Ai necazuri?…

Ai necazuri,
te apasă greutăţi fără de nume,
cine nu le are astăzi
toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei
povara să nu-ţi fie spre pierzare,
vino la Iisus,
El este ajutor şi uşurare!
Harul Lui cel mare-ţi face
a necazului povară,
de-ar fi orişicât de mare,
mică, dulce şi uşoară.

Eşti bolnav?…
În suferinţă te topeşti şi te aprinzi,
câţi nu sunt acuma-n lume
şi cu mult mai suferinzi?
Boala sufletului însă
e mai grea ca orice boală,
rari de tot sunt cei ce scapă,
rari sunt cei ce se mai scoală.
Vrei să scapi de boala asta,
vrei să afli vindecare?
Vino la Iisus,
El singur poate şi-ţi va da scăpare! | Continuare »

Traian DORZ

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Să nu-mi simt datorie recunoştinţa mea,
ci-un dulce har, când totul m-ajută s-o arat,
tot ce-am mai sfânt în mine eu ştiu că-i numai ea
şi aurul ei veşnic e tot ce-am mai curat.

Recunoştinţa-mi spune cel mai frumos cuvânt,
ea-mi cântă cel mai dulce, ea-mi dă cel mai cu drag,
ea-mi ţese conştiinţei cel mai curat veşmânt,
ea-mi flutură pe casă cel mai puternic steag.

Recunoştinţa-mi pune pe orice cruce flori
şi orice rugăciune mi-o presară cu mir,
ea, toate-a mele zile, la face sărbători
şi nopţile, lumină, şi lacrima, Ofir…

Recunoştinţă, – vino la orice pas al meu
şi-ajută-mă în totul să-ţi fiu un drag părtaş,
căci dacă tu-mi vei pune cuvânt la Dumnezeu
eu voi intra în frunte la masa Lui, nuntaş!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Doamne, dă-mi recunoştinţa
s-o dea inima cât poate,
nu cum fură-atunci leproşii
ce-i salvaşi Tu de la moarte.

Fă de fiecare dată
când Tu, Doamne-mi faci vreun bine,
dragostea-mi şi mulţumirea
să se-arate pentru Tine.

Asta-nseamnă demnitate,
vrednicie şi valoare:
când spre-oricine-ţi face-un bine
inima-i mulţumitoare.

Doamne, ce puţini sunt astăzi
cei ce-asemenea se poartă,
unul doar din zece vine
şi recunoştinţă-arată.

Şi doar ei au mântuire,
cei ce au recunoştinţă;
când ea ne-a adus la Domnul,
dovedim c-avem credinţă.

Viorel Bar

Vlad Gheorghiu

drumul luminii in biserica PatrautiLa poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră.
Când vin peste mine ispite tumult,
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.

Pocăință

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Vlad Gheorghiu

Rastig-56Sfâşierea pocăinţei
dacă te-a născut de Sus,
adâncirea-nvăţăturii
vei căuta-o mai supus.

Adâncirea-nvăţăturii
dac-o vei căuta mereu,
înălţimea rugăciunii
te va ţine-n Dumnezeu.

Înălţimea rugăciunii
dacă vei trăi-o sfânt,
evanghelica credinţă
vei avea-o legământ.

Evanghelica credinţă
dac-o ai statornic far,
dragostea frăţietăţii
îţi va strânge har cu har. | Continuare »

Lumina veşniciei noastre, de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru, Iisus, fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi, nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă în nişte bulgări de noroi?

Cu ce măsură minunată în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte, simţiri cum n-am putut visa?

Din ce necunoscute ceruri, din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri, şi noi comori mereu ne dai?

Prin ce putere neştiută Tu noi şi noi puteri ne-aduci,
de-avem cu-atât mai multă pace, cu cât purtăm mai multe cruci?

De-atâta sfântă măreţie ce-n noi, Iisuse-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă, atâta-Ţi mulţumim, atât!…

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Rastignire-101Chinul pocăinţei tale
fie-atât de zbuciumat
cât să nu fi-avut mai tare
nici vreo poftă spre păcat.

Căci dacă tu n-ai spre Domnul
azi mai mult şi mai frumos
decât tot ce-aveai spre lume,
– nu eşti vrednic de Hristos.

Râvna pentru Casa Sfântă
fie-atât de-aprinsă cât
nici vreo patimă nainte
să nu-ţi mai fi fost atât.

Dragostea cerească-n tine
mai aprinsă să ţi-o ai
decât cea mai pătimaşă
când cel mai lumesc erai.

