Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru de la o adunare din Săptămâna Luminată
(…) Mai sunt şi [alte] duhuri care vin în Numele Domnului. Şi de duhurile acestea se temea Toma atunci când a zis: „Eu vreau să-I pipăi rănile. Eu mi-aduc aminte că El ne-a spus nouă că vor veni hristoşi mincinoşi, hristoşi falşi: «…vor veni în numele Meu şi vor spune că el e Hristos. Să nu credeţi! Să nu vă duceţi!»”.
Şi în vremile voastre, iubiţilor, sunt atâtea duhuri… Sunt atâtea chemări care vă vor spune: „Veniţi la noi! O, să vedeţi Hristosul nostru, cum vorbeşte el în limbi!”; „O, să vedeţi al nostru Hristos, cum se botează el. Şi, dacă nu vă botezaţi, puteţi voi tot merge pe-acolo, puteţi voi face cât aţi vrea…”; „Veniţi la noi, că Hristosul nostru-i cel cu sabat. Acela-i Hristosul cel vechi, cel de demult”.
O, fraţii mei, surori iubite şi scumpe, Hristosul vostru, Hristosul nostru, Hristosul Bibliei, Hristosul lui Dumnezeu, Hristosul Oastei nu-i acela cu limbi, nici cu sabat, nici cu fapta. Este acela cu rănile! Este acela cu crucea! Este acela cu sângele! Ce uşoare ar fi fost toate celelalte, dacă n-ar fi trebuit rănile lui Iisus… Aceste răni le-a pipăit Toma. Că după aceea ce a spus, după ce a pus el degetul lui şi degetul lui a rămas roşu toată viaţa? El, când vorbea despre învierea lui Iisus, îşi arăta degetul: „Degetul meu a fost în rănile Lui. Priviţi-l, că-i roşu. Eu nu cred în alt Dumnezeu!”.
Tu, care ai spus de-atâtea ori: „Cred într-unul Dumnezeu…”, sora mea şi fratele meu, să nu crezi în alţii, să nu crezi niciodată. Toţi ceilalţi sunt falşi, toţi ceilalţi sunt mincinoşi. Credinţa cea adevărată este credinţa aceea care a fost dată o dată sfinţilor şi pentru totdeauna.
Cât ar trebui să-I mulţumim noi lui Dumnezeu pentru această credinţă: cea adevărată, cea pipăită, cea sfinţită! Dumnezeul nostru cel adevărat a fost atât de bun cu noi şi ne a arătat, prin Fiul Lui, ce-a avut mai scump şi ce-a avut mai drag. Şi preţul cel mai scump al răscumpărării tale şi a mele s-a plătit cu sânge. Nu cu bani, nu cu argint, nu cu aur, nu cu apă, nu cu lucruri pieritoare, care pot fi de pe pământul acesta şi pe care le am fi putut noi da, careva dintre noi: postul nostru sau rugăciunea noastră, sau faptele noastre cele bune. Căci şi faptele noastre cele mai bune erau ca nişte cârpe murdare înaintea lui Dumnezeu. Şi pentru aceea a trebuit rănile lui Iisus, crucea lui Iisus, moartea lui Iisus, patimile lui Iisus.
Tatăl nostru Bun, Căruia-I spunem noi în fiecare zi: „…dă-ne pâine şi astăzi, Doamne, pâinea noastră cea de toate zilele” (şi noi nu avem pâine, numai dacă ne-o dă El), pe lângă toate binecuvântările pe care ni le-a dat mereu, în fiecare zi, nouă ne dă mari binecuvântări în stările când ne întâlnim unii cu alţii, în sărbătorile când ne întâlnim unii cu alţii, în momentele acelea fericite, de când L-am întâlnit pe El, de când am întâlnit mântuirea, de când am întâlnit răscumpărarea la crucea Domnului Iisus, când primele noastre lacrimi de părere de rău şi de căinţă pentru păcatele noastre s-au întâlnit cu Jertfa de pe cruce, cu stropii Lui de sânge. A fost cea mai însemnată [zi] pentru fiecare dintre voi. De-atunci încoace, ori de câte ori ne întâlnim, Tatăl nostru ne dă Pâine. Tatăl nostru ni L-a dat pe Fiul Lui. Ce-ţi trebuie mai mult decât atât? Darul cel mai scump îl avem pe El. Şi-n seara aceasta El a venit aci. Vă miraţi voi că vin fraţi? Nu vă miraţi. Noi nu ne mirăm că voi aţi venit până aci. Ci sunteţi răsplătiţi în momentul acesta. Toţi paşii voştri vă sunt răsplătiţi şi vă sunt număraţi.
El e-n mijlocul vostru şi-n seara asta aici. Este cineva bolnav? Să se atingă de El. Este cineva slab? El e şi putere care-i întăreşte pe toţi slabii. Flămânzi sunteţi şi voi. Aţi lăsat mesele voastre acasă, cu pâine şi cu mâncări, şi n-aţi avut vreme să cinaţi, să staţi la masă. El este Pâinea care şi în seara aceasta vă îndestulează şi vă satură. Pentru El am venit şi noi, şi voi. Aveţi ceva pe inima voastră, ce nu puteţi să spuneţi nimănui? Nu poţi să spui mamei tale, nu poţi să spui soţului tău, nu poţi să spui copilului tău… nu poţi să spui nimănui? Stai mai lângă El în seara aceasta şi şopteşte-I Lui ce nu poţi nimănui. Şi te vei împărtăşi în seara aceasta, în acest loc binecuvântat, de El, Care a venit în seara aceasta aci şi El. N-a venit cu mâna goală, că nu vine niciodată cu mâna goală. Acela care iubeşte, acela care poate, acela care are, ori de câte ori vine, unde se opreşte, unde se coboară, el nu vine cu mâna goală. Şi noi, nici de această dată, de la această întâlnire şi de la această sărbătoare, nu ne vom duce flămânzi, din locul acesta.
Staţi mai lângă El şi veţi ghici mai bine gândurile Lui, privirile Lui, cuvintele Lui, care sunt duh şi viaţă, şi putere pentru orişice suflet care le primeşte, care le aude, care le crede, ca să le urmeze. …