În Biblie este o întâmplare cu tâlc şi învăţătură despre cum trebuie să fie postul cel adevărat.
Când Balaam mergea supărat pe drum, asina s-a întors spre el şi l-a întrebat: „De ce mă baţi?”. „Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a zis lui Balaam: «Ce ţi-am făcut eu ţie de m-ai bătut de trei ori?»” (Num 22, 27-28).292
Adică întrebarea asinului mergea cam aşa: „Stăpâne, eşti supărat?… De ce mă baţi pe mine?… Ce am eu cu supărarea ta?… De ce mă baţi pe mine pentru supărarea ta?”.
Întrebarea aceasta era la locul ei, căci el, asinul, nu era vinovat. El îşi făcea datoria de animal ascultător. Vinovat era Balaam, care mergea pe un drum contra voinţei lui Dumnezeu.
Cam aşa merge, de multe ori, şi cu postul nostru. Împuţi¬năm „asinului” (corpului) nostru mâncarea, îi mai dăm şi câte un băţ, să fie ascultător şi smerit. Şi e bine aşa, că îl ţinem în frâu cu postul. Cum zice şi Apostolul Pavel: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în frâu” (I Cor 9, 27).
Numai cât, de cele mai multe ori, ne batem „asinul” (corpul) în zadar. Îl batem în zadar, câtă vreme şi noi, ca Balaam, mergem pe un drum care nu este după voia lui Dumnezeu, câtă vreme răsuflă din noi şi pe vremea postului: ura, minciuna, piz¬ma, răutatea, sudalma etc. Ne canonim corpul, dar nu şi inima.
Cu un astfel de post, corpul nostru, dacă ar căpăta şi el grai ca asinul lui Balaam, ne-ar întreba şi el: „Omule, de ce mă baţi pe mine?… De ce mă baţi numai pe mine şi nu-ţi baţi şi inima ta? De ce nu-ţi baţi şi limba ta, ochii tăi, urechile tale, gânduri¬le tale, răutăţile tale?”.
Postul cel adevărat trebuie împreunat şi cu fapta. Să ne batem şi „asinul” (corpul), ca să nu zburde, dar să ne batem şi inima şi simţurile cele rele. Căci în zadar ne oprim numai de la mâncări şi băuturi, câtă vreme noi „bem fărădelegea ca apa” (Ieremia).
Postul de mâncare e la modă acum şi în lumea domnetului. „Postesc” pe întrecute şi domnii, şi doamnele, şi domnişoarele, pentru că s-a aflat că corpul e cu atât mai uşor, mai vioi, mai sănătos, ba chiar şi mai frumos, cu cât mănâncă mâncare mai puţină şi mai uşoară. Dar „postul” acesta n-are nimic cu sufle¬tul. Să nu fie şi postul nostru aşa.
Aici încape încă o învăţătură. Postul este pus pentru înfrâ¬nare trupească şi sufletească. Un corp înfrânat cu o boală grea sau o slăbiciune mare nu mai trebuie slăbit cu un post prea aspru, gândindu-ne şi la ceea ce spune Ap. Pavel: „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte şi îl îngrijeşte cu drag” (Ef 5, 29). Şi scris este că corpul este casa Duhului Sfânt şi noi datorie avem şi pentru îngrijirea acestei case. A-ţi urî trupul şi a-l bate mai mult decât trebuie – asta încă e o greşea¬lă. Viaţa noastră, în privinţa aceasta, să se ţină între cele două puncte arătate de Ap. Pavel. „Mă port aspru cu trupul meu şi îl ţin în frâu”, dar nu îl urăsc, ci îl iubesc şi îl îngrijesc.
«Isus Biruitorul» nr. 13 / 22 martie 1936, p. 3