Lacrimile care curg înăuntru sunt cele mai grele lacrimi şi durerile îndurate singur sunt cele mai amare dureri. De aceea mângâierile Domnului nostru Iisus Hristos sunt totdeauna cel mai aproape de acestea.

Aşa să-ţi duci toţi paşii tăi prin lume, încât oricine te va urma să ajungă la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aşa să-ţi fie toate cuvintele tale spre semenii tăi, încât oricine te va auzi să dorească să vină la El. Atunci, în Ziua cea Mare a Înfricoşatei Judecăţi, tu vei putea privi cu bucurie nu numai în ochii tuturor celor pe lângă care au trecut paşii tăi şi cuvintele tale, ci şi în Ochii Aceluia la care au ajuns.

Dacă vei avea încrederea unui copil, iubirea unui copil, seninătatea unui copil şi nevinovăţia unui copil – vei putea trece prin viaţă şi cu neîngrijorarea unui copil. Atunci vei intra în cer cu uşurinţa şi bucuria cu care intră în camera de sărbătoare un copil la părinţii săi.

Cântările Domnului îţi trezesc atâtea rezonanţe în inimă şi îţi aduc atâta liniştire şi bucurie în duhul tău… Deci caută cântările Domnului şi iubeşte-le! Ele sunt aripile pe care fiinţa ta zboară în cer şi miresmele care te fac să te simţi în grădina raiului.

Aceea este adevărata iubire, care nu-şi caută niciodată folosul ei personal. Te iubeşte cu adevărat numai acela care nu urmăreşte nici un câştig, de nici un fel, de la tine şi care nu trage nădejde să-i fii nimic… Ci caută el să-ţi fie ţie, ca o mamă copilului ei. Iubirea noastră este curată şi fericită numai cât rămâne la jumătatea noastră de sus. O, Dumnezeul nostru, păstrează-ne iubirea noastră totdeauna sus, spre a ne fi totdeauna vrednică de Numele Tău şi de numele ei.

Adevărata înţelepciune este a şti să spui la timp: „Ajunge!“. În toate lucrurile tale – în mâncarea ta, în odihna ta, în munca ta, în rătăcirea ta – să ştii spune la timp: „Ajunge!“. Fericit acela care nu spune niciodată acest cuvânt prea târziu.

Dragostea adevărată trăieşte numai atâta cât flămânzeşte şi însetează mereu, cât nu se satură niciodată. Când ajunge să se sature, dragostea moare. De aceea, flămânzeşte şi însetează mereu după dragostea lui Dumnezeu, după dragostea fraţilor şi a semenilor tăi, ca să fii totdeauna fericit – şi când o cauţi, şi când o primeşti!

Cea mai înaltă iubire este iubirea vrăjmaşului tău şi cel mai mare suflet este acela care a crescut până la nivelul iubirii pentru vrăjmaşi. Aceasta este singura unitate de măsură a înălţimii duhovniceşti şi, dacă vrem să ne cunoaştem cât am crescut în Domnul, să ne măsurăm cu aceasta. Împăcarea adevărată nu-l ocoleşte pe celălalt, ci îi iese înainte cu bucurie şi seninătate. Împăcarea fericită nu ocoleşte, ci întâmpină.

Nu cuvinte despre iubire, nu cântări despre ea, nu scrisori de iubire – ci fapte de iubire adevărată; pe acestea ni le cere Dumnezeu, pe acestea ni le cere adevărata dragoste. Cine prea vorbeşte, acela nu face, iar cine face, acela nu prea vorbeşte. Dar numai la Izvorul Crucii aflăm această putere.

Cum tratăm noi pe cel ce ne-a făcut răul? Cum răspundem noi celui ce ne-a iubit? Aceasta ne va arăta ce fel de suflet avem şi ce răsplată merităm de la Dumnezeu. Numai cine rămâne la coarnele plugului său până la capătul brazdei sale şi numai cine rămâne statornic lângă iubirea sa până la sfârşit acela  va fi binecuvântat.

