STRÂNGEŢI FĂRÂMITURILE DIVINE

Traian DORZ

Strângeţi fărâmiturile divine
din Pâinea împărţită de Hristos
când mesele frăţeşti sunt pline-pline
şi tot Cuvântu-i dulce şi mănos.

Când toţi trimişii Domnului aleargă
şi-mpart belşugul Viului Cuvânt,
deschideţi-vă inima mai largă
şi strângeţi tot ce-mparte Duhul Sfânt.

Atunci vă faceţi mintea o cămară
şi-n ea vă strângeţi sfinte fărmituri
de gânduri şi-amintiri, ca pe-o comoară,
din bogăţia Sfintelor Scripturi.

Strângeţi fărâmiturile divine,
căci locul unde sunteţi e pustiu
şi nu ştiţi cât belşugul va mai ţine,
iar mâine poate fi-va prea târziu.

…Iisuse Doamne, binecuvântează
pe cei ce ni le-aduc din partea Ta,
cu Duhul Tău cel Sfânt îi luminează,
mereu mai viu şi dulce-a ni-l purta.

Fă toţi cei ce-l aud să-l preţuiască,
ca,-mpărtăşiţi din Pâine şi din Vin,
mai credincioşi şi rodnici să-Ţi slujească,
spre Slava Ta, Iisus Hristos –
Amin.

Traian DORZ

(I Împăraţi 18, 36-37)

O, Dumnezeule-alor noştri,
Avraam, Isaac şi Israel,
fă pe poporul Tău să ştie
că Tu eşti Dumnezeu în el.

Fă, Doamne, astăzi să se vadă
că eu Ţi-s slujitor plăcut,
că după-a Ta poruncă sfântă
aceste lucruri le-am făcut.

Ascultă-mi astăzi rugăciunea,
să vadă-ntregul Tău popor
că Tu eşti, Doamne, Dumnezeul
ce L-au cinstit părinţii lor.

Să recunoască toţi că Tu eşti
Adevăratul Dumnezeu…
Şi astfel, Doamne, către bine
să le-ndrepţi inima mereu.

NU-I MAI NEAGRĂ NOAPTE

Traian DORZ

Nu-i mai neagră noapte-n lume,
nici abis mai fioros
decât inima din care
a fost alungat Hristos!

Nu-i mai fără rost viaţă,
trai mai fără de folos,
moarte mai fără nădejde,
decât cea fără Hristos.

Nu-i blestem atât de crâncen,
iad atât de-ntunecos,
chin mai greu ca-n conştiinţa
lepădată de Hristos!

O nefericite suflet,
nu mai sta necredincios,
– până încă mai poţi plânge
nu te rupe de Hristos!

PĂSTOR

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…
A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.
A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi
în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!
Deci numai dacă-L poţi iubi pe El şi turma-I toată
aşa te fă păstor, altfel mai bine niciodată!
Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa, lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…
– Fii treaz la datorie!
(de Traian Dorz)

Vlad Gheorghiu

Când vara-i prea plină de soare
şi nu-i sus pe cer nici un nor,
Tu-mi vii cu atâta răcoare
că rănile nici nu mai dor.

Iisuse, Prea dulce Iisuse,
Mai mult decât toate, pe Tine Te ador!

Când drumul mi se-mpotmoleşte
în viforul aprig şi-n ger,
iubirea-Ţi atât mă-ncălzeşte…
nimic nu-mi mai vine să-Ţi cer!

Când valuri se-ntrec să m-atragă
spre-adâncuri de singurătăţi,
atunci Tu-mi întinzi mâna-Ţi dragă
şi-n toată splendoarea Te-arăţi.

Când gheare vrăjmaşe aripa
mi-o frâng, sfârtecând pân’ la os,
ce moale Ţi-e mâna în clipa
când vii să-mi legi rana duios!

Şi când uneori mi-i pe şesuri
cu fluturi şi flori presărat,
ce dulce şoptire, ce versuri
mă cheamă, spre iad să n-abat!

Şi chiar lumea toată de-mi vine
cu soare, sau cântec, sau zbor,
pe Tine, pe Tine, pe Tine,
mai mult decât toate Te-ador…

Am suferit prin lume atât de mult, încât
ar trebui să-mi fie de toate doar urât!

Atât de mulţi din oameni mi-au fost vrăjmaşi şi hoţi,
încât ar fi cu dreptul să mă fi rupt de toţi

Şi-atâtea zile negre mi-au fost din câte-avui
că n-ar mai fi vreun bine nici uneia să-i spui…

– Dar celui ce iubeşte mereu îi pare rău
de tot ce-a fost vreodată frumos pe drumul său!

De dragu-acelor locuri ce le-am iubit atât,
mi-e dor şi după-acelea în care-am fost urât

Şi pentru-acele inimi ce-n lume m-au iubit
mi-e milă şi de-acelea ce viaţa mi-au zdrobit, | Continuare »

Veniti să privim la crinii

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii
cerului cu dragi veșminte
si să ne-amintim cu toții
ale Domnului cuvinte…

Doamne, cât trăim,
fă să ne-amintim
tot Cuvântul Tău,
să-L trăim mereu.

