Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care îl iubeşte şi-L laudă pe Dumnezeu este ca un plăcut fum de tămâie înălţat până la cer. Ca un plăcut parfum, de la cea mai aleasă floare, care învăluie Fiinţa Divină a lui Hristos.

***

Când stai mai departe de lucruri, de oameni şi de întâmplări, atunci vezi mai bine totul, îi cunoşti mai bine pe toţi, le înţelegi mai limpede pe toate. Atunci vezi cel mai bine că podoaba iubirii este înţelepciunea, podoaba înţelepciunii este sfinţenia, iar podoaba sfinţeniei este umilinţa. Acestea îi aleg pe sfinţii din Casa lui Dumnezeu.
Suferinţele cele mai dureroase ale vieţii noastre ne sunt cele mai necesare, pentru că numai ele ne învaţă cel mai bine să-L cunoaştem pe Dumnezeul nostru, şi pe semenii noştri, şi pe noi înşine. Cine nu le are rămâne fără aceste cunoaşteri.

***

Tot ce este atrăgător şi drag în fiinţa omului este al sufletului. Şi pentru suflet. Îndată ce sufletul pleacă din trup, oricât ţi-a fost cândva de drag acest trup, te înfiorează şi nu mai doreşti să te apropii de el. De altfel, orice apropiere de un trup mort, nu numai că respinge, dar devine cu totul nefirească – necurată – nedorită. Ce frumos este sufletul curat! El dă frumuseţe şi trupului.
Numai respectul faţă de morţii sfinţi este mai mare decât toate gândurile omeneşti şi fireşti care te îndepărtează de morţi. Pe aceşti morţi sfinţi, din pricina comorii cereşti pe care au purtat-o în aceste vase de lut, trebuie să-i atingem totdeauna cu evlavie.
Fiindcă un conţinut sfânt a sfinţit şi vasul în care a fost ţinut. Sufletul lor sfânt a sfinţit şi trupul lor. Sufletul sfânt sfinţeşte tot ce atinge, fiindcă Dumnezeu locuieşte în el.
O Doamne, sfinţeşte-ne astfel pe toţi. (Traian DORZ – Cugetări)