La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pr. Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului

Tradiţia spune că, după răstignirea Mântuitorului, Maica Sfântă a rămas mai departe în Ierusalim, unde a trăit o viaţă retrasă cu totul în rugăciune, în singurătate şi în durere. „Sabia ce a trecut prin inima” Preacuratei în clipele răstignirii Fiului său a simţit-o până la sfârşitul vieţii sale. Învierea dumnezeiescului Fiu n-a putut închide cu totul rana din inima Preacuratei. Tradiţia spune că Maica Preacurată a fost îngropată în Ierusalim. Privitor la adormirea şi îngroparea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă învaţă că „Preacurata Fecioară n-a putrezit în ţărâna acestui pământ, ci a fost mutată la ceruri fără să vadă stricăciunea. Adormind pe pământ în somnul morţii, Născătoarea de Dumnezeu s-a deşteptat în ceruri” unde şade în toată cinstea şi mărirea ce i se cuvin, precum întăreşte acest lucru şi Psalmistul care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta în haină aurită îmbrăcată, prea înfrumuseţată” (Psalm 44, 11) şi precum stă scris în Apocalipsa: „Şi semn mare s-a văzut în cer: femeie îmbrăcată cu soarele şi luna sub picioarele ei, şi pe capul ei cunună cu douăsprezece stele” (cap. 12, 1).
Tradiţia spune că la înmormântarea Sfintei Fecioare „Apostolii s-au adunat cu minune de la marginile lumii” (luaţi fiind de nori).
Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fecioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. Se află în partea de răsărit a oraşului, pe drumul dintre Ierusalim şi Grădina Ghetsimani. Îndată ce ieşi din Ierusalim şi, coborând în Valea Chedron, treci un pod, se vede la stânga drumului mormântul Sf. Născătoare. E aproape de Grădina Ghetsimani, de aceea zice cântarea bisericească: „Apostolilor, de la margini adunându-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi-mi trupul meu” (Svetilna).
Ne apropiem cu evlavie de locul unde Apostolii au îngropat pe Preacurata Fecioară. Pe acest loc e azi o biserică ortodoxă, o biserică unică în felul ei, săpată şi aşezată fiind cu totul jos, în adâncimea pământului.
Pe dinafară nu se vede decât intrarea, un perete de zid puternic, aproape pătrat. Îţi face impresia unei intrări într-o cetate subpământeană.
Intrarea-în-Mormantul-Maicii-DomnuluiAm dat pe pagina dinainte faţada intrării în Sfântul Mormânt al Maicii Domnului. În faţă se vede şi o femeie îngenuncheată în rugăciune. Toţi trecătorii creştini se închină în faţa Sfântul Mormânt. Un călugăr ne deschide uşa şi intrăm cu evlavie în sfânta biserică. Începem îndată a coborî în adânc. Coborâm şaizeci de trepte de marmură, pe un coridor săpat în stâncă. Licăresc ici şi colo candele. Un fior te cuprinde coborând aceste trepte. Cobori parcă prin viaţa cea plină de durere şi de zbucium a Maicii Preacurate. Candelele ce licăresc în întuneric sunt parcă nădejdile ce ardeau în viaţa Maicii Durerilor.
Sfârşind coborâtul treptelor, deodată, o lumină mare ne izbeşte. Spre răsărit, în faţa noastră, se deschide un altar plin de lumină strălucitoare. Aici este locul unde Maica Sfântă a fost îngropată vremelnic. Lumina ce ne izbeşte, după licăritul candelelor de pe trepte, e parcă vestea de bucurie pusă în cântarea: „Bucură-te, Fecioară, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă şi pe morţi i-a ridicat…”
Lumina din adâncimea bisericii e parcă gradaţia pusă în Acatistul Născătoarei: „Bucură-te, ceea ce te ai născut cu zorile, fiind împodobită cu florile virtuţilor cereşti şi ai crescut cu soarele, fiind încununată cu razele dumnezeiescului dar…”
altarul-morrmant-Maicii-DDăm mai jos fotografia acestui altar sfânt. Înăuntru se vede locul unde a fost Sfântul Mormânt.
Ne apropiem cu evlavie de sfântul loc. În faţa noastră stă un altar strălucit, cu două încăperi. În încăperea din mijloc e locul unde a fost mormântul Preacuratei. În încăperea din dreapta se află mormântul Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Preacuratei.
Ne apropiem cu smerenie de locul unde a fost mormântul Preacuratei. Altarul este întreg din marmură roşie şi străluceşte de mulţimea candelelor de aur şi argint. Locul unde a fost Sfântul Mormânt e o încăpere mai mică în care – întocmai ca la Mormântul Mântuitorului – încapi numai aplecân-du-te în genunchi.
Îngenunchem cu sufletul înfiorat şi, intrând rând pe rând, sărutăm icoana Adormirii, aşezată pe locul unde a fost Sfântul Mormânt. Călugări veghează neîncetat şi fac slujbe în acest preasfânt loc. Am aflat cu bucurie că şi o călugăriţă româncă (Maica Vitalia, din Chişinău) veghează la mormântul Preacuratei şi se roagă aici pentru fiii şi fiicele neamului nostru. Î.P.S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae, îi dă arhiereasca binecuvântare şi cuvinte de îndemn la frumoasa chemare ce şi-a ales.
