Traian Dorz, din «Cărarea tinereţii curate»
Minunat este nu numai sfârşitul tinerilor credincioşi care, umblând în curăţie şi ascultare, ajung la Domnul cu bucurie, ci minunată este orice zi din viaţa unui astfel de tânăr, care niciodată n-a ieşit din ascultarea cea dulce a Domnului şi a iubiţilor Lui.
În felul acesta nu numai sfârşitul vieţii unui astfel de tânăr este frumos, ci frumos este şi sfârşitul fiecărei zile şi al fiecărei nopţi dintr-o astfel de viaţă. Şi sfârşitul fiecărei fapte, cântări şi rugăciuni a lui. Căci toate actele unei astfel de vieţi sunt frumoase şi ţintesc spre un sfârşit bun.
Ne vom îndrepta acum gândurile spre pilda frumoasă a unuia dintre tinerii despre care Scripturile vorbesc atât de mişcător.
Numele acestui tânăr este Timotei, ucenicul, apoi tovarăşul minunat de lucru şi de luptă al Sf. Ap. Pavel (Fapt. Ap. 16, 1-3). Timotei a devenit curând unul dintre ajutoarele Sfântului Apostol (Fapt. Ap. l9, 22). Însoţindu-l în cele mai multe din călătoriile lui (Fapte. Ap. 20, 4), Timotei ţinea legătura cu toţi fraţii (Rom. 16, 21). Înfrunta primejdii pentru lucrul Domnului (I Cor. 16,10).
Lua parte împreună cu Marele Apostol la îndrumarea lucrării Evangheliei (II Cor. l, l; Filip. l, l; Col 1, 1). Întărea şi îmbărbăta pe fraţii care treceau prin suferinţe (I Tes. 3, 2).
Şi a trecut el însuşi biruitor prin suferinţe şi prigoniri pentru Hristos (Evrei 13, 23).
Fiul unei mame şi al unei bunici credincioase, Timotei a cunoscut din pruncie Sfintele Scripturi, care i-au dat înţelepciunea ce duce la mântuire prin credinţa în Iisus Hristos.
El a căpătat încredinţarea că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos să înveţe, să mustre, să îndemne şi să dea înţelepciune în neprihănire. Astfel el a ajuns din tinereţe un om al lui Dumnezeu, desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună în Evanghelia Domnului.
De aceea el a strălucit şi va străluci veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu alături de marele său învăţător, tovarăş şi părinte duhovnicesc, cu care a luptat şi a suferit împreună, ca un bun ostaş al lui Hristos (II Tim. 2, 3-4).
Iată-l, deci, pe Timotei un exemplu atât de minunat.
După ce a fost un fiu şi un nepot ascultător, a devenit un ucenic, un însoţitor, un tovarăş adevărat, crescând neîncetat în toate privinţele şi devenind un vas tot mai sfinţit şi mai folositor Stăpânului Ceresc şi apostolului Său.
Elev şi colaborator al Sfântului Apostol Pavel, el a îndeplinit cu cinste şi cu ascultare, rând pe rând, cele mai grele şi cele mai frumoase misiuni în slujba lui Hristos şi a Bisericii Sale.
Iar după ce a rămas fără Sfântul Pavel, Timotei a fost un strălucit continuator al operei acestuia, ajutând la înaintarea tot mai strălucită a Bisericii lui Hristos, Stâlpul şi Temelia Adevărului (I Tim. 3, 15).
Aşa s-a încheiat nespus de frumos viaţa unuia dintre sfârşitele mii de tineri credincioşi, în inima căruia, ca într-un pământ bun, sfânta sămânţă a lui Dumnezeu a prins bună rădăcină de la început şi a adus până la sfârşit un rod tot mai mult, tot mai frumos şi tot mai bun.
Facă Domnul nostru Iisus Hristos ca pilda atât de frumoasă a tânărului Timotei să fie urmată de toţi scumpii noştri fraţi tineri, fiindcă Lucrarea lui Dumnezeu are cea mai mare nevoie acum tocmai de astfel de lucrători.
* * *
[…] Ce minunat luptător şi ostaş al Domnului a fost Timotei, căruia Sf. Pavel îi spunea:
– „Luptă-te lupta cea bună a credinţei… Cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acel frumos legământ în faţa multor martori“ (I Tim.6, 12).
Propovăduirea credinţei este şi ea o luptă… Tânărul credincios trebuie să o facă plin de îndrăzneală şi de înflăcărare pentru Dumnezeu.
Suferinţa este o luptă. Tânărul credincios trebuie să o ducă cu răbdare şi cu nădejde pentru slava lui Hristos.
Rugăciunea este o luptă… Tânărul credincios trebuie să o ducă neîncetat pentru desăvârşirea fraţilor, pentru deplina lor încredinţare de adevărul învăţăturii lui Hristos şi pentru a-i face stăruitori în trăirea voii lui Dumnezeu (Col.4, l2; Rom. 15, 30-31; I Tes.5, 17).
Viaţa este ca o apă de munte care curge repede printre bolovani, prin strâmtori, prin cotituri, prin vâltori şi căderi. Iar noi trebuie să fim ca peştii cei vii care luptă să înainteze mereu în sus spre izvorul curat, spre ceea ce este mereu mai proaspăt şi mai limpede.
Ce minunată este o astfel de viaţă luptătoare!
Ce mulţumire cerească umple sufletul luptător după orice vâltoare trecută, după orice strâmtoare depăşită, după orice înaintare biruitoare.
Nu există o mai mare şi mai fericită mulţumire cerească, decât aceea pe care o simte sufletul care şi-a câştigat o izbândă prin luptă dreaptă. Şi un drept prin osteneală cinstită.
Dar cât de netrebnică este viaţa acelora care doresc mai degrabă lenevia apelor călduţe şi stătute de la şes şi de la marginea vieţii. În plăcerile păcătoase şi în mocirla trândăviei. A acelora care le place hrana gunoaielor şi a mortăciunilor aruncate acolo în canalul de murdării al diavolului.
Aceste mortăciuni cu care se îndoapă lacom şi desfrânaţi îi otrăvesc şi-i omoară sufleteşte. Iar apoi valurile vieţii murdare pe care o duc, îi târăsc ca pe nişte peşti morţi spre marea pierzării veşnice.