Foamea de Cuvântul Vieţii
să te-alerge mai flămând
decât orice lăcomie
şi plăcere oarecând. | Continuare »

TREBUIE SĂ STRIGI

Trebuie să strigi în lume sunet clar şi desluşit,
ca să ştie cel ce-aude cum să facă negreşit.
Trebuie strigat Cuvântul Judecăţii lui Hristos
clar şi tare, să-l audă limpede-orice păcătos.

Nu cu sunete-ncurcate şi metafore de stil,
ci-adevărul se cuvine limpede spunându-li-l
tuturor şi fiecărui, după cum e starea lui,
să nu porţi pe conştiinţă osândirea nimănui.

…O, desigur, Adevărul cere jertfă la străjer,
el e pus mijlocitorul între lume şi-ntre cer.
Cerul cere să i-l strige,
lumea-i pune pumnu-n piept,
iar el trebuie să-şi fie misiunii sale drept.

Ce să facă vestitorul cel conştiincios şi-ales?
Să-şi acopere-Adevărul ori să-l strige înţeles?
Să se-ascundă de furtună ori să-nfrunte-al ei delir?
Care soartă să-şi aleagă: cea de laş ori de martir? | Continuare »

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

Vlad Gheorghiu

Cu tălpi de soare veşnic intrat-ai în Iordan
Să Te boteze-ntr-însul prorocul sfânt, Ioan,
Să-ncape Ne-ncăputul în apa vreunui râu
Sau aripilor zării vreun nor să-i pună frâu!…

Căci norul de lumină a Tatălui Ceresc
Mărturisește veșnic acelor ce tânjesc
După Lumina sfântă ce-n lume-a răsărit
Că Tu ești Fiul veșnic plăcut și preiubit.

Și Porumbelul dulce zburând deasupra Ta
Adeverind Cuvântul, de-apururi va zbura
Călăuzind al lumii întreg zăduf purtat
Din mlaștina pierzării, spre cerul Tău curat.

O, din oceanu-atâtor priviri ce caută-n sus
Și ochii mei, Iisuse, iubirea-Ți i-a răpus
Pe totdeauna sfântă Lumina Ta primind
Și nicio umbră-a lumii nu-mi mai doresc suind…

Din apa şi din Duhul Botezului curat
Fiinţa mea întreagă în in s-a-nveșmântat
Căci și-a primit iertarea păcatului amar
Şi-a morţii mele umbră străluce-n soare iar.

BOTEZUL LUI IISUS

Iată-L pe Mântuitorul
botezându-Se-n Iordan.
Ce dumnezeiască Taină
săvârşeşte-acum Ioan!…

Acum vede el Treimea,
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
cel mai mare Har ce-l poate
un om s-aibă pe pământ…

…Voi, câţi L-aţi aflat pe Domnul,
proclamaţi-L glorios,
spuneţi lumii că iertarea
este numai în HRISTOS.

de Traian Dorz

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »

Traian DORZ

fuga-in-egipt (1)Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.

Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.

Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.

Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.

Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.

T_Dorz_18aniTraian Dorz, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât
va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.

Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit
din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!

Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă
şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!

De câte ori am fost nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă
şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea! | Continuare »

În noaptea aceasta, ne-amintim cu duiosie de naşterea unuia dintre cei doi mari înaintaşi ai Oastei Domnului. Acum 105 de ani, în Livada Beiuşului, venea pe lume în zvon de colindă, fratele Traian Dorz, psalmistul nostru drag…

La Mizieş, într-o Livadă,
când te-ai născut, iubit psalmist,
era război, era zăpadă
şi cerul nopţii, gol şi trist. | Continuare »

Traian DORZ, din «Cântări de drum»

Când m-am născut cu trupul acesta printre voi
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…,
ce stări nefericite, cum s-au răsfrânt durut
cu toată-amărăciunea pe viaţa mea de lut!

Când m-am născut cu duhul, din Duhul Cel Divin,
era şi primăvară, şi pace, şi senin,
tot cerul cu pământul se-mbrăţişau zâmbind
privindu-mi viaţa nouă din lacrimi zămislind.

Din ea, pe câte drumuri apoi am străbătut,
împrăştiat-am darnic al lacrimii avut,
nemaifiind pe lume decât un călător
cu cât duc mai puţine pot merge mai uşor!

Când Mâine înc-o dată mă voi renaşte iar
va străluci Cuprinsul de-un nou şi veşnic har
şi-abia-n a treia viaţă voi strânge fericit
ce-n celelalte două am ars şi-am dăruit!…

Traian DORZ

A Ta Naştere, Iisuse,
fă-ne-o Praznic Luminat,
adă peste lumea-ntreagă
tot ce îngerii-au cântat;
tot pământul fă s-ajungă
plin de al păcii sfânt fior,
calda ei bună voire
las-o-n suflet tuturor.

