«Isus Biruitorul» nr. 10-12, din 17 martie 1935
Iată, bunăoară, una dintre precizările făcute de Părintele Iosif împotriva uneia dintre minciunile şi hulele ce se aruncau împotriva lui:
„Răspuns la hula că nu am cercetat Biserica…
«Vai celor care se pogoară după ajutor în Egipt» (Isaia 31, 1)
Cei de la «Lumina Satelor» nu cruţă nimic în pornirea de a mă ponegri în faţa poporului. Între acestea este şi minciuna unui «ostaş din Sibiu» care nu iscăleşte. Cică lumea nu m-ar fi văzut pe la biserică decât atunci când mi s-a dat hirotonisirea de protopop. Insinuarea era atât de grosolană încât nici nu am mai aflat de bine să stăruim asupra ei. Totuşi, fiindcă s-ar mai afla atare suflet îndoielnic, precizez următoarele:
Venind la Sibiu ca duhovnic la Academia Teologică, am cercetat biserica în fiecare duminică şi sărbătoare, plus slujbele de peste săptămână, de seara şi de dimineaţa. Trecut apoi ca director la Orfelinat, aşijderea am însoţit pe orfani la biserică, de câte ori mi-a stat în putere şi în putinţă.
În anul 1927 am trecut prin o operaţie grozavă. Aproape un an nu am mai putut umbla. Începând cu acest necaz nu am mai putut cerceta biserica regulat.
Pe lângă asta, era şi munca istovitoare de la «Lumina Satelor». Făceam singur foaia în 8 pagini. Ia să scrie cineva numai cu mâna aceste pagini – fără să mai gândească şi să mai frământe acest scris – şi va vedea ce muncă istovitoare este aceasta. Fiecare clipă îmi era măsurată. Duminica făceam tâlcuirile religioase.
Ţin să mă spovedesc aici cu o «greşeală»: pentru tămăduirea celor suferinzi am lucrat «sâmbăta». Cele mai multe din tâlcuirile mele sunt făcute duminica. Făcusem de la început un fel de «vot» să cinstesc duminica în felul acesta, după ce, din cauza slăbiciunilor trupeşti şi a muncii istovitoare, nu puteam merge regulat la Sfânta Biserică. Fireşte, poate că voi fi judecat şi pentru această destăinuire că am lucrat «sâmbăta». Dar eu nu pot minţi în faţa Domnului.
Afirmaţia că nu am mers deloc pe la biserică este minciună. Chiar după hirotonisirea mea de protopop, am slujit la Crăciun în sobor.
Şi am cercetat biserica de câte ori am putut. Iar dacă nu am cercetat-o regulat, apoi am trimis în locul meu pe cei mii şi mii de fraţi care, prin Oastea Domnului, au început să cerceteze Casa Domnului.
Am şi predicat de două ori în Catedrală. Dar s-a adeverit de la început că nu era pentru mine treaba aceasta. Vocea mea era prea slabă. Aici trebuia oameni care strigă mai tare. În schimb însă am predicat în foaie, săptămână de săptămână, de s-a auzit în ţara întreagă.
Apoi, cu slujirea la catedrală, lucrul stă aşa: Aici poţi sluji numai dacă eşti chemat. Şi de regulă sunt chemaţi cei care sunt mai făţoşi şi cu grai mai tare.
Ori eu nu aveam nici una, nici alta: nici făptură, nici grai.
De câte ori am fost chemat, am slujit.
E adevărat că la biserică nu am putut merge regulat, dar nici pe la cinematografe şi alte desfătări nu m-a văzut nimeni. Am stat toată vremea cu capul aplecat peste Cartea Vieţii, la masa de scris.
Cei care îmi aruncă ocări în punctul acesta ar trebui să se gândească şi la faptul că lumea te aude predicând la biserică cu foc despre «toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să I-o dăm», iar după-amiezi te vede dându-te pe gheaţă în sunete de tangouri sau jucând în «serată familială» în sunete de jazband (aici era vizat direct Secaş care făcuse aceste lucruri).
Mă gândesc şi iar mă gândesc cât e de nemiloasă judecata lumii: de la mine, un biet de vas slab, a pretins lumea să fac singur foaia «Lumina Satelor» în 8 pagini, să îngrijesc şi de cei 60 de orfani, să slujesc şi să predic în biserică, să asist regulat la toate slujbele…
Mi se aduc recent şi acuze că pe la Bucureşti am putut umbla, dar la biserică nu merg. Apoi numai singur bunul Dumnezeu ştie cum am călătorit la Bucureşti. A trebuit însă să fac şi acest calvar după ce îmi erau în joc cinstea şi zestrea mea morală. În ultima călătorie mi s-a făcut rău la Bucureşti. A început să-mi curgă sânge din rana operată astă-vară. Când i-am arătat păr. Vasile mâna plină de sânge din rana ce sângera, s-a spăimântat. Era să merg în sanatoriul lui Gerota. Am plecat spre casă cu rana sângerând. Dar şi din sângele acesta, din jertfa aceasta a ieşit biruinţa, în semnul că jertfa va birui mereu.
Într-un loc scrie proorocul Isaia mult-grăitoarele cuvinte: «Vai de cei ce aleargă după ajutor în Egipt»…
«Ostaşul de la Sibiu» să-şi însemne bine aceste vorbe. În pornirea de a nimici un om şi o jertfă, să nu mai alerge în Egipt după ajutorul minciunilor. Cum spune la calendarul Oastei: O minciună trebuie proptită cu alte 7 minciuni, ca să poată sta în picioare. Iar dacă nu o poţi propti, te răstoarnă ea pe tine.
Atât. Ca răspuns pentru toate hulele ce mi s-au adus şi mi se vor aduce…
…După acest răspuns, urmează «Istoria celor 25 de ani de preoţie»…“
preluat din ISTORIA UNEI JERTFE de Traian DORZ