acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

chemarea-ucenicilor-pescuireaO, suflet ce te-afunzi tânjind
în apele-ntristării grele,
cât aş dori să te cuprind
cu mreaja-ndemnurilor mele

Şi cât aş vrea să te atrag,
cu ştirea ta sau fără ştire,
legat cu glasul cel mai drag
spre-un dulce rug de strălucire!

Şi-ajuns acolo, descălţat
de-a firii vechi încălţăminte,
să-ncepi să mergi străluminat
de-un foc nebănuit nainte,

Căci tu nici nu gândeşti acum
când paşti trăirile mărunte
câte minuni te-aşteaptă-n drum
şi câte străluciri pe munte!

Traian Dorz – Cântări de drum

Meditații la Apostolul din duminica a XVIII-a după Rusalii
Traian Dorz
, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

În tot acest loc din Sfânta Scriptură, Duhul Domnului, prin Sfântul Apostol, caută să ne arate şi să ne înveţe că una dintre cele mai frumoase părţi ale omului duhovnicesc este virtutea dărniciei.
Şi că un adevărat credincios trebuie să devină un om care, şi în privinţa asta, să se asemene, în tot felul lui de a fi şi de a simţi, cu Domnul său Iisus, cu Tatăl Ceresc, Care este plin de milă şi bogat în bunătate.
Despre virtutea dărniciei s-a tot vorbit şi se tot vorbeşte atât de mult. Poate că se vorbeşte chiar şi prea mult, pentru că prea mulţi sunt cei stăpâniţi de pofta lăcomiei şi de a tot lua mereu. Şi atunci au tot interesul să vorbească despre dărnicie altora, căci aceasta este mereu în folosul lor…

Alţii vorbesc de ea, căci prea mulţi sunt stăpâniţi de păcatul zgârceniei – şi atunci trebuinţele lucrării lui Dumnezeu sau nevoile săracilor rămân datorii mereu neplătite şi goluri mereu neumplute, în aşa fel încât este mereu nevoie să li se aducă oamenilor aminte neîncetat de acestea.
Dar, de obicei, în privinţa asta, celui care dă nu-i nevoie să-i aduci aminte de această parte atât de însemnată a unei vieţi duhovniceşti – el dă fără să i se ceară…
Iar cel căruia este mereu nevoie să-i tot aduci aminte de acestea, acela de obicei nu dă, nici dacă i se tot cere…

| Continuare »

Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII… – Traian Dorz

Cuvânt la pescuirea minunată – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“ – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Aruncaţi mreaja!… – Traian Dorz

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”… – I. Tâlcuitor

BIBLIA ŞI VIAŢA – Traian Dorz

Despre pescuirea cea sufletească – Pr. Iosif Trifa

Oameni care „au lăsat totul“ – Părintele Arsenie Boca

„MÂNAŢI MAI ADÂNC!“ – Părintele Arsenie Boca

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre – Părintele Constantin Galeriu

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

cruceDe-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi! (bis)

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla! (bis)

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui. (bis)

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea. (bis)

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus. (bis)

Să cântăm Domnului, nr. 40

A doua vorbire a fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

fr ioan opris[…] Fraţilor dragi, permiteţi-mi să vă citesc şi câteva cuvinte din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni. Mă voi opri numai asupra unui verset sau două. Zice aşa la capitolul 3, începând cu versetul 13: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă. Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…”. Fratele meu, tu te arunci spre ce este înainte? Da, numai aşa poţi să te arunci spre ce este înainte: uitând cele din urmă. „…Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Iisus?”. Şi mai sus puţin, ne-a spus: „Pe toate le socotesc gunoaie, ca să-L câştig pe El, ţinta”. „Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi…” Ce gând? Să ne aruncăm în luptă!
„Şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”
[Mă opresc] asupra versetelor 18 şi 19: „Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. Abia de câteva zile am avut Înălţarea Sfintei Cruci, praznicul Sfintei Cruci. Şi despre Cruce s-a vorbit mereu şi se vorbeşte mereu. Şi acum, cuvintele acestea ne spun acelaşi lucru: „…sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”. N-aţi vrea şi frăţiile voastre, şi eu, şi toţi… şi surorile, şi toţi să ştim care sunt vrăjmaşii Crucii? | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984

