David B. Ioan, «Misionarul Vieţii Creştine» nr. 1-2 1940, p. 6
Un bogat lacom, în toată viaţa lui se îngrijise şi lucrase numai să-şi înmulţească averea, iar de suflet nu purta grijă deloc. Acest bogat avea trei copii. Din averea ce o moştenise de la părinţii lui şi cu ceea ce agonisise el, îşi zidi patru palate.
Pe când tot visa el şi plănuia cum să-şi mai mărească avuţia, a căzut deodată greu bolnav la pat. Văzând că nu mai are nădejde de scăpare, a trimis să cheme pe un avocat care să-i facă testamentul. Avocatul a sosit şi s-a aşezat la masă, să scrie. Bogatul a început a-i dicta astfel: ,,Palatul de la munte, cu tot pământul lui, îl las feciorului meu cel mare; palatul de la moşie, cu întreaga moşie, îl las feciorului mijlociu; palatul din capitala ţării, cu mobile şi banii ce sunt în casă, îl las soţiei mele; iar palatul de la mare, cu tot terenul şi plantaţiile din jurul lui, îl las feciorului meu cel mic”.
Între aceasta, copilul cel mai mic, care avea abia cinci ani, l-a întrebat pe tatăl său – cu obişnuita linişte copilărească –, zicând: ,,Tăticule dragă, vedem că fiecăruia dintre noi ne-ai lăsat câte un palat aici, dar spune-ne şi nouă, acolo unde te duci tu ai vreun palat? Sau măcar o mică colibuţă, aşa cum are moş Gheorghe, porcarul nostru care ne păzeşte porcii?”
Întrebarea nevinovatului copilaş a trecut ca un fier roşu prin inima tatălui său. Abia atunci şi-a dat el seama de nebunia în care a trăit o viaţă întreagă! Dar ce folos, că acum toate erau prea târziu, căci după câteva clipe bogatul îşi dete sufletul.
Iubiţi fraţi, să luăm aminte şi la întâmplarea aceasta! Evanghelia ne spune că unde este comoara omului, acolo va fi şi inima lui. De aceea, strângeţi-vă comori în cer, nu pe pământ, unde nu le mănâncă rugina şi moliile şi de unde nu le fură hoţii (Mt 6, 20-21).
Veniţi la Domnul Iisus şi începeţi o viaţă nouă cu El, ca să vă îmbogăţiţi faţă de Dumnezeu (Lc 12, 21). Mântuitorul nostru Iisus Hristos este adevărata comoară preţioasă (Mt 13, 44), iar nu bunurile pământeşti, care nu pot da fericirea adevărată celor care umblă după ele (I Tim 6, 9).
Tu, cititorule dragă, unde-ţi aduni avere: aici pe pământ sau sus în cer?