Traian Dorz, Piatra scumpă

1. Cine umblă în lumină umblă în Hristos şi n-are de ascuns nimic. Numai cine nu umblă în Hristos, acela are mereu ceva ascuns sau ceva de ascuns.
Cine lucrează după voia lui Hristos, acela nu-şi ascunde decât binefacerile, nu ascunde decât ceea ce este spre lauda sa. Ori spre ruşinea de-aproapelui său.Iisus-cu-ucenicii

2. Tot ce ascunzi cu teamă sau cu ruşine este rău. Ceea ce este bine n-ai nici voie şi nici nevoie să ascunzi. De aceea nu trebuie niciodată să te ruşinezi sau să te îngrozeşti de lumină. Ci, dimpotrivă, s-o doreşti. Căci dacă se va face şi va veni lumina, ea nu va arăta altceva decât, şi mai limpede, frumuseţea caracterului tău şi curăţia virtuţii tale. Dacă umbli cu adevărat în ea.

3. Meritul cel mare al adevăraţilor ucenici ai lui Iisus este că ei nu s-au despărţit niciodată de El. Oriunde a mers Iisus au mers şi ucenicii Lui, orice a făcut El au făcut şi ei, tot ce a pătimit El au fost gata să pătimească şi ei. Fiind mereu cu Hristos, prezenţa Lui i-a ferit de căderi, i-a învăţat toată înţelepciunea şi le-a făcut strălucitoare viaţa şi nemuritor numele. Aşa face Hristos oricui rămâne statornic şi merge ascultător după El.

4. Dacă ai venit la Hristos – umblă numai după El. Cine umblă şi după bani ajunge iudă. Cine umblă şi după întâietate ajunge diotref. Cine umblă şi după foloase ajunge căldărar. Cine umblă şi după lume ajunge dimă. Numai cine umblă doar după Hristos ajunge sfânt. Toţi ceilalţi, umblând şi după diavolul, ajung ai lui – căci nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Oricine umblă cu doi, până la urmă, rămâne al aceluia de care s-a alipit cu inima şi cu fapte sa.

5. Nu vă despărţiţi, nici nu vă depărtaţi nici o clipă de Hristos, nu vă feriţi nici o clipă de privirile lui Hristos, de Cuvântul lui Hristos, de adunarea lui Hristos, de fraţii şi de Lucrarea Lui, căci îndată dau lăstarii sălbatici din rădăcinile fireşti.
Rămâneţi mereu lângă Hristos şi lângă fraţi, chiar când vă mustră – şi mai ales atunci, fiindcă primejdia pierzării este şi mai mare când în viaţa noastră sunt lucruri vrednice de mustrare, dar nu este cine să ne mustre.
Ferice de oricine rabdă pedeapsa şi mustrarea Dom¬nului (Evrei 12, 5-11).

6. Condiţia fericirii, rodirii şi mântuirii noastre este rămânerea cu Hristos şi cu fraţii noştri.
În Lucrarea Sa şi a lor, noi n-avem altă soartă decât soarta Lui şi a fraţilor noştri.
Când El şi ei vor fi liberi şi preţuiţi, vom fi şi noi aşa.
Când El şi ei vor fi prigoniţi, atunci cinstea noastră cea mai mare este să fim şi noi alături, suferind alături de ei şi de El.
Vai de ucenicul care este lăudat acolo unde Domnul său este hulit şi care este liber atunci când Domnul său este închis şi fraţii lui osândiţi!

7. O, tu, suflet al celor formalişti, şi căldicei, şi leneşi – mustră-i pe ei; tu, conştiinţă a lor – osândeşte-i pe ei; tu, duh al lor – frământă-i pe ei, căci acei dintre aceştia care vin cel mai repede ca să se „boteze” vin cel mai greu la Hristos ca să se nască din nou.
Cei care se laudă cu o împlinire (formală) a Cuvântului şi cu o repetare zeloasă a îndatoririlor din afară rămân aproape totdeauna cei mai străini şi mai departe de Hristos.
Şi devin cel mai adesea cei mai împotrivitori faţă de Evanghelia Lui vie.

