Ce minunat lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi!
Cinstim în duminica a IV-a după Rusalii pe Sfinţii Părinţi care au stabilit la Calcedon în anul 451 d.H. dogma unirii ipostatice sau dogma unirii celor două firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care combate erezia monofizită a lui Eutihie. Acesta considera că Domnul Hristos are o singură fire, cea dumnezeiască; cea omenească, primită la întrupare, fiind absorbită de cea dumnezeiască. Eutihie a căzut în cealaltă extremă faţă de erezia lui Nestorie, exagerând în privinţa unirii celor două firi ale Mântuitorului.
Dacă Mântuitorul nu ar fi avut şi firea omenească, întreg parcursul mântuirii omului s-ar anula. Pentru că El S-a făcut om, pentru a-l îndumnezei pe om, pentru a-i făgăşui omului, prin Sine, cale către cer. Dacă El ar fi fost doar Dumneezu, am fi putut spune toţi: Doamne, eu nu pot să fac ce faci Tu, ce-mi ceri Tu, pentru că sunt un simplu om, Tu eşti Dumnezeu Atotputernic şi le poţi pe toate. Eu nu!
Şi niciodată nu s-ar fi putut înfăptui măreţul deziderat al îndumnezeirii omului. Nu s-ar fi putut ridica omul niciodată singur la acest statut. Iar dacă l-ar fi ridicat Dumnezeu cu de la Sine putere, i-ar fi ridicat pe toţi oamenii, nici nu ar mai fi existat iad, pentru că oamenii fiind toţi robi ai păcatului, nu ar fi existat criterii după care să pună Judecătorul oile la dreapta Sa, iar caprele la stânga Sa (conf. Matei 25, 31-33). Dumnezeu prin marea Sa putere i-ar fi mântuit pe toţi, iubirea Lui nefiind cuprinsă cu mintea omenească. Însă nu doar iertarea omului era planul Tatălui. Ci îndumnezeirea lui, asemănarea lui cu El, dorinţa de a-l face pe om partener la dialogul veşnic, mireasă la Nunta veşnică.
Şi nu există desăvârşire omenească prin care să se poată atinge scopul acesta pre-edenic al lui Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră“ (Facere 1,26). „Niciun om nu putea mântui pe ceilalţi de păcat, căci fiecare era «rob legii păcatului» (Romani 7, 23) şi nu se putea scăpa nici pe sine însuşi din această robie. Ei nu puteau face aceasta nici toţi la un loc“.[1]
Asumându-şi firea noastră, Domnul Hristos „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor… S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 7-8). Aşa a trasat drumul mântuirii pentru toţi oamenii. Şi cine crede în El, îşi ia crucea şi-L urmează întocmai (conf. Luca 9, 23). Şi doar pe acest drum. | Continuare »
Lidia Hamza
Doamne, vezi-mi ochii mei
Dacă-au dragoste în ei,
Dacă drept cărarea ţin
Şi-n lumină, şi-n suspin.
Doamne, caută-n ochii mei
Şi măsoară cu temei,
Cât sunt ei de-nlăcrimaţi
Când privesc cu drag spre fraţi.
Doamne, simte-mi ochii mei.
Sunt ei blânzi sau sunt mişei?
E din naştere păcat?
Sau mi-a fost pe veci iertat?
Doamne-ntoarce ochii mei
Din lumina lor să-Ţi iei
Câtă slavă pot s-adun,
Câtă rugă pot să spun.
Căci din ochii mei, Iisus,
Vezi de-i sincer tot ce-am spus
Dar, nainte, dacă vrei,
Pune-Ţi Mâna peste ei.
Ca să văd apoi curat
Chipul Tău adevărat
Şi să cred în Tine-n veci
Prin oricâte-ai să mă treci…
Iisuse, Soare Dulce
al Harului Slăvit,
din noaptea morţii-ntâmpin
slăvitu-Ţi răsărit.
Cu raza Ta cea sfântă,
Mărit Izbăvitor,
Tu mi-ai trezit în suflet
al altei vieţi fior.
Din lanţurile grele
de pofte şi păcat,
Puterea Ta, Iisuse,
venind, m-a dezlegat.
M-ai sos din întuneric
şi lanţul greu mi-ai rupt,
nălţându-mă spre slavă
din locul dedesubt.
O, Soarele Iubirii,
un rob răscumpărat
Ţi-aduce-al mulţumirii
prinos înlăcrimat.
Atras de-a Ta chemare,
spre ceruri mă petreci
până-n clipita-n care
vom fi uniţi pe veci.
În marea de iubire
cu cât am să m-afund,
cu-atâta, prin trăire,
mai cald am să-Ţi răspund.
Că dintr-un rob netrebnic,
căzut şi-nlănţuit,
Tu m-ai făcut, Iisuse,
un fiu pe veci iubit.
