Comori Nemuritoare

Text: Lidia Hamza; melodia: Iosif Gheorghiță; cântă: Aurora Pală

Părinte drag, de-ai fi lăsat
mantaua ta oştirii…
Însă cei răi te-au dezbrăcat
şi hainele ţi-au sfâşiat…
O, hainele iubirii…

Urmaşul tău ţi-a moştenit
mantaua suferinţei
şi-n toată ţara, steag slăvit,
din plânsul lui neostoit,
a înălţat credinţei.

Dar azi, ai libertăţii zori
ne-au păgubit de lacrimi;
cântare este-n sărbători,
dar n-are-ai plânsului fiori
ce vindecă de patimi.

Părinte drag, dac-ai ieşi
de sub pământ afară,
pe câţi din noi i-ai mai găsi
păzind al Oastei steag – şi zi,
şi noapte – peste ţară?

Părinte drag, am lepădat
prea mulţi a ta povaţă
şi-n tabără ne-am înălţat
atâţia zei pentru-nchinat
şi dragostea ne-ngheaţă.

Lângă mormântul tău jurăm
să-mprospătăm credinţa
şi sfâşiatul steag nălţăm,
mai strâns uniţi să închinăm
spre cer recunoştinţa.

Veniţi, dragi fraţi, veniţi, veniţi
să-ntoarcem la morminte;
din drumul rătăcit opriţi,
spre naintaşii dragi priviţi
cu-aducere aminte.

Veniţi, dragi fraţi, veniţi cu flori,
cu lacrimi, cu cântare,
pătrunşi de-aceiaşi dragi fiori,
azi, Păsării Măiestre-n zori,
s-aducem fiecare.

Să treacă Oastea şi-acest prag,
şi-această-nvolburare,
să regăsim slăvitul steag
ce l-a-nălţat urmaşul drag
din plâns şi din cântare.

Ca-n clipa marii Învieri,
topiţi de-a Lui iubire,
uitând de tot ce-am plâns noi ieri,
cu naintaşii – dragi străjeri –
să-L aşteptăm pe Mire.