Traian Dorz, Dorim să fim pg. 94-98
1. Toţi oamenii au nevoie să trăiască, dar au nevoie să şi moară. Cu ce să trăiască au cam toţi, dar cu ce să moară n au decât puţini.
2. Ca să aibă cu ce să trăiască, se luptă toţi oamenii, de la cel dintâi ceas al zilei până la cel din urmă. De la cea dintâi zi a vieţii până la cea din urmă.
Dar ca să aibă cu ce să moară, câţi se luptă şi câţi se îngrijorează?
3. Cel dintâi şi cel mai mare dar pe care l a făcut Dumnezeu oamenilor este lumina. Lumina şi cea trupească, dar mai ales cea sufletească. Fără lumină zadarnice sunt toate darurile celelalte. Fără lumină omul nu ştie cum să le folosească – ori le ar folosi rău.
4. Poate omul să aibă sănătoase şi întregi toate organele trupului ori ale sufletului său; dacă mintea lui este bolnavă, dacă lumina care este în el este întunecată, la ce folos sunt toate celelalte?
5. Chiar dacă de toate celelalte însuşiri ale sale omul este lipsit, câtă vreme are înţelepciunea cea care vine de Sus (Iac 1, 5), omul se orientează bine, umblă cu cumpătare, trăieşte echilibrat şi se strecoară printre necazurile vieţii scăpând cu bine din toate.
6. Înţelepciunea îl face pe om să ştie bine ce să aleagă şi ce să lase. Ce să facă şi ce să amâne pe mai târziu. Ce trebuie să spună şi ce trebuie să tacă. Cu cine să meargă şi de cine să se ferească. În cine trebuie să se încreadă şi în cine nu.
Ce mare lucru este deci înţelepciunea!
7. Lumea aceasta este plină de tot felul de ispite şi înşelătorii. Marele înşelător al oamenilor, diavolul, umblă cu tot felul de lucruri rele, oferindu le ca lucruri bune tuturor oamenilor.
Fără lumina lui Dumnezeu, fără înţelepciunea de Sus, toţi oamenii se înşală în târgul acesta pe care li l oferă satana.
8. Satana vinde minciuna sa, numind o adevăr. Vinde păcatul său, numindu l fericire, vinde moartea sa, numind o viaţă şi vinde iadul său, numindu l rai.
Toate teoriile şi doctrinele inventate de satana nu fac altceva decât să înfăţişeze aceste lucruri ale lui drept mijloace ale fericirii omului.
9. Singură lumina lui Dumnezeu, înţelepciunea de Sus, îi poate arăta omului adevărul asupra acestora. Şi l poate ajuta pe om să scape din cursele amăgitoare ale diavolului care îi oferă toate aceste blestemate amăgiri în schimbul celui mai de preţ avut al fiecărui om, mântuirea sufletului său.
10. O, ce mare nenorocire şi blestem este acesta: să fie lumina lângă om, iar omul cu voia lui s o arunce şi să aleagă întunericul! Să fie viaţa lângă el – şi totuşi el să aleagă moartea. Să fie harul lângă el – şi totuşi el să aleagă păcatul şi să trăiască în păcat.
11. Tot ce a făcut şi face Dumnezeu după ce a creat Lumina este să ne îmbie pe fiecare dintre noi s o iubim şi s o alegem, ca să nu umblăm în întuneric şi să nu pierim în nelegiuiri.
Dar tot ce face diavolul după ce a creat întunericul este să ne înşele, ca să l alegem pe acesta în locul luminii.
12. Iar oamenii, lăsându se înşelaţi de amăgirile lui satana, aleg întunericul, lepădând lumina. Aleg păcatul, lepădând curăţia. Aleg blestemul, lepădând binecuvântarea.
13. Pe cât de neînţeleasă şi de nepătrunsă este bunătatea lui Dumnezeu, iubirea Lui şi sfinţenia Sa,
pe atât de neînţeleasă şi de nepătrunsă este răutatea lui satana, ura lui şi nelegiuirea sa.
14. Majoritatea oamenilor trăiesc pentru viaţa aceasta şi pentru lumea aceasta cu atâta putere ca şi cum n ar mai fi o altă viaţă şi o altă lume decât asta. Fiindcă nu au nici o credinţă şi nici o nădejde într o altă lume şi o altă viaţă.
Omul, singura fiinţă verticală, trăieşte orizontal, târându se.
15. Cu cât trec vremile mai înspre sfârşit, cu atât păcatul şi necredinţa se înmulţesc pe lume; şi cu cât creşte tot mai mare numărul celor necredincioşi – cu atât scade numărul oamenilor sfinţi.
Şi cu cât scade numărul acestora, cu atâta viaţa lor este mai scumpă înaintea lui Dumnezeu, iar însemnătatea lor pentru lume este mai mare.
16. Oamenii sfinţi sunt, pe lumea de azi, ca şi culmile munţilor înalţi după apusul soarelui. Numai pe aceste culmi mai este lumină, când toate celelalte părţi se scufundă în întuneric…
Când lumina nu va mai fi nici acolo, ce adânc va fi întunericul!
17. Cei mulţi mulţi care fac totul ca să aibă cu ce să trăiască se iubesc numai pe ei înşişi. Îşi caută numai folosul lor înşişi – şi n au nici o grijă de semenii lor, fiindcă nu iubesc nici pe Dumnezeul lor nici pe semenii lor…
Ce singuri vor rămâne veşnic aceştia, şi fără Dumnezeu, şi fără semeni!
18. Pe cel ce caută să şi strângă ca să aibă cu ce să moară, Dumnezeu nu l lasă să nu aibă cu ce să trăiască, fiindcă este scris: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu… şi celelalte vi se vor da pe deasupra” (Mt 6, 33).
19. Dacă Dumnezeu este atât de Bun încât face să fie fericiţi pe pământ chiar şi cei răi, care lucrează împotriva Lui, – cum scrie psalmistul că… cei răi sunt fericiţi şi îşi măresc bogăţiile (Ps 73, 12),
– atunci cum nu va răsplăti Dumnezeu nespus mai mult cu fericire pe cei buni, care Îl iubesc şi Îl ascultă pe El!
20. Fericit este postul şi fericită este rugăciunea. Numai postul nu ajunge. Numai postul şi rugăciunea nu ajung. Ele trebuie însoţite cu milostenia, cu binefacerea, ca funia împletită în trei.
Sănătatea, hărnicia şi cumpătarea sunt cele trei care te ajută să ai cu ce să trăieşti.
Postul, rugăciunea şi milostenia sunt cele trei care te ajută să ai cu ce să mori.
Doamne, dă ni le tuturor pe toate.
Amin.