Să n-avem prea multa grijă
de lumeasca-mbrăcăminte,
ci de suflet mai degrabă,
să-l gătim cu haine sfinte.

Veniți să privim la corbii
care nu strâng în grânare,
sa vedem cum Tatal nostru
grija hranei lor o are.

Nici noi, de lumeasca hrană,
să nu fim prea-n framântare,
ci să strângem mai degrabă
hrana cea nepieritoare…

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

Traian DORZ

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

*

Blestemat să fie cel ce vinde-un sfânt,
spânzurat să moară, fără de mormânt.

Fugă ca de-un monstru cine-l va vedea,
focul veşnic ardă-i viţa lui cea rea!

Traian DORZ

În Templul Credinţei străbune
Hristos ne-a dorit luminoşi,
Cuvântul curat să-I răsune
spre fii şi mai buni credincioşi.

În Templul Credinţei primite
e jertfa şi-avutul lăsat,
viaţa şi pilda sfinţite
spre noi de la cei ce-au plecat.

În Templul Credinţei curate
frumos şi cinstit să trăim,
cât inima simte şi bate
mai cald şi mai nalt să iubim.

În Templul Credinţei divine
mereu Adevărul trăind,
în căi şi-n credinţe străine
nicicând nu cădem, priveghind.

În Templul Credinţei păstrate
din moşi şi strămoşi luminos,
Stăpân ascultat întru toate
luptăm să rămână Hristos!

Vlad Gheorghiu

PrIosif-TDorzCe nalt, şi alb, şi strălucit e drumul înainte
când ni-i brăzdat de-naintaşi cu urme dragi şi sfinte.
Când semnul jertfei lor ne e atât de viu în faţă,
să nu uităm nimic din tot ce ei adânc ne-nvaţă.

O, naintaşii noştri dragi au aură de cruce,
iar urma paşilor de sfinţi atâta rod aduce
cu cât mai multe lacrimi ard pe faţa lor slăvită
şi mai prin foc şi spini zoresc spre Patria dorită.

De la Hristos, pân’la Hristos, coloană infinită
de sfinţi martiri vor sângera umblarea cea sfinţită.
Şi fiecare strop căzut străluce cât un soare
desţelenind pentru urmaşi a cerului cărare.

Căci, către Cel ce S-a jertfit, doar drum de cruce suie
şi-acei ce-l vor bătători, pentru urmaşi, să spuie
şi celor care, după noi, pe-a umbrei morţii vale,
vor căuta slăvitul steag din capătul de cale:

Că nu-i alt drum către Hristos şi către-a Lui nuntire,
decât cel tot prin cruce dus şi jertfe, spre sfinţire,
că nu se poate ocoli al suferinţei nume,
– ca urma tălpii noastre-apoi pe fii să ni-i îndrume!

Vlad Gheorghiu

Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
şi ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.

Refren: Părinte drag, părinte drag,
când vom veni cu-n cântec şi cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbăt ori,
cu Mirele aşteaptă-ne în prag.

Ce plâns divin se revărsa pe ape
spre zorii libertăţii năzuind
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape
Aleea Filozofilor sfinţind!

Cu adieri de ambră legământul
în ceasul ungerii se revărsa…
Şi-n mii şi mii de inimi noi Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăştea.

Azi, lângă-un sfânt mormânt, îngenunchează
recunoştinţa unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos şi veşnic viitor.

Încet şi dulce imnul nostru zboară
pe urma păsării măiestre-n sus,
veac după veac şi ţară după ţară
vor umple-odată corul lui Iisus.

Vor înflori atunci şi-n munţi migdalii
şi grâul va-nverzi cât nici gândim
când cel mai falnic Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.

Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

La poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră
Când vin peste mine ispite tumult.
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos (IOAN 17, 1-26)

Partea I

Iată ceasul… proslăveşte-Ţi, Tată, Fiul Tău Divin,
ca şi Fiul Tău să poată a Te proslăvi deplin,
după cum I-ai dat putere peste tot ce Tu-ai creat,
să dea viaţă-n veci acelor ce din lume I i-ai dat.

Viaţa veşnică-i aceasta: ca Tu, Unic Dumnezeu,
să fii cunoscut de dânşii şi Hristos, Trimisul Tău.
Eu Te-am proslăvit în lume, sfârşind ce Mi-ai dat să fac,
şi-acum, Tată, dă-Mi iar slava ce la Tine-aveam din veac.

Am vestit al Tău Sfânt Nume celor care Mi i-ai dat,
ei erau ai Tăi din lume şi Cuvântul Ţi-au urmat
şi cunosc că-a’ Mele toate de la Tine, Tată, vin,
că al Tău era Cuvântul şi ei L-au primit deplin.

Ei cu-adevărat crezut-au că din Tine, Tată, ies,
cu deplina-ncredinţare că Tu singur M-ai trimes.
Pentru ei Mă rog Eu, Tată, nu mă rog pentru cei răi,
ci Mă rog pentru acei ce Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi. | Continuare »

Traian DORZ

Vei veni, Iisuse, ştim că vei veni,
că pe nori, cu slavă, Tu vei răsări.
Mare va fi Ziua când ai să cobori –
Sărbătoarea celor fără sărbători.

