ÎN ŞCOALA DUHULUI SFÂNT: DUHUL DOMNULUI ÎN PRAZNICUL BOTEZULUI

Glasul Domnului peste ape strigă grăind: „Veniţi de luaţi toţi Duhul Înţelepciunii, Duhul temerii de Dumnezeu”

În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.
Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul „apei” care s-a arătat în acest praznic.
Duhul Sfânt şi lucrarea lui este „apa cea vie” despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. „Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-a Iisus în mijloc şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit” (In 7, 37-39).
Iată, şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
„Apele cele vii”, darurile Duhului Sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre.
„O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă s-a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: «Aceasta este apa iertării şi această apă va intra în marea moartă şi, vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca… Şi se va însănătoşa şi va trăi tot acela peste care va curge râul… Şi pe lângă acest râu vor creşte tot felul de pomi roditori şi nu se va sfârşi rodul lor, pentru că apele care-i udă din cele sfinte ies»”… (Ezec 47).
Acestea sunt „apele cele vii” pe care trebuie să le lăsăm să curgă în „marea cea moartă” a vieţii noastre, pentru ca să o vindece şi să putem odrăsli roade de fapte bune.
Dacă viaţa creştinătăţii de azi este un fel de „mare moartă”, mai moartă parcă ca oricând, apoi cauza e tocmai asta, că „apele cele vii” nu curg prin viaţa noastră. Cum spunea Sundar Singh: „Viaţa creştinătăţii de azi este o albie seacă, pentru că „râul vieţii” nu curge prin ea, ci numai alături de ea”. Numai când valurile apelor vii ce curg din Crucea Golgotei vor copleşi şi „îneca” viaţa noastră – numai atunci „marea noastră cea moartă” se va „însănătoşa”.
În praznicul Botezului, glasul Domnului strigă peste apele vieţii noastre, grăind: „Veniţi de luaţi toţi Duhul Înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu”. Iar acest dar ni se dă gratuit. „Aşa grăieşte Domnul: «Cei însetaţi mergeţi la apă. Şi câţi nu aveţi argint, mergând, cumpăraţi şi mâncaţi, şi beţi fără argint şi fără preţ»”. În ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa trebuie să se dorească şi sufletul nostru spre „apele cele vii”.
Numai când „apele cele vii” vor cuprinde viaţa noastră se va plini minunata – şi depărtata – profeţie de la Isaia: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor, că s-a vărsat apă în pustie şi vale în pământ însetat” (Is 35, 1-20).
La timpul său, vom tâlcui pe larg acest simbol al Duhului Sfânt: „apa cea vie”. În numerele viitoare vom continua cu focul cel ceresc.

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 1 / 3 ian. 1932, p. 2