SFÂNTUL ŞTEFAN, OSTAŞ AL LUI IISUS

Părintele Vasile Ouatu

Când Domnul i-a trimis la propovăduire pe sfinţii ucenici, le-a zis: „Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Lc 10, 4). Şi acest cuvânt dumnezeiesc urma să se împlinească, căci tot Iisus mai zisese: „Vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate cu nuiele, vă vor da pe mâinile sinagogilor, veţi fi duşi înaintea dregătorilor, vă vor arunca în temniţe din pricina Numelui Meu, vă vor omorî pe mulţi dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi” (Lc 21, 12); Mt 10, 16). Şi într-adevăr, acestea toate vin să se împlinească. Primele comunităţi creştine, abia înfiripate, sunt pline de credinţă, de râvnă şi iubire. Cuvântul Evangheliei se vesteşte cu multă îndrăzneală (Fapte 4, 31) şi o mare mulţime venea la credinţă (Fapte 6, 7). Toţi cei ce credeau erau o inimă şi-un suflet (Fapte 4, 32), iar prin apostoli, Domnul zilnic lucra cu semne şi minuni (Fapte 5, 12). O, dar toate acestea au stârnit îndată furia prigonitorilor, care începe să se arate. Apostolii sunt urmăriţi, aruncaţi în temniţă (Fapte 5, 17) şi chiar bătuţi (Fapte 5, 19). Dar cu toate acestea, ucenicii, plini de încredinţare că Domnul nu-i va părăsi, vestesc fără de teamă Cuvântul lui Iisus (Mt 10, 27). Ce sfântă mărturie ne oferă întru aceasta viaţa Sfântului Ştefan! El este oglinda vie a adevăratului ostaş luptător.
Creştin din adunare, ales la slujba de diacon, Sfântul Ştefan era „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte 6, 6). Dar el era şi un puternic mărturisitor al Domnului Iisus, căci „era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în popor”. Cu el aveau să se împlinească cuvintele lui Iisus. Nişte farisei încep cu el o ceartă de vorbe.
Dar viclenia lor nu „putea sta împotriva înţelepciunii şi împotriva duhului cu care vorbea sfântul Ştefan”, căci Domnul făgăduise mărturisitorilor Săi: „Ţineţi bine minte, să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde pentru apărarea voastră, căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri” (Lc 21, 15). Şi într-adevăr, Domnul însoţeşte pe sfântul Ştefan, încât fariseii, „scrâşnind din dinţi”, sunt daţi de ruşine. Dar totuşi ei nu se dau bătuţi. În grabă, sunt în căutarea unor planuri noi, pe care le găsesc: bârfirea şi minciuna. Neputând sta drept în faţa adevărului, îşi găsesc scăparea în martori mincinoşi. Aceştia aveau să facă mărturie împotriva sfântului Ştefan. Dar ce puteau ei spune împotriva omului plin de har şi de Duh Sfânt? Şi ce-ar fi putut ei mărturisi împotriva unui copil al lui Dumnezeu, ostaş-mărturisitor al lui Iisus cel răstignit şi înviat (Fapte 5, 31)? Ce-ar fi putut ei spune, decât cuvinte de laudă şi îmbărbătare? Şi totuşi ei nu fac aceasta, căci erau martori mincinoşi. Ei mint, ca să răscoale întreg norodul, pe bătrâni şi cărturari împotriva adevărului mântuitor. O, dar ce durere mare!… Minciuna şi martorii mincinoşi vin şi se arată în Numele lui Dumnezeu, spre a întuneca şi nimici adevărul!… Căci oamenii care aduc pâră împotriva sfântului Ştefan nu erau străini de Dumnezeu. Ei vor să se arate chiar foarte credincioşi şi apărători ai legii. Ei vor să treacă în faţa norodului neştiutor ca apărătorii „dreptei credinţe”; şi pentru aceasta, recurg la minciună şi martori mincinoşi. Dar ce grozăvie şi câtă orbire spirituală!… În numele lui Dumnezeu să lucrezi fărădelegea! Îndată ce martorii apar, vina ce se aduce sfântului Ştefan era: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu” (Fapte 6, 11). „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii (Fapte 6, 13). „Omul acesta spune că Iisus va dărâma Locaşul Sfânt şi va schimba obiceiurile. Aceasta era toată vina ce se aducea sfântului Ştefan.
