de Dragos Paul Aligica / sursa HotNews.ro
Suntem bombardati de mass-media cu informatii mai mult sau mai putin relevante legate de ‘marele summit’ de la Copenhaga. Ceea ce nu aflam din nenumaratele reportaje de la fata locului este ca in paralel si in spatele reflectoarelor mediatice fierbe un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Sa vedem pe scurt si la un nivel strict descriptiv despre ce este vorba. Prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca merita.
Un hacker misterios
Povestea incepe la Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Luna trecuta, un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri si documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia.
Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului, sa spunem doua lucruri:
1. CRU este unul dintre cele mai importante si influente centre din lume dedicate analizei incalzirii globale iar datele si concluziile sale au stat la baza unei bune parti a literaturii de gen, justificand in acelasi timp o multime de pozitii politice si publice relative la problematica in cauza.
2. Intre autorii emailurilor se afla persoane de o importanta cruciala in promovarea discursului despre incalzirea globala, cum ar fi profesorul Michael Mann sau profesorul Phil Jones, membru de vaza al Grupului Interguvernamental de Experti privind Schimbarile Climatice al ONU. Persoanele implicate sunt asadar autoritati in domeniu, iar CRU o placa turnanta in reteaua intelectuala si politica ce promoveaza alarmismul climatic.
In momentul in care vestea arhivei aflate pe serverul rus s-a raspandit pe internet, mii de interesati au plonjat in rascolirea ei. Si de aici lucrurile incep sa devina cu adevarat interesante. Ceea ce au descoperit a aruncat in aer aproape instantaneu blogosfera.
In mai putin de cateva ore devenise evident ca materialele expuse contineau posibilele dovezi ale uneia dintre cele mai mari fraude intelectuale din stiinta contemporana. Scadalul a capatat rapid un nume, ‘Climategate’, in rezonanta cu celebrul ‘Watergate’. Ca sa ne facem o idee despre dimensiuni, sa spunem ca la ora actuala chestiunea are dedicate mii de pagini de internet iar pe motoarele precum Google termenul ‘Climatgate’ depaseste in numar de cautari insusi clasicul termen, ‘Global Warming’ – incalzire globala. Ce contin deci materialele in cauza?
Masluiri stupefiante
In primul rand, citind emailurile expuse, descoperim izbitorul spectacol al unui grup de climatologi de varf ce incearca in mod sistematic sa manipuleze bazele de date legate de fluctuatiile temperaturii globale. Ii vedem de pilda ingrijorati de faptul ca temperatura globala nu a crescut in ultimul deceniu, dar si de faptul ca nu isi pot explica acest fenomen. Solutia: eforturi de a ascunde realitatea revelata de date. Alte discutii vizeaza cum pot sa fie camuflate situatiile de incalzire globala din trecutul istoric al omenirii, situatii ce nu pot fi asociate cu cresteri semnificative de bioxid de carbon. Solutia: datele respective sunt fie facute uitate, fie sunt manipulate.
Sa subliniem: Nume recunoscute precum Michael Mann sau Phil Jones sunt surprinsi afirmand textual ca au modificat date pentru a masca rezultate incomode care aratau, cotrar tezelor sustinute public de acesti autori, nu o incalzire globala ci mai degraba o racire a temperaturii in ultimul deceniu. Si sa nu uitam un lucru: in tot acest timp, acesti profesori spuneau politicienilor si publicului ca incalzirea globala este un pericol iminent si ii atacau brutal pe cei ce aveau rezerve cu privire la afirmatiile lor.
Conspiratii impotriva altor oameni de stiinta
Manevrele devoalate de emailurile facute publice sunt stupefiante. Vedem cum aceeasi oameni, pe de o parte isi acuza oponentii ca nu sunt publicati in reviste respectabile si, pe de alta parte, cum ei insisi manevreaza in culise ca sa le blocheze publicatiile. Descoperim chiar si un complot prin care se incearca explicit izolarea si decredibilizarea revistelor care gazduiesc opiniile contrare.
Sa repetam: constatam nu numai blocarea exprimarii opiniilor contrare incalzirii globale in publicatiile controlate de alarmisti dar obliterarea si decredibilizarea pe orice cai a oricarei publicatii care ar accepta punctul de vedere stiintific alternativ. „Il vom marginaliza chiar daca asta inseamna sa redefinim ce este procesul de evaluare academica”, afirma profesorul Jones, referindu-se la un cercetator ce nu era de acord cu tezele alarmiste.
Asadar nu este nicio supriza pentru cititorii materialelor puse la dispozitie de hakerul misterios ca machiavelicii profesori de la CRU vorbesc despre climatologi care sunt ‘de incredere’ si de cei care nu trebuie sa aiba acces la date intrucat nu sunt ‘predictibili’. Ii vedem catalogand nominal si organizational pe cercetatorii cu vederi opuse, precum si vorbind de tactici de decredibilizare a lor folosindu-se pe ascuns de bloguri si de comunitatile online. De ce toate acestea? Evident ca sa poata spune publicului si politicienilor ca toti oamenii de stiinta ‘seriosi’, care publica in reviste ‘serioase’, sustin teza incalzirii globale. Numai ‘prostii’ sau cei ‘vanduti’ se mai pot indoi.
