Traian Dorz, Întâi să fim – cap. 9, pg 60
1. Dacă Domnul ne-a făcut semănători de adevăruri, atunci noi trebuie să cunoaştem bine nu numai sămânţa, ci şi ogorul. Să semănăm sămânţa potrivită în locul potrivit, ca să crească şi să rodească cu folos, – nu să se usuce ori să se înece.
2. Cel dintâi lucru pe care îl face un semănător priceput este pregătirea seminţei. El va alege ce sămânţă merge în ogorul unde va semăna. Apoi o cerne bine şi o tratează, ca s-o ferească de buruieni şi de boli.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
3. Înainte de a începe, semănătorul priceput se uită întâi în Sus, – apoi ia seama de unde suflă vântul… Pentru că dacă cerul va da soare şi ploaie, iar vântul va sufla potrivit, sămânţa lui va cădea acolo unde trebuie să încolţească şi va creşte spre rod sănătos.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
4. Tot timpul semănatului şi după aceea, semănătorul priceput umblă de la o margine a ogorului la cealaltă – nu stă pe loc şi nu se aşază să odihnească – având grijă să alunge păsările răpitoare, să îndepărteze pietrele care usucă sămânţa şi să ardă spinii şi buruienile care o îneacă.
Semănătorul Adevărului trebuie să facă la fel.
5. Înainte de a merge la amvonul predicii ori la masa scrisului sfânt, pregăteşte pe genunchi sămânţa Cuvântului Sfânt pe care vrei să o semeni! Alege bine versetul, ideea, adevărul care trebuie spus.
Tratează totul cu lacrimi şi cu rugăciune şi aşa le du!
6. Uită-te în sus şi închină-te Celui ce poate da lumină şi putere seminţei pe care o semeni. Şi roagă-te Vântului Ceresc să-ţi ducă sămânţa acolo unde va da rod.
Stai totdeauna în picioare la semănat şi du-te cu gândul peste tot ogorul, să vezi cum primeşte sămânţa – şi cum să potriveşti aruncarea ei.
7. Ia seama la răpitoarele care pândesc să fure sămânţa ta din ogorul unde o pui. Alungă-le îndată ce se ivesc, pentru ca nu cumva să semeni pentru hoţi şi să munceşti pentru înşelători.
8. Fii cu luare aminte la locurile împietrite… Udă-le cât mai des cu lacrimi şi umezeşte-le cu rugăciuni. Mai ales în vremea când ispitele dogoresc mai puternic.
9. Veghează mult acolo unde de obicei cresc mai puternici spinii şi se înmulţesc mai înăbuşitor buruienile şi neghina. Luptă să eliberezi sămânţa ameninţată de înăbuşire.
Îngrijorările veacului acestuia şi lăcomia după deşertăciunile lumeşti sunt nişte vrăjmaşi puternici cu care trebuie dusă o luptă necruţătoare până la seceriş.
10. Păzeşte cu atenţie şi îngrijeşte cu dragoste orice sămânţă răsărită şi crescută, care se ţine dreaptă şi pro-mite rod. Fiarele pot s-o strice, potrivnicii pot s-o calce, furii pot s-o prăpădească. Luptă-te cu toţi aceşti rău-făcători, căci dacă nu păzeşti via, lucrezi pentru fiare şi munceşti pentru furi.
Înţelege ce-ţi spun! Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile acestea.
11. Să învăţăm mai înainte noi ceea ce vrem să-i învăţăm pe alţii!
Dacă vrem să spunem corect un verset sfânt, atunci să-l citim până îl reţinem bine, apoi să-l cităm clar şi fără greşeli.
Dacă vrem să spunem o poezie, să nu o citim din carte, ci să o învăţăm mai întâi noi înşine pe de rost şi apoi s-o declamăm.
Cu cântările, la fel. Cel mai bine este să le învăţăm pentru a le cânta fără carte. Ce liber şi frumos răsună totul când ni le-am însuşit noi întâi pe deplin şi apoi le spunem altora!
12. Când ni se va lua cartea ori o vom uita, – atunci ce facem dacă nu ni le-am însuşit în mintea şi în inima noastră cele din carte?
Ştiţi cu cât e mai frumoasă şi cu cât e mai gustată o cântare, o poezie, o meditaţie liberă, fără carte? Când o spui ori o cânţi cu toată puterea inimii, privind în ochii celor ce ascultă, este ceva nespus mai frumos şi mai demn.
13. Să ne străduim să dăm valoare cuvântului şi respect ascultătorilor, ridicându-ne totdeauna în picioare, cu evlavie şi decenţă, când avem ceva de spus.
14. Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm prin cuvânt, prin cântare, prin rugăciune ori poezie, însuşindu-ni-l întâi noi înşine, învăţându-l pe de rost, fără să-l citim din carte.
Când te vei ridica atunci în picioare şi vei spune frumos cuvântul pe care l-ai învăţat, l-ai memorat şi ţi l-ai însuşit, – ce rezonanţă fericită va avea în faţa fraţilor şi a îngerilor care îl vor asculta!
15. Dar când citim ceva din carte, ca şi când am spune un discurs urmărit pe hârtie, nu impresionează pe nimeni. De cele mai multe ori îţi vine să caşti şi totdeauna te gândeşti în altă parte, ispitit să dispreţuieşti pe cel care nici el nu şi-a dat osteneala să-şi înveţe propriile sfaturi.
16. Într-o poezie, esenţialul este adevărul din ea, şi nu intonaţia declamării…
Într-o cântare, important este în primul rând mesajul din textul ei – şi apoi melodia care îl acompaniază.
Fireşte că intonaţia face mai frumoasă o poezie când ea însăşi este frumoasă. Şi melodia face mai plăcut mesajul unui text plăcut, după cum o îmbrăcăminte frumoasă o face şi mai frumoasă pe mireasa care ea însăşi îşi are frumuseţea sa.
17. Dar să nu ne oprim numai la intonaţie sau la melodie, ci să preţuim mesajul cuvântului conţinut în acestea!… O îmbrăcăminte, cât de frumoasă, nu ne face să ne uităm cu plăcere la o mireasă gârbovă.
18. Cea mai desăvârşită lucrare este aceea care are cele mai puţine greşeli, căci lucrare chiar fără nici o greşeală nu există în lumea aceasta de acum.
19. Omul cel mai desăvârşit este acela care are cele mai puţine slăbiciuni, căci om chiar fără nici o slăbiciune nu există nici unul pe pământul acesta de acum.
20. Semănatul are valoare numai în măsura în care i-o dovedeşte secerişul. Un efort are valoare numai în mă-sura în care i-o dovedeşte rezultatul.
O poezie sau o cântare, sau o vorbire au valoare nu-mai în măsura în care acestea lasă un rod, trezesc un fior şi determină o hotărâre frumoasă în inimile celor ce le aud.
Să dea Dumnezeu ca tot ce facem noi să aibă rod sfânt!
Amin.