În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Lc 13, 10-17)
Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”. De la început, Lucifer, diavolul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucrează neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. A patra poruncă bisericească ne spune că ziua a şaptea – duminica – este ziua Domnului. Dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui este această zi. „A mea este ziua a şaptea – zice diavolul – pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăvească daraverile şi fac negustorii şi târguri, de unde nu lipseşte fiica mea Înşelăciunea. În această zi se strâng oamenii să facă clevete, minciuni, fălii şi mai ales în această zi intră în casa şi biserica mea: în crâşmă, unde mă preamăresc cu sudalme, beţii, jocuri şi destrăbălări. Ziua a şaptea e ziua mea – zice satana – pentru că în această zi îmi slujesc mie oamenii mai mult ca oricând”.
Despre creştinii cei dintâi, Scripturile ne spun că ziua Domnului o „petreceau întru învăţătura apostolilor şi în rugăciuni şi fapte bune” (Fapte 2, 42). Dar satana a tot stricat mereu sărbătorile, până am ajuns la cele de azi, despre care zice Domnul prin Amos prorocul: „Urăsc sărbătorile voastre” (Amos 5, 21). Creştinilor! Evanghelia de duminică ne este şi nouă, ca şi fariseilor de atunci, o mustrare despre felul cum prăznuim noi şi o învăţătură cum trebuie să prăznuim. Nu-i destul să ne odihnim şi să nu lucrăm în sărbători, ci trebuie să facem şi fapte bune şi să avem purtări bune. În zadar încetează lucrul mâinilor noastre duminica, dar lucrurile cele rele merg înainte. „Mai bine să-şi ostenească omul trupul toată duminica – zice sfântul Augustin – decât să şi-l odihnească cu atâta pagubă pentru suflet.” În Anglia, America şi-n alte ţări înaintate, duminicile după-amiaza, tata din casă se pune la masă şi citeşte Biblia pentru căseni şi servitori. Ce bine ar fi dacă şi la noi în duminici şi sărbători oamenii s-ar strânge în şcoală sau în Casa Culturală, unde preoţii ar citi din Biblie şi s-ar face fel de fel de sfaturi şi învăţături bune!
Creştinilor! Biblia ne spune că odinioară Antioh, împăratul păgân, a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Şi sosind Apolonie cu oaste la Ierusalim, s-a făţărnicit a fi de pace şi a aşteptat sărbătoarea sâmbetei, când tot poporul era la preumblare pe uliţe şi pe la petrecănii. Atunci ieşi Apolonie fără veste cu ostaşii pe uliţă şi umplu de sânge şi ucidere uliţele Ierusalimului” (II Macavei 5). Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Crâşmele, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în toată duminica şi sărbătoarea se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care satana cu oastea lui i-a rănit şi omorât.
Cititorule! Cum prăznuieşti tu şi cu ce folos sufletesc prăznuieşti tu ziua Domnului, ziua sufletului?
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 49 / 17 dec. 1922, p. 5