Plâng în strâmtorare, plâng copiii Tăi
alungaţi de lume şi de oameni răi.
Dar curând, Iisuse, vor fi izbăviţi,
o, Dreptatea celor prea nedreptăţiţi.

Azi, adesea lacrimi şi dureri ne-nfrâng,
sufletele noastre prea adesea plâng,
dar curând, Iisuse, iarăşi ai să vii,
Bucuria celor fără bucurii.

Cad ades sub cruce credincioşii Tăi
urmăriţi de ura oamenilor răi –
vino şi le-ajută, ia povara lor,
Ajutorul celor fără ajutor.

Tu nu-i uiţi, Iisuse, şi nu-i laşi nicicând
pe-acei ce Te-aşteaptă să Te-ntorci curând
şi apropii ceasul Marii Învieri,
Mângâierea celor fără mângâieri.

De s-ar deschide ochii tăi

De s-ar deschide ochii tăi
acum cât e chemarea,
cât încă peste-a tale căi
nu s-a lăsat ’noptarea,
cât încă mai aşteaptă-aici
iertarea şi te-mbie,
căci vine-un ceas când ai să zici:
Vai mie, o, vai mie!…

Nehotărâtă îţi va sta
viaţa înainte,
n-ai să găseşti în jalea ta
nici lacrimi, nici cuvinte.
Seara vei zice: De-ar veni
odată dimineaţa,
aşa de crâncenă-ţi va fi
şi de amară viaţa…

Iar dimineaţa o să zici:
Să vin-odată seara,
atât de grea-ţi va fi aici,
de nepurtat, povara;
şi-aşa te vei ruga să mori
cu orice fel de moarte,
dar numai spaime şi fiori
vor fi în orice parte. | Continuare »

Iisuse, Apa vie
ce orice-sete-alini,
ce inima ne-o-nvie
şi ochii ni-nsenini;
Tu sufletul ni-l saturi,
Tu duhul ne-ai-nnoit,
pe-a lumii mii de laturi,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are,
ci-n veci să Te căutăm;
nesăturaţi de Tine,
nălţându-Ţi nesfârşit
cântări tot mai divine,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Plata
vieţii de apoi,
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi;
Cerească Apă Vie,
în cor desăvârşit
Îţi cântă totul Ţie,
– Iisuse, fii slăvit!  (Traian DORZ)

Traian Dorz, din Scumpele noastre suroriIisus si samarineanca

Frumoasă-i îndrăzneala vieţii re-nnoite,
cu cât i-au fost mai negre păcatele trăite,
cu cât i-au fost mai multe greşelile iertate,
cu cât i-au fost mai grele durerile-ncercate.

Frumos este curajul ce-l capătă iubirea,
când află, dintr-o dată, puternic, mântuirea…
Când se-ntâlneşte-n faţă cu Dumnezeu, deodată,
şi inima-i învie ca din mormânt salvată.

…Aşa Samariteanca a fost după-ntâlnirea
cu Domnul, la fântână, aflându-şi mântuirea…
Din cea mai temătoare, mai slabă şi retrasă,
a devenit femeia nespus de curajoasă…

S-a dus, chemând la Domnul cetatea ei întreagă,
vestindu-le-Adevărul, ca toţi să-l înţeleagă…
Cuvântul şi iertarea cu toţii să primească,
la fel cu-a ei, viaţa Hristos să le-o-nnoiască.

Şi-aşa mărturisire a dus ea prin cetate,
că s-au întors la Domnul atâtea vieţi chemate;
iar, după ani, când vremea prigoanelor sosise,
aici aflară fraţii atâtea uşi deschise…

*
…O, voi, Samaritence, aveţi pe veşnicie –
dac-aţi aflat pe Domnul – o mare datorie:
s-aduceţi cu-ndrăzneală, prin vorbă şi prin faptă,
cetatea voastră-ntreagă la Domnul Ce-o aşteaptă…

Vlad Gheorghiu

Pentru cât văzduh mă doare,
Doamne, fă-mi o nuntă-n cer
Dulce ca o sărbătoare
Când scapi glezna prinsă-n fier.

Între aripi, zarea toată,
Cât amar de nori a strâns
Ploaie binecuvântată
Numai flori de măr mi-a plâns.

Nici n-am dus spre cer vreo rană
Că s-a-ntors buchet de crini
Şi mi-am strâns cerească mană
Din tot locul plin cu spini.

Nici n-am pus pe umeri cruce.
Doar am vrut s-o iau de jos
Şi-i belşug cât nu pot duce
Pe-orice picur dureros.

Doar ce mi-am întors privirea
Către ultime răbdări
Şi-am văzut spre cer jertfirea
Numa-n slavă şi-n cântări.

Doamne, poţi fi sărbătoare
În mijlocu-a câte pier.
Pentru dragostea Ta mare,
Fă-mi şi mie nuntă-n cer…