8. Ca să-şi îndeplinească nişte obligaţii ceremoniale, oamenii vin totdeauna grăbiţi şi grijulii.
Ba încă, cu cât i se cere omului să îndeplinească mai multe astfel de lucruri, cu atâta pare mai mulţumit, crezându-se în felul acesta scăpat de orice altă datorie faţă de Dumnezeu.
Unii chiar inventează ei înşişi cât mai multe astfel de fapte şi obiceiuri…
Cât de mulţumiţi se întorc apoi la păcatul lor oamenii care şi-au înăbuşit conştiinţa şi şi-au ameţit sufletul cu aceste pioase amăgiri…

9. O, ce mare răspundere aveţi voi care cutreieraţi bisericile şi adunările Domnului spre a amăgi cu chiar Cuvântul Domnului sufletele nestatornice şi frământate, tulburându-le, spre a cădea apoi în rătăcirile voastre, pentru un folos al vostru!
Voi îi faceţi să cadă în păcatul călcării legământului lor dintâi (I Tim. 5, 12)
şi îi duceţi la pierzare sigură (I Cor. 15, 2; Gal. 1, 9).
Nici unul dintre sufletele care au părăsit adunarea şi şi-au călcat legământul dintâi nu s-a făcut mai bun după aceea.
Dar mai răi s-au făcut cu toţii.
Nu au căpătat mai multă pace, ci mai mult zbucium.
Blestemaţi vor fi pe vecii vecilor cei care fac astfel de fărădelege şi de Dumnezeu, şi de acei pe care i-au nefericit.

10. Vai de voi, cei care, pentru daruri sau pomeni, „li¬niştiţi” sufletele oamenilor, şi care, pentru cadouri şi pentru plată, le treceţi cu vederea viaţa de  păcătoşenie, şi care, pentru a nu vă înstrăina bunăvoinţa lor, nu le spuneţi să-şi dea viaţa prin pocăinţă lui Hristos!
Vai şi de voi, fiindcă nu veţi scăpa de judecata cea necruţătoare a lui Dumnezeu!
Nici un dar şi nici o plată din lume nu trebuie să vă facă să le lăsaţi oamenilor impresia că se pot mântui cu mai puţin decât naşterea din nou
şi viaţa de sfinţenie, ce le pretinde Dumnezeu.
Nu le înlesniţi prăbuşirea veşnică, nu-i ajutaţi să-şi ucidă conştiinţa care-i îndeamnă la pocăinţă, căci voi răspundeţi pentru ei!

11. Nu spuneţi nimănui că s-ar putea să intre totuşi în Împărăţia Cerului şi prin altceva în afară de Hristos şi de pocăinţa adevărată.
Nu le lăsaţi nici o altă cale, nici o altă nădejde, nici o altă mântuire decât Hristos. Şi pocăinţa adevărată în El.
Căci toţi trebuie să ştim, avem datoria să ştim şi n-avem nici o dezvinovăţire să nu ştim că nu mai este nici o altă mântuire în afară de Hristos, de pocăinţă şi de sfinţenia vieţii nici pe pământ, nici în cer.
Altfel tot sângele lor se va cere din mâna voastră (Ezec. 3, 18).

12. Din pricina celor credincioşi adevăraţi în Hristos, răbdarea lui Dumnezeu îi mai suportă şi pe ceilalţi.
Cum, din pricina lui Lot, suporta tot ţinutul Sodomei şi Gomorei.
Cum, din pricina unui singur om, ar fi iertat tot Ierusalimul (Ier. 5, 1).
Cum, din pricina lui Hristos, suportă toată omenirea.
Fără adevăraţii credincioşi, totul ar fi întuneric, căci ei sunt lumina lumii; fără ei totul ar fi stricăciune, căci ei sunt sarea pământului (Matei 5, 13-14).
Ferice de cei ce, avându-i, îi ascultă şi îi urmează!
Vai de cei ce, avându-i, îi prigonesc şi îi ucid!
Abia când ei nu vor mai fi, vor vedea oamenii cine au fost.

