„ŞI VINDECA TOATĂ BOALA ŞI NEPUTINŢA ÎN POPOR”

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lumină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.
O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spuneţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5). Erau sate întregi unde nu mai era nici o boală, nici un bolnav şi nici o durere, căci Iisus trecuse pe acolo şi le vindecase. Dar minunata putere şi lucrare a Mântuitorului nu stătea numai în aceea că El vindeca şi bolile cele trupeşti. „Duhul Domnului – zicea Iisus – M-a trimis să-i tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc iertare celor robiţi şi orbilor vedere” (Lc 4, 18-19). Mântuitorul tămăduia şi inimile, tămăduia orbia şi ologia cea sufletească şi dezlega suflete din robia diavolului. Mântuitorul punea tămăduirea bolilor trupeşti în legătură cu tămăduirea cea din lăuntru, cea sufletească a omului, de aceea zicea celor tămăduiţi: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti” (In 5, 14).
Iisus Mântuitorul e şi azi tot acelaşi Doctor minunat al sufletelor şi trupurilor noastre. Evangheliile ne spun că bolnavii se atingeau de El, căci putere ieşea de la Dânsul” (Lc 6, 19). Prin atingere de Iisus Mântuitorul se vindecau atunci bolnavii. Tot printr-o astfel de atingere ne putem vindeca şi noi, printr-o atingere sufletească, printr-o atingere cu toată credinţa noastră, cu toate lacrimile noastre, cu toată dorinţa, cu toată fiinţa şi puterea noastră cea sufletească. Atingerea cea adevărată de Mântuitorul face şi azi minuni. Sunt şi azi boli trupeşti în faţa cărora medicii stau neajutoraţi, [iar] cei ce le poartă se tămăduiesc prin credinţă vie şi tare în Dumnezeu.
Dar şi mai mari sunt minunile ce le face atingerea de Mântuitorul în sufletele noastre. [De] orice boală sufleteas că ai suferi, îndată scapi de ea când te atingi cu adevărat de Mântuitorul. Orice necaz ai avea, orice durere te-ar paşte, poţi lua îndată mângâiere, întărire şi scăpare dacă te apropii şi te atingi de Doctorul cel Mare, de Iisus Mântuitorul. Eu zic că nu este în această lume om năcăjit şi nefericit, decât acela care nu-L cunoaşte pe Mântuitorul şi nu se ştie atinge de El.
O, ce Doctor minunat avem noi în Iisus Mântuitorul! Însă lumea nu-L cunoaşte pe acest Doctor minunat sau, mai bine zis, nu vrea să-L cunoască şi să se apropie de El, de aceea satele şi oraşele sunt pline azi de cumplite boli trupeşti şi sufleteşti.
Dragă cititorule! Toţi suntem bolnavi cu trupul şi mai ales cu sufletul. E o mare înşelăciune diavolească părerea că noi am fi curaţi şi fără de păcat. Când ne credem mai curaţi, atunci nu mai băgăm de seamă câtă otravă mai este încă în noi şi câtă boală sufletească. Începutul mântuirii sufleteşti nu e atunci când crezi că te faci mai curat, ci atunci când simţi că te-a orbit patima, când simţi că ţi s-au stricat ochii cei sufleteşti, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!”. Noi nu putem face altceva pentru mântuirea şi tămăduirea noastră, decât să ne apropiem de Mântuitorul şi să ne atingem de El cu credinţă vie şi tare. Tot ceea ce se cere de la noi şi tot ceea ce putem face noi e să-L căutăm pe Mântuitorul cu toate neputinţele noastre şi cu toată credinţa noastră şi să strigăm după El ca cei doi din evanghelie: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui Dumnezeu!”.
Şi apoi, după ce am luat tămăduire, să facem şi noi aşa cum au făcut cei doi orbi din evanghelie: să-L vestim în lume pe marele Doctor şi să-i aducem la El şi pe alţi bolnavi. Sunt oameni şi sunt suflete care nu se mai pot mişca pe picioarele lor cele sufleteşti. Păcatul şi patimile i-au ologit cu totul şi i-au doborât cu totul în noroiul fărădelegilor. Pe aceştia să-i ridicăm şi să-i aducem la Mântuitorul aşa cum samarineanul cel milostiv l-a cules de pe drumuri pe cel rănit de tâlhari şi l-a dus la tămăduire. Să-i aducem mai întâi pe cei daţi în seama şi răspunderea noastră sufletească.
Tu, dragă tată, adu-ţi copilul la Mântuitorul nu numai când e bolnav în corpul lui, ci şi când otrava şi boala cea sufletească a pătruns în sufletul lui. Tu, dragă mamă, adu-o la Mântuitorul pe fetiţa ta nu numai când zace în patul durerii şi în braţele tale, ci şi când nopţile se cere şi se duce pe la jocuri păgâne şi destrăbălate.
Tu, dragă ostaşule din Oastea Domnului, ia aminte că şi datoria ta este să umbli neîncetat după astfel de bolnavi şi să-i aduci la Mântuitorul. Apropie-te de cel ce-şi bea prin crâşme sănătatea şi pâinea pruncilor, citeşte-i gazeta, dă-i o gazetă, dă-i o carte de chemare sufletească şi fă tot ce poţi să-l apropii de Iisus, Doctorul cel Mare. Voi, toţi care „orbi aţi fost şi acum vedeţi”, aveţi datoria să-L vestiţi în lume, să spuneţi tuturor despre toate ce v-a făcut vouă Domnul şi să-i aduceţi şi pe alţii la El, să ia tămăduire. Nu este în această lume o chemare mai frumoasă decât să aduci bolnavi la Mântuitorul, să ia tămăduire şi viaţă. Spuneţi tuturor că Iisus, marele Doctor şi tămăduitor, umblă şi azi din sat în sat şi din oraş în oraş. Tot cel ce se apropie de El şi se „atinge” de El ia putere, ia dar, ia tămăduire, ia viaţă şi mântuire sufletească.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 29 / 11 iulie 1926, p. 3

Lasă un răspuns


*