„Şi l-a scos Domnul Dumnezeu pe Adam din raiul desfătării”… (Fac 3, 23)

Iată cu ce plâns şi durere iese Adam şi Eva din raiul desfătării. Dumnezeu îi aşezase în raiul tuturor bucuriilor şi plăcerilor sufleteşti. Ei trăiau acolo cu adevărat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, fără să cunoască păcatul sau moartea, sau boala, sau orice alte lipsuri şi scăderi sufleteşti sau trupeşti. Şi cine a stricat această minunată stare sufletească a lui Adam şi Eva? Ispita şi păcatul. Adam şi Eva n-au ascultat porunca ce le-a dat-o Dumnezeu şi iată ce a făcut cu ei păcatul neascultării. I-a scos din raiul cel frumos; le-a slăbit sufletul şi trupul şi le-a umplut viaţa cu boli, cu necazuri, cu lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti. Păcatul lui Adam şi Eva a fost atât de mare, încât a trecut şi asupra urmaşilor lor, precum zice Apostolul Pavel: „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Rom 5, 12). Acesta e păcatul strămoşesc care a trecut cu moarte şi cu mari scăderi trupeşti şi sufleteşti în toţi urmaşii lui Adam.
Dar alături cu păcatul şi moartea, în urmaşii lui Adam a trecut şi ceva bun. Adam şi Eva au ieşit din rai cu lacrimile părerii de rău pentru păcatul ce l-au făcut şi pentru starea fericită pe care au pierdut-o. Aceste lacrimi, precum şi amintirea şi dorinţa cea vie după fericirea pierdută, au rămas şi în urmaşii lui Adam. Şi a mai rămas încă ceva bun. Când i-a scos din rai, Dumnezeu i-a mângâiat pe Adam şi Eva cu făgăduinţa unui Mântuitor „Care va zdrobi capul şarpelui”. Aşteptarea acestui Mântuitor şi dorul, dorinţa după sosirea Lui a trecut şi la urmaşii lui Adam. 4000 de ani a aşteptat şi a suspinat omenirea după sosirea acestui Mesia-Mântuitor. Proroci a ridicat Dumnezeu în diferite vremuri, care n-au lăsat să se stingă, ci au aprins mereu în oameni dorul şi aşteptarea Mântuitorului. În sfârşit, după noaptea cea lungă a morţii şi a aşteptării, „lumină mare a răsărit” în peştera din Vifleem. A venit Iisus Mântuitorul, Care a şters greşeala lui Adam cu sângele Său şi ne-a împăcat iarăşi cu Dumnezeu. Precum păcatul şi moartea au intrat în lume printr-un om, tot aşa şi iertarea, darul şi viaţa au intrat printr-un om, prin Iisus Hristos (Rom 5).
Aceasta este istoria căderii lui Adam şi Eva din Biblie; şi acum, iubite cititorule, vreau să-ţi spun că această istorie se află nu numai în Biblie, ci ea trăieşte şi între noi. Istoria căderii şi mântuirii lui Adam şi Eva este şi istoria mea şi a ta, a vecinului meu şi al tău. „Raiul” în care îi aşezase Dumnezeu pe Adam şi Eva îl avem şi noi şi el este raiul ascultării de Dumnezeu şi [de] poruncile Lui. Cel care petrece în voile Domnului şi umblă în căile Lui are o bucurie, o linişte, o mulţumire, o fericire, are un rai sufletesc care nu se poate compara nici cu tot aurul şi bogăţia lumii. Păcatul ne scoate din acest rai şi ne bagă în iadul tuturor bolilor şi durerilor sufleteşti şi trupeşti.
Cititorule! Eşti tu un Adam sau o Evă pe care păcatul te-a scos din raiul ascultării? Uită-te la chipul de mai sus şi vezi ce face Adam şi Eva. Fă şi tu ca ei. Pune-ţi mâinile la ochi, să plângi căderea ta şi să doreşti mântuirea ta. Despre Adam şi Eva, istoria ne spune că îndată după păcătuire şi-au dat seama despre starea lor păcătoasă şi „s-au ascuns de ruşine”. Aşa şi tu, trebuie să-ţi dai seamă despre starea ta păcătoasă. Numai aflând că te afli în întunericul păcatelor vei dori lumina, numai aflând şi simţind că eşti bolnav te vei dori după doctor şi însănătoşire sufletească. Tu trebuie să-ţi dai seama şi să simţi că singur nu te poţi ridica din starea în care te-a adus păcatul; şi atunci în tine se va trezi dorul, dorinţa şi aşteptarea unui mântuitor al tău. Şi, iată, praznicul Naşterii Domnului tocmai pe acest Mântuitor ţi-L aduce. Să ne apropiem de praznicul Naşterii cu plângerea şi lacrimile lui Adam şi Eva pentru păcatele noastre şi cu dorinţa şi aşteptarea lor după Mântuitorul cel făgăduit, Care este Iisus Hristos.

Pr. Iosif Trifa, «Lumina Satelor» nr. 51 / 31 dec. 1922, p. 3