Vestea despre Iisus ar fi trebuit să bucure şi să ducă la pocăinţă. Dar oamenii răzvrătitori, vicleni şi plini de răutate se lasă orbiţi şi întunecaţi. De aceea, în faţa lui Iisus, în loc de pocăinţă, pregătesc mânia şi revolta. Şi, pentru ca poporul să poată fi înşelat, prigonitorii şi ucigaşii lui Iisus se îmbracă-n haina „bunei credinţe”. „Da, zic ei, noi l-am auzit spunând cuvinte de ocară împotriva Legii, a lui Dumnezeu şi a Sfântului Locaş. Omul acesta ne strică obiceiurile.” Aşa îl acuzau ei.
Dar nimic din toate acestea nu era adevărat. Totul era ură, minciună şi viclenie!… Sub masca bunei credinţe, ei apărau păcatul, necredinţa şi tot convoiul de fărădelegi care erau puse în lumină de predica plină de Duh Sfânt a sfântului Ştefan. Şi atunci, în loc de pocăinţă, plini de ură, ei pregătesc omorul!…
Dar vai! Astăzi oare nu-i la fel? Ba poate chiar mai rău. Convoiul de creştini stă gata să arunce în cel ce-i cheamă la Iisus. Şi azi găsim printre creştini aceiaşi oameni care, la vestirea lui Iisus, sunt plini de împotrivire şi-s gata să lovească. Lor nu le place o viaţă nouă, predată lui Iisus. De aceea nu pot suferi să se vestească cu tărie o astfel de chemare. În lumea plină de păcate, Iisus este şi astăzi străin şi prigonit. Dar sfântul Ştefan ne oferă o pildă minunată. Şi azi ne strigă cu tărie: „Creştini cu inima împietrită! Sculaţi din somnul morţii şi nu vă mai împotriviţi. Deschideţi-vă inima şi nu-L mai prigoniţi pe Cel Neprihănit. Opriţi-vă din drumul ce duce la pieire şi vă înrolaţi în grabă sub scutul lui Iisus. Lăsaţi-vă de lume, de chefuri şi petreceri şi vă plecaţi genunchii sub paşii lui Iisus. Veniţi şi nu-L mai vindeţi pentru o plăcere trecătoare. Opriţi-vă o clipă şi nu mai ascultaţi la cei ce critică lucrarea de trezire. Ei nu-L vor pe Iisus, căci încă nu-L cunosc. Deşi Îi poartă încă Numele, sunt totuşi robi în mreaja lui satan. Ei nu mai sunt apărătorii credinţei, ci sunt de-a dreptul în slujba celui rău. O, diavol înşelător, cum te prefaci, [ca] să-nşeli popor neştiutor!…
Şi azi ca şi atunci, viclenii farisei ucid mereu creştini, ostaşi adevăraţi. Dar nu vă temeţi, dragii mei. Priviţi şi ascultaţi chemarea sfântului Ştefan. El crede, suferă şi rabdă cu ochii ţintă la Iisus. De nimeni nu se înfricoşează, ci, cu tărie şi îndrăzneală, pe Domnul Îl vesteşte. Cutremuraţi de această pildă, voi toţi ce-n Oaste aţi intrat, să nu uitaţi o clipă că în Iisus avem credinţă, dar tot în El avem şi suferinţa. Şi azi ca şi atunci, fariseii se vor agita, vor striga, făcând la gură spumă, ne vor bârfi şi acuza. Cu martori mincinoşi vor cere moartea noastră, dar noi, călcând pe urma sfântului Ştefan, să fim până la capăt ostaşi ai lui Iisus, puternici mărturisitori.
Atunci va veni şi peste noi aceeaşi binecuvântare a sfântului Ştefan, de a-L vedea pe Domnul pe tronul Tatălui ceresc.
O, câtă bucurie şi câtă fericire va fi pe noi atunci! De aceea, scumpi ostaşi, luptaţi până la capăt sub steagul lui Iisus!

«Ostaşul Domnului» nr. 17 / 15 dec. 1934, p. 13-14