Dacă ai necazuri în viaţa ta, mergi să-ţi afli mân­gâierea lor la cel care a suferit. Dacă îţi este greu pe calea vieţii tale, însoţeşte-te cu cel care poartă şi el o povară grea şi dacă ai nevoie să ceri vreodată ceva, du-te şi cere celor săraci, pentru că cel care nu a suferit nu te va mângâia niciodată, cel care nu poartă el însuşi povara nu te va înţelege niciodată şi cel bogat nu te va împrumuta bucuros niciodată. Fiindcă toţi aceştia sunt străini de Dumnezeu. Şi totdeauna vor zice că nu au.

De nimic să nu-ţi fie frică atât de mult ca de frică. Nimic să nu iubeşti atât de mult ca iubirea şi pentru nimic să nu te rogi atât de puternic ca pentru harul de a te putea ruga întotdeauna puternic. Cine face aşa va fi totdeauna biruitor în toate luptele sale şi binecuvântat în orice vreme a lui.

Sunt multe rele pe care le faci în viaţă fără să vrei. Acestea au şi ele urmările lor nefericite. Dacă tu eşti bun, urmările nefericite ale relelor tale le vei suporta tu. Dacă eşti rău, vei lăsa să le suporte alţii.

Celui iubitor, iubirea îi surâde de pretutindeni. Celui curat, curăţia îi înveseleşte privirea la orice pas. Şi celui ce doreşte după Dumnezeu, El îi iese în întimpinare pe orice drum. Şi la orice întoarcere.

Temerile cele prea uşoare şi îndrăznelile cele prea grele fac să crească în inima noastră îndoielile cele mai stăruitoare. Înţelepciunea este a şti întotdeauna să afli calea cea de mijloc dintre acestea, de a o ţine mereu şi de a nu o pierde niciodată, nici noaptea şi nici iarna. Nici când umbli singur, nici când ajungi în gloată.

Dumnezeu este atât de departe de noi – şi totuşi nu este străin nici unuia. Este atât de apropiat de fiecare – şi totuşi nu este familiar nimănuia. Este atât de Nemărginit – şi totuşi neîndestul. Atât de pretutindeni, încât parcă nu-i nicăieri.

Istoria datoriilor noastre este o zbuciumare între cerinţele împărăţiilor lumii acesteia şi cerinţele împărăţiei lui Dumnezeu. Şi tocmai acesta este semnul că vremea împărăţiilor lu­meşti a trecut şi că vremea împărăţiei lui Dumnezeu este aici. Fiindcă ceea ce este sigur şi prezent nu te zbuciumă.

Doamne, când va veni încercarea în viaţa mea, adu-mi aminte că eu Ţi-am cerut-o pentru curăţirea mea. Când va veni lenevirea inimii mele, adu-mi aminte că eu am mustrat pe alţii pentru ea. Când îmi va veni ispita, adu-mi aminte că eu am judecat pe alţii pentru că s-au lăsat biruiţi. Iar în clipele de frică, adu-mi aminte de tot ce Ţi-am promis eu cu legământ veşnic. Şi nu mă lăsa niciodată să cad, uitând acestea.

Doamne, pe cei ce sunt slabi, întăreşte-i şi pe cei care dorm, trezeşte-i. Ca pe nici unii să nu-i prindă satana dormind, ci să-i afle treji, pentru a lupta cu el şi a-l birui. Astfel fă-ne, Doamne, să vezi Tu la sfârşitul luptelor faţa noastră biruitoare şi capul şarpelui zdrobit.

Mi-am simţit sufletul ca un vrej îndrăzneţ care se răsuceşte, sprijinindu-se de o rază,  spre Lumină. Am găsit coloana fără de sfârşit a dragostei Tale… Şi acum sufletul meu urcă în spirale fericite, în jurul ei, spre cer. Curând va ajunge dincolo de Timp. Şi, oprindu-se la picioarele Tale, va deveni imn, ori va deveni o rază de aur, ori va deveni un suspin de dragoste împlinită. Şi Tu îl vei săruta de patru ori: pe fruntea care a gândit frumos, pe gura care a vorbit dulce, pe ochiul cel care a privit drept şi pe ochiul cel care a plâns iubitor: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

Traian Dorz, din «Mărgăritarul ascuns»

One Comments

Comments are closed.