Nu se poate tăgădui. Numele Domnului Iisus Hristos este destul de cunoscut în poporul nostru. Dar nu e „Numele” care dă putere, dă biruinţă, dă viaţă.
Între învăţaţii noştri se discută mult întrebarea cum e a se scrie corect numele Hristos. Unii spun că trebuie scris Hristos, iar alţii, Christos. „Eu – scrie un învăţat – am ascultat cum pronunţă poporul acest nume şi am aflat că naţia zice Cristos. Am aflat acest lucru într-o duminică după-amiază, la o cârciumă unde era strâns popor. Doi ţărani se înjurau, rostind foarte pronunţat cuvântul Cristos… Deci Cristos să scriem şi nu Hristos”.
Ce lucru teribil! Numele Domnului căutat şi aflat prin înjurăturile cârciumilor! Numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos târât în noroiul înjurăturilor!
Şi asta se cheamă credinţă!! O astfel de credinţă şi dracii au. Aduceţi-vă aminte de îndrăcitul de la Luca 8, 28, care L-a întâmpinat pe Mântuitorul cu cuvintele: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, Te rog, nu mă chinui”.
„Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt!”… Ce mărturisire solemnă de credinţă era aceasta! Numai cât această mărturisire o făcea un drac; un vrăjmaş al lui Hristos, un luptător împotriva Domnului Hristos.
Într-o astfel de stare teribilă se află şi toţi aceia care cu gura Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos, dar cu faptele Îl tăgăduiesc şi Îl batjocoresc. Cu gura Îl mărturisesc, dar prin păcatele şi fărădelegile lor se războiesc cu El. Despre aceştia zicea Ap. Iacob: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci. Şi dracii cred şi se înfioară” (Iac 2, 19). „Credinţa fără de fapte moartă este” (Iac 2, l7).
O astfel de credinţă nici nu este credinţă, ci este o minciună de suflet pierzătoare. O credinţă ce n-arată fapte este o minciună, este o credinţă de forme goale, o credinţă de suprafaţă, fără rădăcini şi fără adâncimi.
O astfel de credinţă o mustra şi Mântuitorul: „Ce-Mi ziceţi Mie: «Doamne, Doamne», şi nu faceţi voia Mea?” (Lc 6, 46).
A crede în Domnul Iisus Hristos înseamnă a te răstigni împreună cu El, a muri împreună cu El şi a învia la o viaţă nouă împreună cu El (Rom 6).
A crede în Domnul Iisus înseamnă a muri faţă de lume şi faţă de păcat şi a fi viu pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos (Rom 6, 11).
A crede înseamnă a te preda; a-ţi preda cu totul viaţa Lui şi a o pune în slujba Lui, căci „tu nu mai eşti al tău, ci al Celui care te-a răscumpărat cu un preţ mare” (I Cor 3, 16 şi 6, 19-20).
A crede înseamnă a te schimba; înseamnă o schimbare din temelie a vieţii tale, după ce L-ai primit cu adevărat pe Domnul, aşa cum s-a schimbat şi Zacheu vameşul după ce a intrat Iisus în casa lui.
A crede înseamnă a atinge culmea pe care a atins-o Ap. Pavel când zicea: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa pe care o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe sine Însuşi pentru mine” (Gal 2, 20).
Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 41 / 9 oct. 1932, p. 3