Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 13.
1. Ceea ce lipseşte mai mult sufletului omenesc şi vieţii lumii acesteia este poezia şi cântarea lui Hristos.
2. Dacă toţi semenii noştri, familia noastră, vecinii noştri, locurile noastre, drumurile noastre, adunările şi bisericile noastre ar fi pline numai de poezia şi cântarea adevărată, ei cu toţii şi-ar procura cele mai fericite ceasuri, şi-ar crea cea mai fericită viaţă, şi-ar închega cele mai trainice şi fericite legături.
3. Proza, de cele mai multe ori, produce dezbinări, discuţii, divergenţe… Dar poezia nu. Ea produce numai încântare, înălţare şi bucurie tuturor. Vorbirile, la fel, conţin adeseori lucruri care ne tulbură, care ne deranjează ori chiar ne zdrobesc. Dar cântarea nu. Ea ne încălzeşte, ne mângâie, ne farmecă.
4. Ce înţelept a orânduit Duhul Sfânt şi cele trei cărţi de poeme ale lui Solomon în Biblie! A pus întâi Proverbele, cu înştiinţările vieţii, apoi Eclesiastul, cu zădărnicia lumii, şi numai apoi a pus Cântarea Cântărilor, ca sufletul omului să nu rămână cu gustul amar al neputinţei sale ori cu tristeţea zdrobitoare a bătrâneţii – ci cu elanul fericit al dragostei, al poeziei, al cântării dumnezeieşti pentru care se merită trăită viaţa şi dăruită jertfa.
5. Un adevărat om credincios – care este un om al luptei şi jertfei – este şi un om al poeziei şi al cântării. Cu acestea el reuşeşte să treacă biruitor peste toate prigoanele şi cutremurele vieţii sale.
6. Lucrarea Oastei Domnului este o familie a cântării, o grădină a poeziei, o patrie a dragostei şi lacrimilor.
Cred că nici o lucrare din lume nu mai are o poezie atât de frumoasă şi o cântare atât de dulce ca ea. Aceasta ne face fericiţi nu numai pe noi, ci şi pe alţii.
7. Lacrimile şi Dragostea au făcut poezia şi cântarea noastră să fie aşa. Lacrimile din iubire şi suferinţă – şi iubirea din lacrimi şi jertfă. De aceea să nu ne ruşinăm de lacrimi şi să nu fugim de suferinţă.
8. Iubiţi lacrimile şi răbdaţi suferinţa. Lăsaţi să vă ungă dragostea şi mireasma lor cântările şi poeziile, rugăciunea şi vorbirea voastră cu untdelemnul lor ceresc…
9. Dar şi în ce priveşte poezia şi cântarea, noi n-am avut un drum format gata, un teren desţelenit de alţii. Noi a trebuit să învăţăm mereu şi în privinţa asta numai din inspiraţia Duhului Sfânt şi din munca noastră.
10. Mergem mereu tot pe unde n-am mai fost. De fiecare dată trebuie să căutăm căi şi metode prin care să putem face lucrul nostru tot mai bine. Astfel, de fiecare dată noi trăim nu numai munca, ci şi bucuria unor descoperitori.
11. Păşind mereu numai pe terenuri virgine şi defrişând ogoare pe unde n-a mai trecut răscolitor niciodată un plug evanghelic, constatăm mereu că nici o lucrare din lume nu este nici atât de grea, dar nici atât de frumoasă ca asta de pionierat biblic de la noi…
12. Cine trăieşte această muncă şi această bucurie, numai acela poate înţelege ce luptă divină este aceasta. Dumnezeul nostru, Tu, Care ştii cu cât tremur şi cutremur facem acest lucru fericit şi creăm, dă-ne culesul cu cântări al celor care seamănă cu lacrimi (Ps 126, 5-6).
13. Conştiinţa apartenenţei noastre la o lucrare Evanghelică, trimisă de Dumnezeu cu o misiune specială şi precisă, este o conştiinţă care nu se formează nici repede, nici uşor. Şi nu la mulţi – ci la puţini. Dar cei în care Duhul Sfânt o formează trebuie s-o asculte şi să şi o împlinească înalt şi continuu, prin acte de patriotism evanghelic, de muncă şi luptă eroică pentru Hristos şi Patria Lui.
14. Să luăm exemplu de la marii noştri înaintaşi în ce priveşte conştiinţa naţională. Cât de puţini şi de rari au fost aceştia prin anii îndelungaţi de dinaintea trezirii ei – şi cât de mult au trebuit să lupte până când au reuşit să o trezească şi să o formeze la cei mai mulţi – în vederea marii nevoi care va veni.
15. Cea mai mare parte dintre aceşti vizionari şi eroi a trebuit să moară pentru acest ideal strălucit fără ca să ajungă ei înşişi să vadă împlinirea lui. Dar urmaşii lor ce fericit l-au văzut realizat când a venit vremea lui!
16. Tot aşa este şi azi cu conştiinţa noastră duhovnicească şi evanghelică, după cum era atunci cu conştiinţa naţională. Oricât de puţini suntem acum cei în care s-a trezit această conştiinţă şi care vrem s-o trezim în toţi ai noştri – nu trebuie să deznădăjduim, cu atât mai mult noi acum, ca ei atunci.
17. Să-I mulţumim lui Dumnezeu Care a adus, în sfârşit, şi vremea ca să se trezească şi această conştiinţă în câţiva. Vor mai veni şi alţii curând. O rândunică nu face primăvara, desigur, – dar când vine una înseamnă că nici celelalte nu sunt departe.
18. Va veni vremea că şi conştiinţa evanghelică se va trezi pretutindeni în toţi credincioşii – şi atunci înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu va fi la uşi.
Ce fericiţi se vor îmbrăţişa atunci toţi fraţii în Hristos peste toate graniţele prăbuşite dintre ei, – cum s-au îmbrăţişat moldovenii şi muntenii peste Milcovul din 1859. Dar nespus mai mulţi şi mai mult ca atunci, fiindcă acele graniţe[1] au fost de o sută de ori mai multe şi mai grele.
19. Avem şi noi – şi trebuie să avem – o conştiinţă a apartenenţei noastre la specificul înalt evanghelic al familiei noastre spirituale. Solidari cu această conştiinţă, apoi să lucrăm puternic la cultivarea valorilor noastre eterne, care sunt poezia şi cântarea.
20. Realizându-le pe acestea la cel mai divin nivel în Duhul Sfânt, prin ele vom reuşi să facem saltul sfânt al tuturor fiilor lui Dumnezeu şi ai neamului nostru până la această stare din care vom putea primi cu toate porţile noastre larg deschise împărăţia lui Hristos în noi – şi noi vom putea intra pe toate porţile ei larg deschise în ea.
Doamne şi Dumnezeul nostru, grăbeşte această fericită zi! Amin.
Note:
[1] Cele dintre frați