SĂ MERGEM DUPĂ HRISTOS

Evanghelia de duminică ne spune cum i-a ales Iisus pe învăţăceii Filip şi Natanael. I-a întâlnit în calea Sa şi le-a zis: „Veniţi după Mine” – şi ei au plecat îndată după El.
Să luăm aminte! Tot aşa ne cheamă Hristos şi pe noi: „Veniţi după Mine”. Dar mulţi n-aud această chemare, alţii nu o înţeleg şi, iarăşi, alţii pleacă după ea, dar nu stăruie înainte pe urmele lui Hristos. Luaţi aminte, creştinilor, că ne-am prea cufundat în vălmăşagul şi vârtejul afacerilor trecătoare şi ne-au prea copleşit valurile păcatelor şi ale plăcerilor pline de otravă şi de aceea n-auzim strigarea şi chemarea lui Hristos. „Iată, stau la uşă şi bat”, zice Hristos” (Apoc 3, 20). Dar patimile şi păcatele fac larmă în casa sufletului nostru şi de aceea chemarea Lui nu se aude. Să ieşim din vârtejul afacerilor şi păcatelor şi să scoatem patimile din casa sufletului, ca să putem auzi chemarea Lui şi să putem pleca pe urmele Lui.
Dar să luăm aminte, căci nu-i lucru uşor să mergem după Hristos. A merge după Hristos înseamnă credinţa, tăria şi bărbăţia sufletească de a birui şi omorî toate păcatele şi ispitele ce ne ies în cale şi le întâlnim în cale. Până când toate păcatele se ţin droaie de noi şi noi de ele, ni se pare numai, dar nu mergem după Hristos. E grea calea ce duce pe urmele lui Hristos, dar cine a apucat pe ea şi stăruie înainte pe ea capătă o tărie, o bucurie şi mulţumire sufletească pe care toţi banii şi toate 58
bunătăţile pământului nu-s în stare să o dea. „Veniţi după Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” – zicea Hristos. Şi cine pleacă pe calea Lui, acela are odihna, are adevărul şi viaţa cea adevărată. Cercaţi şi vedeţi!
Creştinilor! Suntem de o săptămână în postul cel mare şi sfânt al Învierii. Acum este vremea să plecăm şi să ne plecăm viaţa şi purtările pe urmele lui Hristos. Acum este vremea să ne ispitim şi să ne dăm seama pe ce fel de căi umblăm: pe căile luminii sau ale întunericului? Omule fugător în această lume, opreşte-te în loc şi te întreabă, şi te socoate: nu cumva alergi pe „calea cea largă ce duce la pieire”? (Mt 7, 13). De cumva ai apucat pe aceasta, cu groază şi cu grabă te întoarce pe cealaltă, „pe calea cea strâmtă care duce la viaţă”. Pe această cale te cheamă acum Hristos, te cheamă Biserica, te cheamă postul şi, ascultă bine, că te cheamă şi sufletul tău, care „se doreşte după Dumnezeu ca cerbul după apa izvorului”. Să luăm aminte că, de câte ori nu plecăm pe această cale, Se întoarce Hristos către noi cu vorbele şi întrebarea: „Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă”? (In 5, 40).
Să nu fie! Ci noi să fim totdeauna gata a răspunde cu Apostolul Petru: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (In 6, 68).

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 8 / 5 martie. 1922, p. 3

Lasă un răspuns