Traian Dorz, Cântarea Cântărilor mele
LEGĂTURI – Traian Dorz
ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur
Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora – Sf. Teofan Zăvorâtul
A CREZUT ŞI A PORNIT – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sfântul Ioan Gură de Aur
Puterea rugaciunii pentru aproapele – Pr. Dumitru Stăniloae
O, RUGĂCIUNILE MELE… – Traian Dorz
Să ceară milă pentru un rob al său… – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sf. Nicolae Velimirovici
Robi ai neprihănirii – Meditatii la Apostolul zilei
Să ajungeţi la sfinţirea voastră – Meditatii la Apostolul zilei
Cu dor adânc ne amintim de Fratele Traian Dorz,
la ceas comemorativ: 37 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Doamne, dă-i răsplată sus
celui care ne-a condus
mâna când ne tremura,
pasul care nu-ndrăznea,
inima arzând durut,
plânsul zbuciumând tăcut,
şi condeiul prea sfios
vrând să-L nalţe pe Hristos,
şi arcuşul ce-a cântat
tot de dor înfiorat.
Doamne, răsplăteşte-n cer
celui ce ne-a fost străjer
luptele când se-nteţeau,
flamuri când se sfărâmau,
rugul când ardea robind
cu cătuşe-nlănţuind
dorul cel nemărginit,
zorii fără răsărit…
Doamne, dă-i răsplată-n cer
fratelui rămas străjer!
Doamne, fratelui Traian
dă-i răsplată-n cer noian…
Ochii i-au secat în plâns, | Continuare »
Când auzi-veți c-am murit,
nu vă-ntristaţi prea tare;
cine-a cântat şi-a suferit
pentru Iisus Cel Răstignit
acela-n veci nu moare!
Chiar de s-a stins ce-i trecător,
s-a stins doar chipul firii,
dar ce-am avut nemuritor
rămâne-n veci strălucitor,
prin Soarele Iubirii.
Nu-mi scrieţi deci pe crucea mea
a morţii nici o dată,
nu moare dragostea – şi ea
nemuritoare-mi va ţinea
fiinţa neuitată!
Când auzi-veţi c-am murit
nu credeţi astă ştire,
Mântuitorul meu iubit
şi moartea mea a nimicit;
eu merg în Nemurire!
Voi ţineţi Sfântul Legământ
şi lupta voastră bună,
căci la sfârşitul nostru sfânt
noi nu ne ducem spre mormânt,
ci mergem spre cunună!
Traian Dorz, Cântarea Veșniciei
Într-o sală a unei facultăţi din oraşul „C“ există o placă de marmură, în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani.
Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R, fără să se ştie că faţa lui strălucea…“
În tot timpul celor treizeci de ani cât profesorul trăise şi umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feţei sale.
Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era.
O, ce oameni minunaţi au trăit printre noi! Dar ce târziu vedem aceasta!
Cu câte feţe nu se petrece şi astăzi mereu acelaşi lucru! Câtă vreme trăiesc şi învaţă, oamenii le văd feţele negre sau chinuite, sau îndurerate,
ori se străduiesc să le facă să fie aşa.
Numai pentru puţini oameni strălucirea lor răzbate prin vălul care le înfăşoară sufletul luminos şi aprins.
Dar ochii care văd aceasta sunt foarte puţini, iar aceştia ori sunt slabi, ori sunt muţi.
Slujitorii lui Dumnezeu care strălucesc cu adevărat în Hristos, în măsura în care îşi dau seama de acest lucru, îşi acopăr ei înşişi faţa… De teamă să nu primească pentru ei ceva din ceea ce I se cuvine numai Domnului lor (Exod 34, 35; Fapte 14, 14-15; Apoc 19, 10).
Iar ceilalţi văd strălucirea lor sfântă numai când nu le mai pot vedea faţa aceasta pământească.
Fiindcă oamenii nu învaţă nimic din istorie, nici nu caută să ia exemple din trecut.
Proorocii sunt oamenii mari ai lui Dumnezeu mai de preţ decât toată generaţia în care au trăit sau trăiesc.
Şi uneori mai de preţ poate chiar decât întreg poporul din care s-au născut şi în care sunt.
Iată că despre nenumărate generaţii de oameni – şi chiar de popoare – nu se mai pomeneşte nimic; dar de oamenii mari ai lui Dumnezeu, despre trimişii Domnului care au strălucit în întunericul vremii lor ca nişte luceferi luminoşi se va vorbi cât va fi grai omenesc pe pământ.
Dar totdeauna se va vorbi cu ruşine şi cu revoltă despre contemporanii lor, care, în loc să-i urmeze cu admiraţie, i-au prigonit şi i-au ocolit cu dispreţ. | Continuare »
CÂND VA VENI HRISTOS, NE VA SPUNE – Traian Dorz
DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII – I. Tâlcuitor
„…Cine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta în veac” – Traian Dorz
Despre închinare – Arhim. Iuliu Scriban
ORICUI BEA DIN APA ACEASTA – Traian Dorz
Închinarea în Duh şi Adevăr – Sfântul Ignatie Briancianinov
DUH ŞI ADEVĂR – Traian Dorz
Cuvinte vii – Pr. Arsenie Boca
VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI! – Traian Dorz
Evanghelia despre dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI
DOAMNE, DĂ-MI… – Traian Dorz
A VENIT O FEMEIE DUPĂ APĂ… – Traian Dorz
DESPRE SETEA SUFLETULUI – I. Tâlcuitor
ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS – Traian Dorz
Poezii:
Frumoasă-i îndrăzneala; Să ard de sete; Nădejdea mea preafericită; În veci noi n-am vedea pe Tatăl, Osteneala mântuirii, Cât de minunată; Iisuse, apa vie.
