Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
(…)
13. Hristos ar fi putut mântui lumea şi fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi fără întruparea ca Om a Fiului Său Iisus Hristos din Preasfânta Fecioară Maria.
Căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26).
Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea noastră, căci în acest fel a găsit El că va fi cel mai bine.
14. Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze venind în lume şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
– dar a ales-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni – pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nicio altă cale nu era mai potrivită ca aceasta, nici mai curată şi nici mai iubitoare pentru noi;
niciun alt mijloc nu era mai bun
şi nicio altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoasă ca ea.
Spre a fi vrednică de Sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
O, ce tainică şi iubitoare este înţelepciunea lui Hristos!
15. De ce Preasfintei Fecioare Maria i s-a închinat arhanghelul strălucit, zicându-i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har” (Lc 1, 28)?
Fiindcă Duhul Sfânt Se pogorâse peste ea
şi Puterea Celui Preaînalt o umbrise.
Sfântul Care Se Năştea din ea era Fiul lui Dumnezeu.
Iată aici, în alegerea Sfintei Fecioare Maria ca mijloc al întrupării lui Hristos, toată Lucrarea Sfintei Treimi.
Ea se împlinea în clipa aceea într-o Singură fiinţă omenească, pentru toată omenirea.
De aceea trebuie toate neamurile s-o numească fericită!
16. Duhul Sfânt Se pogorâse peste Maica Domnului înainte de a coborî peste apostoli şi peste Biserică.
Puterea Celui Preaînalt o investise pe ea cu o strălucire eternă şi unică înainte de a-i investi pe apostoli.
Şi împărtăşirea cu Hristos prin primirea în fiinţa ei a Trupului şi a Sângelui Său Sfânt o sfinţise pe ea mai întâi, şi în cel mai presus fel, înaintea tuturor celor ce vor veni pe urmele Lui…
Iată un mare adevăr nesocotit de prea mulţi „credincioşi” astăzi, spre veşnica lor pagubă.
17. De ce Hristos Şi-a ridicat Ochii Săi spre ucenicii Săi ca spre nişte înălţimi şi le-a zis: „Ferice de voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră…” (Lc 6, 20)?
Pentru că – după cum Preasfânta Fecioară, în clipa Întrupării, avea în sine, prin Hristos, toată Lucrarea viitoare a Sfintei Treimi –,
tot aşa, toată desfăşurarea lucrării de mântuire pe care Dumnezeu, în toate feluritele Sale înfăţişări, urma să o desăvârşească,
Hristos o vedea atunci în sfinţii Săi apostoli.
Hristos vedea atunci în ei toată Biserica Sa
şi tot nemărginitul număr al celor ce se vor mântui prin Cuvântul mărturisit de ei.
18. Viitorul stă în Prezent, după cum lanurile de mâine stau în sacii cu sămânţă de azi;
şi după cum roadele de la toamnă stau de cu primăvară în sapa din mâinile gospodarului;
şi după cum clădirea viitoare stă în pietrele sau în lemnele pe care le strângi acum;
şi după cum adunarea de mâine stă în cuvântul pe care tu îl mărturiseşti azi cu putere în graiul tău.
19. În Preacurata Fecioară, Maica Domnului Iisus, – îngerul slăvit vedea Unicul Vas învrednicit de toată Lucrarea tainică a Sfintei Treimi.
De aceea s-a apropiat cu veneraţie şi s-a plecat cu smerenie în faţa ei, fiindcă se pleca în faţa lui Dumnezeu din ea, în faţa Biruinţei din El.