Astăzi S-a Născut Hristos,
Mesia, Chip Luminos,
lăudaţi, şi cântaţi,
şi vă bucuraţi…

Doamne, între-ai Tăi fă pace,
fă s-ajungem să-i vedem
una, toţi cântând ca-n jurul
Ieslei de la Betleem;
izbăviţi de tot ce-i zbucium
şi-ntristare dintre fraţi,
să-nălţăm cu toţi spre Tine
inima despovăraţi.

Adă, Doamne, Ziua-n care
lumea-ntreagă un singur cor,
într-un singur Mare Praznic
Fericit al tuturor,
să-nălţăm toţi către Tine,
într-un cuget, şi-ntr-un gând,
şi-ntr-un glas cu cei din ceruri,
Imnul Naşterii, cântând…

Traian DORZ

Noi suntem martori că Hristos
e Dumnezeu, cu Tatăl Una,
Atotputernic, Credincios
şi-Adevărat pe totdeauna!

Cei ce-au trăit, cei ce-au văzut
sunt martori vrednici de crezut
c-Adevărat şi Credincios
Mântuitor e-n veci Hristos!

Noi suntem martori, c-am trecut
prin greutăţi nemaitrăite
şi L-am chemat, şi I-am văzut
puterea Mâinii Lui slăvite!

Noi suntem martori, căci am fost
în loc de moarte şi pierzare
şi L-am căutat de adăpost,
iar braţul Lui ne-a dat scăpare!

Noi suntem martori pentru voi
şi pentru Domnul, pe vecie,
o, fie-n Ziua de Apoi
slăvită-această mărturie!

Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.

Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.

Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.

| Continuare »

Cina Domnului

Cina Domnului

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »

Plângeri

– Doamne, spinii toți din lume numai în grădina mea
Cresc să-mi năbușe cântarea și să-mi stingă dragostea.
– Bine, vrei urcarea lină, spinii toți să ți-i adun,
Și din ei să fac cunună tot pe fruntea Mea s-o pun?

– Nu, o Doamne, ci mai bine
Lasă spinii mei la mine…

– Doamne, numai guri haine și colți numai ascuțiți
Sfârtecă iubirea-n mine și ai milei ochi zdrobiți.
– Bine, vrei să-Mi urci pe umeri ori pe brațe să te sui?
Însă nu ai loc de Cruce, doar deasupra să te pui.

– Nu, o Doamne, că-s prea grele
Toate păcatele mele…

– Doamne, drumul meu spre Tine-i ori prin flăcări, ori prin ger,
Când mi-i dragostea prea arsă, când mi-i dorul prea stingher.
– Bine, vino lângă Mine și în brațe-am să te port
Dacă-i frig sau dacă-i soare, Eu îți voi fi dulce cort.

– Doamne, niciun Sfânt nu scoate,
Neputința mea s-o poarte.

– Doamne, ci fii lângă mine când mă-nțeapă orice spin
Când mă sfârtecă vreo gură sau mă arde vreun suspin.
– Bine, dar sunt lângă tine, ochii ți-i ridică doar,
O întindere de mână și atingi al Meu hotar.

– Doamne, crucea mea – cu Tine
E doar cântec și-n suspine…

Vlad Gheorghiu

femeia garbovaM-au gârbovit de tot a mele patimi
Și parcă-n ziua sfântă de „sabat“
Mai greu se simte jugul apăsat
Și mai amare-n ochi s-a mele lacrimi.

Un duh de neputință greu mă ține
Și ochii nicidecum spre cer nu pot
Să mi-i ridic și-apoi să mă socot
Spre îndreptare cu-ale lui lumine.

Și fruntea mea de-atâta gârbovire
Doar spre pământ se trage și se vrea,
Căci nici nu vede-n zări aprinsa stea
Care-ar putea s-aducă izbăvire.

Doar dacă Tu mă vezi și, din mulțime,
Spre Tine, cu glas dulce-ai să mă chemi
Și-aceeași caldă mână peste vremi
Ți-ai pune peste-amara-mi gârbovime…

O, doar așa nădejdea mai răsare
În sufletu-mi de patime legat
Și doar așa: cu spatele-ndreptat,
Eu pot să intru-n sfânta-Ți sărbătătoare.

Și doar atins cu dulcea Fărmitură
Din Trup și Sânge curs în sfânt Potir
Pot, dezlegat, de-aici, sub Patrafir
S-ajung la cer prin Cuminecătură.

Vlad Gheorghiu

CÂND OCHII MEI

Traian DORZ

Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.

Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?