Crucea de pe Dealul Căpăţânii este dovada măreţei iubiri a lui Hristos. Este uşa deschisă larg omului de către Dumnezeu. Omul, din Eden, a căzut prizonier de război în mâinile diavolului şi numai ea, Crucea de pe Golgota, poate fi preţul răscumpărării Lui.
Aici, în faţa revărsării şuvoiului de iubire, cu faţa scăldată în lumina Răstignitului de pe Cruce, simţămintele nu încap în cuvinte. Înţelegem, întrezărirn doar, dorinţa arzătoara a lui Hristos de a găsi iubire în inima noastră. Înţelegem de asemenea menirea noastră pe acest pământ: pătrunşi adânc de tainicul înţeles al Răstignirii, să facem cunoscut tuturora iubirea cea fără măsură a lui Hristos. Iubirea care S-a dat pe Sine însăşi, nădăjduind că, astfel, făptura mâinilor Sale Îi va răspunde tot aşa. Iubirea care S-a aşezat pe Sine însăşi dea curmezişul în calea păcatului. Iubirea care S-a împărţit pe Sine în cele patru părţi ale pământului, răstignindu-Se şi unindu-ne astfel, prin braţele Crucii, pe noi cu noi şi, prin capătul de sus, pe care a stat rezemat capul sfânt, pe noi cu Dumnezeu Tatăl. Iar prin capătul îngropat în pământ, unindu-ne pe noi cu înaintaşii noştri, până la Adam.
Şi S-a aşezat astfel pavăză contra păcatului. Hotar de trecere-izbăvire. Cine cade în josul Iubirii, sub Cruce, numai sprijinindu-se de aceasta poate reveni la limanul mântuitor de dincolo de ea, de deasupra ei, prin Răscumpărarea răstignită, prin preţul plătit pe ea pentru orice cădere.
Şi, ca să poată stăvili tăvălugul nimicitor, Ea, Iubirea, Se răstigneşte o dată cu fiecare căzătură a orişicui. Şi Se jertfeşte din nou, şi din nou, şi cu fiecare cădere, căci numai Sângele Ei cel sfânt este singura Apă Vie care poate spăla noroiul mocirlos al celui căzut, ca să-l poată trece Dincolo, dincolo de Crucea-hotar, la masa Mirelui, în haina de nuntă.
O, dacă am înţelege grozăvia acestei repetate şi iar repetate răstigniri pe care o cere fiecare cădere a noastră! O, dacă am înţelege cât de multe sunt aceste repetate căderi ale noastre! Şi dacă am înţelege noi cu câtă bucurie acceptă Ea, Iubirea, o nouă răstignire, ştiind-o cerută de o nouă întoarcere, de o nouă ridicare, de o nouă pocăinţă a noastră sau a oricui!
Iubire sfântă, o Mântuitorule drag, am vrea, în Săptămăna grea, de Patimi, să-Ti fim alături, să nu fii singur pe Crucea-hotar, pe Crucea-stavilă, pe Crucea-izbăvire! Nu ca să Te-ajutăm noi pe Tine, ci ca să ne simţi alături şi să-Ţi îndulcim amarul şi tristeţea. Când Te vor durea ochii privind la multimea celor de dedesubtul Crucii-hotar, să Ţi-i întorci alături, lângă Tine, şi să ne simţi cum n-am mai vrea să suferi, cum n-am mai vrea să arzi, cum n-am mai vrea să sângeri, cum am dori să-Ţi tremure privirea de drag, nu de durere! Şi cum am vrea ca Tu să ne iei în seamă doar dorinta noastră sinceră de a-Ţi fi alături, nu tremurul picioarelor, nu lunecuşurile tălpilor, nu neputinţa şi micimea noastră.
Şi cum am vrea, la capătul calvarului, la Înviere, să sărbătorim cu Tine şi cu cerul întreg, cântând în lumină „Hristos a Înviat!”
Doamne Iisuse, în Numele Jertfei Tale, ajută neputinţei noastre!
Vlad Gheorghiu