Traian Dorz, versificarea
Ispita desfrânării şi urmările ei.
1. Fiul meu, păstrează-n suflet ale mele-adânci cuvinte
şi-ale mele bune sfaturi ţine-mi-le bine minte!
2. Ţine sfaturile mele… şi trăi-vei fără ură,
ca a ochilor lumină ţine-mi buna-nvăţătură.
3. Leagă-le la mâini cu grijă şi la degete le leagă,
pe a inimii tăbliţă să le scrii pe viaţa-ntreagă.
4. Zi-i înţelepciunii: «Tu eşti sora mea cea mai aleasă!»
şi priceperea numeşte-o a ta prietenă de casă.
5. Ca să te ferească pururi de nevestele străine,
de străina ce vorbeşte ademenitor cu tine.
6. … Stam odată la fereastră…, la fereastra casei mele
şi, la câţi treceau pe cale, mă uitam printre zăbrele.
7. Şi-am zărit printre cei tineri şi neîncercaţi în viaţă
pe un tânăr fără minte – un copil părea la faţă,
8. Trecea uliţa spre colţul unde sta de-acelea una
şi a apucat pe calea către casa ei întruna.
9. Şi era-n amurg, şi seara, şi-n a nopţii beznă groasă
el se scufunda, ca orbul în mocirla veninoasă.
10. Îşi vedea mergând nainte pe femeia vinovată,
îmbrăcată ca o cursă şi cu inima şireată,
11. Rea de gură, făr’ astâmpăr şi cu inima şireată,
nu puteau a ei picioare sta acasă niciodată.
12. Când în uliţi, când în pieţe, aşteptând, stătea la pândă
şi la orice colţ de stradă gata oricui să se vândă.
13. Ea l-a-mbrăţişat pe tânăr şi l-a sărutat pe dată
şi,-ndrăzneaţă, desfrânata i-a şoptit neruşinată:
14. «Cu o jertfă-am fost datoare şi c-un dar de mulţumire
şi-astăzi mi-am putut aduce juruinţei împlinire.
15. Astfel ţi-am ieşit nainte să te caut, să vii cu mine,
căci împodobit mi-e patul cu pânzet din ţări străine.
16. Şi stropit mi-e aşternutul
cu olei şi scorţişoară.
17. Hai, să ne-mbătăm de patimi
până-n zori şi până-n seară!
18. Să ne dezmierdăm în pofte,
desfătarea să ne-ajungă
19. Căci bărbatul meu de-acasă
a plecat pe-o vreme lungă.
20. A luat cu el şi punga, banii de negustorie,
hai, căci pân’ la luna nouă el acasă n-o să vie!…»
21. Şi, vorbind aşa, l-atrase
cu-a ei buze-amăgitoare.
22. El pe urma ei se duse
ca un bou la tăietoare
23. Şi ca cerbul care-aleargă într-o cursă a ajunge,
şi ca şoimul ce dă buzna în săgeata ce-l străpunge…
24. Şi-acum, fiii mei, pe mine voi să m-ascultaţi întruna
şi luaţi aminte sfatul gurii mele totdeauna:
25. Inima nu vi se-abată spre-o asemenea femeie,
nu te rătăci spre calea casei unde o să steie
26. Căci ea a făcut să cadă jertfe multe, fără nume,
şi mulţi sunt acei pe care ea i-a omorât în lume.
27. Casa ei e drum ce duce înspre-a morţii închisoare,
drumul care-n locuinţa morţilor o să pogoare…