Un călugăr ne-a spus lucruri interesante despre trecutul acestei biserici. Pe locul unde Preacurata a fost îngropată vremelnic, Sf. Elena, mama lui Constantin cel Mare, a clădit mai întâi o măreaţă biserică. Această biserică a dăinuit până prin veacul al V-lea, când apoi a fost dărâmată şi rezidită în mai multe rânduri. Pe urmă, cruciaţii reclădiră cu totul sf. biserică şi îi deteră forma pe care o are azi. Cruciaţii au zidit şi faţada intrării în Sfântul Mormânt. Biserica e unică în felul ei în tot ţinutul Ierusalimului, fiind întreagă săpată în stâncă, în adâncul pământului. Biserica Sfântului Mormânt al Preacuratei aparţine cu totul Bisericii Ortodoxe Greceşti.
Şi acum să urmăm mai departe cu cele văzute înlăuntru, în sf. biserică. Doamne, ce lucruri de suflet înălţătoare vedem în toate părţile! Femei de prin toate ţările şi din toate neamurile şi confesiunile vin mereu să se roage şi să plângă lângă mormântul Preacuratei. Ortodocşii s-au adeverit şi aici mai îngăduitori faţă de alte confesiuni. Ei au îngăduit şi altor confesiuni să-şi aibă câte o capelă de închinare în acest preasfânt loc. Astfel de capele au armenii, abisinienii, copţii, ba chiar şi mahomedanii au avut un lăcaş de rugăciune (numit pe limba lor „mihrab”), pentru că şi mahomedanii cinstesc pe Maica Domnului, „siti Mariam”, cum îi zic ei, Maica „profetului Isa”.
În acest chip, la mormântul Preacuratei se întâlnesc şi se închină femei şi popoare din toată lumea, fără deosebire de neam şi confesiune. Întocmai ca la Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului, aşa a voit Dumnezeu ca şi lângă Mormântul Născătoarei să se strângă toate neamurile lumii atrase de lacrimile şi de rugăciunile celei ce a fost Maica Durerilor, „mai curată fără de asemănare şi decât oamenii şi decât îngerii”.
În afară de cele mai sus amintite, mai este la Mormântul Preacuratei ceva ce mişcă sufletul. Acolo, în adâncimi, în apropierea Sfântului Mormânt se află şi un izvor din care curge neîncetat, pe o ţeavă de fier, apă limpede şi curată cum e cristalul. Un astfel de izvor pe la Ierusalim e un dar, o comoară nepreţuită. Lângă Mormântul Preacuratei izvorul pare a fi un izvor al darurilor, un izvor ce răsare din adâncimea vieţii celei ce ne-a dat pe Izvorul Vieţii. Ne apropiem de izvor, aducându-ne aminte de cântările Acatistului: „Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, întăreşte-i, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat…”
Ne apropiem şi bem cu toţii din apa izvorului ca dintr-un „izvor viu şi îndestulat…”
Călugării spun că izvorul are şi darul tămăduirii bolilor şi mulţi bolnavi s-au tămăduit cu apa lui.
În adâncimea şi tăcerea Sfântului Mormânt, murmurul izvorului parcă e plânsul Maicii Domnului. Nu este pelerin care să nu plângă lângă Mormântul Preacuratei. Întocmai ca lângă Mormântul Domnului, şi la Mormântul Preacuratei lasă închinătorii cele mai multe lacrimi.
Soseşte vremea să ieşim afară. Ne apropiem încă o dată de piatra Sfântului Mormânt. Două femei străine, venite cine ştie de unde de prin depărtările Asiei, se roagă îngenuncheate în faţa Sfântului Mormânt. Ochii lor sunt plini de lacrimi. Cine ştie ce dureri îşi descoperă în faţa celei care a fost Maica Durerilor şi acum e Maica Mângâierilor! Sărutăm şi noi încă o dată piatra tocită de lacrimile milioanelor de închinători care au fost pe aici.
Ieşind afară, un călugăr ne spune o legendă în legătură cu înmormântarea Preacuratei. Pe când duceau Apostolii pe Preacurata spre Mormânt, fură atacaţi de o ceată de iudei în inimile cărora ardea încă vechea ură contra Domnului Iisus. În fruntea atacatorilor era un preot (rabin), şi voiau să răstoarne sicriul purtat pe mâini de Apostoli. Dar n-apucă preotul să se atingă de sicriu şi îndată i se uscară mâinile, iar ceilalţi hulitori orbiră. Hulitorii se căiră plângând cu amar şi, trecând la legea creştină, se botezară, recăpătându-şi vederea, iar preotul, mâinile.
Iată, am ajuns afară. Ne închinăm în faţa intrării şi ne depărtăm. Femeile care au fost cu noi în pelerinaj au mai venit şi în alte zile să se roage aici, la Mormântul Preacuratei. Într-o zi, am văzut pe una care îşi citea Acatistul Născătoarei, îngenuncheată pe locul unde a stat corpul Preacuratei. Ce mare învrednicire! Ce mare dar!