Pe cei bogaţi fă-i, Doamne, să vadă cât de goi
rămânem toţi când Mâna Ţi-o-nchizi de către noi.
Pe cei săraci fă-i, Doamne, să vadă ce bogaţi
putem cu toţii-ajunge de mila Ta purtaţi.
Pe cei trufaşi fă-i, Doamne, să afle tremurând
măsura ce uitată nu trebuie nicicând.
Pe cei smeriţi fă-i, Doamne, să afle fericiţi
ce mari sunt cei ce umblă cu-adevărat smeriţi.
Pe cei nălţaţi fă-i, Doamne, să caute şi spre jos,
pe cei căzuţi, să caute spre Cer mai curajos,
pe câţi le merge bine, să nu prea râdă-acum,
pe cei zdrobiţi fă-i, Doamne, să nu prea plângă-n drum,
Ci toţi să-şi amintească, în orice stare sunt,
că toate trec, – nimica nu-i veşnic pe pământ!
Să caute-a face bine, cât pot şi au prilej,
căci prea curând şi sigur îi spulberă-un vârtej!
Traian Dorz, Cântări de drum