13. Cei ce zic că sunt ai lui Hristos au o singură cale şi un singur loc de rezolvare a neînţelegerilor dintre ei: la Învăţătorul lor.
Şi la învăţătura Lui.
Neînţelegeri, desigur, se pot ivi şi se vor mai ivi mereu. Dar datoria ucenicilor lui Hristos este să recurgă totdeauna la cuvântul dragostei, al învăţăturii şi al pildei Învăţătorului lor.
De Dreptarul Învăţăturii Sănătoase trebuie să asculte fiecare ucenic sănătos (II Tim. 1, 13; Gal. 2, 2).
Oricine face altfel este un necredincios.

14. Cine nu se supune Bisericii, adică învăţăturii şi autorităţii, Domnul porunceşte să fie socotit ca un păgân şi vameş.
Oricine ar fi el (Matei 18, 17).
Nici unul dintre noi n-are dreptul să facă altfel, dispreţuind învăţătura şi frăţietatea noastră evanghelică.
Fiind mădulare unii altora, adică depinzând unii de alţii, nici unul şi nici unii dintre noi n-au voie să facă ceva care îi angajează şi pe ceilalţi în învăţătura şi lucrarea Domnului, decât în părtăşie şi înţelegere deplină cu toţi ceilalţi.
Oricine face altfel este un nelegiuit.

15. Dragostea este, în primul rând, vieţuirea după poruncile Domnului (II Ioan 6).
Iar porunca cea mai dintâi cu privire la ai Săi este ca ei toţi să fie una (Ioan 17, 21).
Adică fiecare mădular să se lase cioplit şi încadrat armonios în zidul cel viu, ca o piatră frumoasă şi ascultătoare (I Petru 2, 5).
Oricine este nesupus este neascultător, anarhic, dezbinat şi răufăcător atât faţă de învăţătură, cât şi faţă de fraţi, iar cine este aşa faţă de Biserică şi fraţi este aşa şi faţă de Domnul (Luca 10, 16).
Oricine face aşa este un slujitor satanic orice nume sau înfăţişare ar avea el (II Cor. 11, 13-15).
Îngrozeşte-te până ce n-ai ajuns aşa.
Căci cei care au ajuns nu se mai îngrozesc.

16. Hristos trece peste tot ce este vechi şi întrece tot ce este nou.
Hristos nimiceşte ceea ce este rău şi depăşeşte ceea ce este bine.
De aceea oriunde intră El, rupe trăirea vieţii, înnoind spre tot mai bine viaţa inimii stăpânită de Duhul Sfânt.
De aceea cei obişnuiţi cu obişnuinţa se alarmează.
Dar nu vă speriaţi: Hristos, nu mai rele, ci mai bune le face toate.
Nu va strica legea, ci o va desăvârşi, nu va lepăda ce este bine, ci va adăuga la el ceva şi mai bine.

17. Nu fiţi geloşi dacă Hristos câştigă mai multe suflete ca legea voastră.
Nici pentru că El Se înalţă, iar învăţătorul vostru se micşorează, nici pentru că Adevărul Lui biruie, iar al vostru apune, ci bucuraţi-vă că Hristos, oriunde ajunge, le face pe toate nespus mai bune de cum le-a aflat.
Măcar dacă voi nu mergeţi după Hristos, lăsaţi să meargă alţii.

18. Dacă voi nu vreţi să vă mântuiţi întorcându-vă la Dumnezeu, lăsaţi-i măcar pe alţii şi nu-i împiedicaţi să vină la mântuire.
Dacă voi, părinţi, nu vreţi să veniţi la Iisus, lăsaţi-i măcar pe copiii voştri să vină la El.
Nu fiţi geloşi când unii dintre ai voştri sunt păgubiţi în folosul lui Hristos.
Îngroziţi-vă că ar putea fi păgubit Hristos în folosul lor.
Doamne Iisuse, fă-ne să căutăm numai folosul Tău, căci acesta este cu adevărat şi în folosul nostru.
Amin.