Purtarea-CruciiMântuitorul a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, aceluia îi spun ce trebuie să facă. Cel dintâi lucru este să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui în fiecare zi şi să Mă urmeze. Şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu”.
Deci, cel dintâi lucru pe care îl cere Domnul este lepădarea de sine, adică naşterea din nou. Omul cel vechi trebuie să se prăbuşească la picioarele Domnului. Omul cel orb în păcate, cel surd în neascultare, cel îngheţat şi mort în felul deşert de fărădelege în care se trăieşte obişnuit în păcatul lumesc, acela trebuie să moară şi să se nască un om nou, care v-a fi vrednic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt aşa de cunoscute! Sfânta noastră Biserică, printre Tainele sale, are Taina Pocăinţei. Taina Pocăinţei asta este: naşterea din nou, lepădarea de sine, întoarcerea la Dumnezeu şi începutul unei vieţi noi.
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că acest cuvânt se spune răspicat acum. Şi dovada că au fost suflete care au ascultat de acest cuvânt şi au trecut prin această minunată transformare este şi faptul că noi suntem aici adunaţi acum în număr aşa de frumos, mărturisind acest lucru şi prin dragostea faţă de Dumnezeu, şi prin adorarea faţă de Mântuitorul nostru, şi prin ardoarea cu care sufletele noastre ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior. Asta o face Hristos în viaţa noastră în clipa când ne întoarcem la El. Şi numai cine a ajuns în felul acesta dovedeşte că a trecut prin naşterea din nou, adică prin acea lepădare de sine care înseamnă moartea păcatului şi învierea credinţei.
Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze pe noi toţi cu împlinirea acestui lucru, pentru că aceasta este, pentru noi, cel dintâi pas şi garanţia că într-a¬devăr facem parte din Biserica cea Vie a lui Hristos, care, în clipa venirii Lui, v-a fi luată cu El ca o mireasă cu mirele ei. | Continuare »

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Adunându-ne la Sibiu, azi, duminică, 12 septembrie 1937, fraţi de pe toate meleagurile ţării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre viaţa cea dintâi a Oastei Domnului. În ziua aceasta, mărturisind credinţa noastră, repetăm ceea ce toată viaţa am spus-o: că ostăşia Domnului o trăim şi vrem să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoşeşti.
Oastea Domnului s-a născut prin munca şi truda Părintelui Iosif Trifa în Biserică, şi noi vrem să rămânem aşa cum am fost chemaţi, după cum zice şi Apostolul Pavel. Biserica are dreptul să se îngrijească de sufletele credincioşilor ei – şi noi ne socotim fii credincioşi ai Bisericii. Pentru că am fost însă chemaţi la o viaţă de luptă duhovnicească împotriva păcatului, înrolându-ne de bunăvoie în Mişcarea Oastei Domnului, credem că viitorul acestei mişcări depinde de voluntariatul ei.
Rugămintea noastră sinceră şi dorinţa noastră caldă este ca să se asigure voluntariatul Oastei Domnului. Fără voluntariat, Oastea Domnului nu poate trăi. Oastea Domnului are anumite cerinţe pentru cei ce se înrolează sub steagurile ei. Numai acei care vor şi care pot împlini aceste dorinţe şi pot trăi în această viaţă duhovnicească se pot numi înrolaţi în această mişcare.
Oastea Domnului s-a născut, a crescut şi a trăit, a luptat, a biruit şi biruieşte prin ceea ce se cheamă voluntariatul mişcării. Acest voluntariat sfânt prin care a lucrat revărsarea Duhului a fost şi este fiinţa şi biruinţa acestei lucrări duhovniceşti. Or, statutele care s-au făcut pentru această Lucrare nimicesc, ating şi sting tocmai acest voluntariat.
De aceea, cu supunere şi devotament, rugăm pe Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae, sprijinitorul şi păstorul nostru, ca să intervină pentru anularea statutelor făcute acestei mişcări. Oastea Domnului are un statut: este legea Bisericii noastre strămoşeşti. Noi vrem să trăim sub această lege, sub orânduirile canonice ale Bisericii. A crea un nou statut numai pentru noi înseamnă că ne vom deosebi prin aceasta de Biserică. Or, noi vrem să fim strânşi pentru toată viaţa noastră de Biserică.

| Continuare »

Pilda de mai sus a spus-o Mântuitorul în legătură cu poporul israelitean. Via din pildă închipuia pe poporul israelitean şi legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie adusese Dumnezeu pe poporul israelitean din Egipt şi-l sădise în pământul făgăduinţei, iar via a dat rădăcini şi a umplut ţara (Ps. 79, 8-9). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelitenii, prin Moise, era dată în seama „lucrătorilor“, adică în seama preoţilor, arhiereilor şi cărturarilor poporului, ca „să lucreze“ în ea, adică să vestească poporului neîncetat acest legământ şi roade de fapte bune să facă. În această vie a poporului israelitean, Dumnezeu sădise şi făgăduinţa unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii şi cărturarii poporului, trebuia să lucreze spre cunoaşterea şi aflarea acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată şi, de aceea, poporul L-a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe Cel făgăduit – pe Iisus Mântuitorul – nu L-au cunoscut când S-a ivit între ei, ci L-au omorât, precum le-au omorât şi pe „slugile“ Domnului, pe profeţi. Via Domnului sădită în poporul israelitean „s-a umplut cu spini şi nici o roadă n-a făcut“ (Isaia 5, 4). De aceea poporul israelitean a fost nimicit şi împrăştiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos a fost luată de la ei şi dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s au încreştinat. | Continuare »