Distrugerea si limitarea acceslui la bazele de date
In trecut, ori de cate ori i-a fost solicitat accesul la seriile statistice privind temperaturile istorice, Phil Jones a afirmat ca datele s-au pierdut. Cele aduse la lumina de hackerul anonim ne releva altceva. Un efort deliberat de a tine datele departe de ochii publicului. Nu este nevoie sa spunem ca aceasta practica este contrara spiritului metodei stiintifice, bazat exact pe transparenta si verificabilitate.
Lucrurile apar si mai bizare cand realizam ca cercetatorii CRU au incalcat si legile in vigoare privind accesul liber la informatie, avand in vedere ca vorbim de proiecte finantate din bani publici. Sarbanda nu se opreste aici. Am mentionat deja ca apare clar ca blocuri masive de date au fost modificate. Datele brute insa, datele primare care au fost calibrate si ajustate pentru a produce seriile statistice finale, nu s-au mai pastrat nici ele. Deci este imposibil de determinat acum ce a fost fabricat si ce nu.
In sfarsit, materialele puse la dispozitia publicului pe hacker arata lucruri incredibile nu numai despre conduita acestor oameni de stiinta transformati in agenti de influenta machiavelici sau despre datele falsificate de ei. Socul cel mai mare l-au avut expertii in programare cand au constanatat starea in care se afla programul folosit de CRU pentru procesarea datelor. Din notele facute de chiar specialistii CRU, reiese ca erorile, improvizatiile si peticelile acumulate in timp i-au adus in starea in care admiteau ei insisi, in comunicarile lor interne, ca habar nu au ce fac cand este vorba despre acest program.
Ce a urmat
Retaua alarmista – cercetatorii, mass media, politicieni, ONG-uri etc – s-a facut initial ca nu stiu despre ce e vorba in speranta ca valul va trece si lucrurile vor reveni la normal. Dar presiunea a crescut. Si creste de trei saptamani de la zi la zi. Creste si intensitatea cu care se incearca musamalizarea. Dimensiunile socului la care este supusa comunitatea alarmista azi sunt insa greu de supraestimat. Anchete sunt in derulare la CRU. De acolo se intind in alte centre similare.
Exista deja o lista de alte universitati suspecte. Suspiciunile de malversatii similare se extind dincolo de universitati. Chiar si la ONU, dupa doua saptamani de negari, chestiunea s-a impus. Urmeaza si acolo o ancheta. Marile publicatii si canale de stiri preiau treptat, cu inima indoita, tema. Incep sa se faca auziti oamenii politici care cer stoparea oricaror initiative pana cand baza stiintifica a ideologiei alarmiste nu se clarifica.
Confuzia este imensa. Sute, poate mii de cercetari se fundamenteaza pe bazele de date de la CRU. Care, iata, se dovedesc masluite. Cine mai poate face ordine in haos? Cate alte baze de date au fost manipulate similar? Cum putem sti? Intregi serii statistice trebuie recalculate de la zero. Asa cum este de asteptat, politicienii, mass media si toti beneficiarii economici si politici ai alarmismului incearca sa musamalizeze lucrurile. Dar, sa repetam, oricat ar incerca ei, cutia Pandorei a fost deschisa.
Ce ar mai fi de spus?
Evident, acest scandal nu infirma complet posibilitatea incalzirii globale si nu oblitereaza posibila validitate a multor studii in jurul acestei teorii. Dar ideea consensului stiintific in jurul alarmismului climateric este spulberata. In plus, cum putem sti acum ce este studiu „serios” si ce nu, in acest domeniu?! In fata stau ani bun de eforturi. Lucrurile trebuie luate de la zero. Fara politica, fara isterie, fara manipulari, fara vedetisme si propaganda mass-media, fara premii Nobel si Oscaruri, fara spectacole de sunet si lumina de tip Copenhaga.
Sa ne gadim la toate acestea cand contemplam modul in care sunt prezentate in mass-media evenimentele de la Copenhaga. Sa ne intrebam intre altele si de ce nu auzim mai mult despre Climategate. Iar daca ne indoim de veridicitatea relatarii de mai sus, avem o solutie simpla. Printr-o simpla cautare google putem lamuri daca nu cumva ceea ce se intampla in spatele reflectoarelor indreptate spre Copenhaga nu este mai semnificativ decat ceea ce se intampla in lumina acestora. Traim in epoca internetului. Elitele politice, stiintifice si mass media nu mai au monopolul informatiei.
Si ar mai fi ceva. Niste amanunte care in mod sigur starnesc curiozitatea. Pare foarte interesant momentul in care hackerul misterios si-a calibrat lovitura. Chiar inainte de Copenhaga. Si pare interesanta locatia severului utilizat dupa cum interesante sunt si speculatiile privind cetatenia autorului si motivatiile demersului sau. Iata deci cateva teme suplimentare de meditatie sugerate de acest extraordinar scandal stiintific. Si nu numai.