„A doua zi Ioan a văzut pe Iisus venind la el şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii!»“ (Ioan 1, 29)
Când, în Exod 12, 3, Domnul poruncea, ca început al iz-băvirii poporului Său care gemea în robie, jertfa mielului, El Însuşi alesese chipul acesta şi mijlocul acesta atât de mult-spunător pentru lucrarea izbăvitoare a mântuirii lumii pe care avea să o facă la timpul Său chiar El.
Mielul — simbolul nevinovăţiei, răbdării şi tăcerii — a fost ales de Domnul, ca să-L preînchipuie pe El şi Jertfa Sa.
Domnul poruncea atunci ceea ce El Însuşi avea să facă…
Simbolul Jertfei Sale, sacrificarea mielului ispăşitor, a căpătat valoarea şi puterea izbăvitoare prin tainica acoperire a Jertfei de pe Cruce. Care, prin faptul că fusese acceptată, era ca şi făcută. Având deja puterea de mântuire prin ea, chiar dacă nici Moise, nici poporul de atunci nu aveau de unde să ştie şi să înţeleagă acest lucru!
Dar lui Ioan Botezătorul i-a fost dat să cunoască mai mult decât cunoscuse Moise atunci. Şi de aceea el a arătat pe Iisus Hristos, cu toată puterea încredinţării, când L-a văzut umblând şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Făgăduinţele făcute de veacuri, privitoare la venirea aştep-tatului Mântuitor, îşi căpătau, în sfârşit, strălucita împlinire.
Mesia venise! Ioan, cu ochii luminaţi, L-a văzut primul. Şi, în clipa supremei revelaţii, a strigat, el însuşi transfigurat: Iată-L!
O, de ce oare noi, oamenii, prin gândurile şi căile înţele-gerii noastre, suntem încă mereu atât de departe de gândurile şi căile lui Dumnezeu?!
De ce — deşi ştim şi aşteptăm crezând minunea pe care o cerem şi o dorim — rămânem mereu totuşi surprinşi şi neîn-crezători în faţa realizării ei?
De ce mereu noi ne închipuim că trebuie să fie altfel de cum se întâmplă într-adevăr?
Oamenii aşteptaseră un Leu din seminţia lui Iuda
şi un împărat din David, —
iar ei văd acum un Miel şi un Rob…
Un Leu sub înfăţişarea unui miel. Şi un Împărat sub înfăţi-şarea unui rob.
Puterea prin smerenie. Şi măreţia prin ascultare şi simpli-tate. Aceasta este calea lucrării lui Dumnezeu cea tainică şi sfântă.
În felul acesta au apărut toţi trimişii lui Dumnezeu şi aşa vor fi până la sfârşit:
Tatăl a trimis un Miel şi un Rob… Fiul a trimis nişte miei şi nişte robi (Luca 10, 3).
Dar Mielul lui Dumnezeu a biruit pe leul cel mare, diavolul, care umblă mereu răcnind şi înghiţind (1 Petru 5, 8).
Iar Robul Său, Hristos, este Împăratul veşnic Biruitor, Care va supune toate lucrurile. Şi de teama Căruia vor tremura toţi mai-marii pământului (Apoc. 1, 7; 19, 9-16)
şi a Cărui împărăţie nu va mai avea sfârşit.
Tot aşa, şi mieii lui Hristos, prin răbdarea lor, au învins şi au înghiţit mulţi lei fioroşi. Robii Lui au supus mulţi împăraţi. După cum biruise şi Domnul lor (Apoc. 12, 11).
Dacă vrei să fii un urmaş al Mielului, fii miel al Mielului şi rob al Robului lui Dumnezeu (Isaia 42, 1; 53, 11),
fii miel curat şi rob smerit al lui Iisus Hristos (2 Petru 1, 1).
Cine are între semenii şi fraţii săi colţi, gheare şi copite — nu este miel, ci o fiară.
Cine este dezbinat, nesupus şi neascultător în Lucrarea Lui Dumnezeu, acela nu este rob, ci vrăjmaş şi potrivnic!
Aceştia nu sunt ai lui Hristos, ci ai lui Mamona!
Doamne Dumnezeule al blândeţii şi al ascultării, Iisuse, Domnul nostru,
Te rugăm ajută-ne şi pe noi să-Ţi semănăm mereu Ţie. Şi la înfăţişare şi la inimă.
În smerenia noastră sinceră şi caldă să existe totuşi cu-raj şi voinţă puternică în fapte, pentru slujirea şi slava Ta, iar în vorbirea noastră pune îndrăzneală şi înţelepciune, după exemplul Tău.
În ascultarea noastră ordonată şi cuviincioasă să fie demnitatea şi frumuseţea cinstei şi adevărului respectuos şi respectat,
pentru ca, o dată cu prietenia caldă şi apropiată, să avem şi seriozitatea evlavioasă, în care oricine să simtă prezenţa Ta şi felul Tău de umblare.
Căci dorim din toată inima să Te urmăm pe Tine, Doamne Iisuse, scumpul nostru Mântuitor,
pentru mântuirea noastră şi a altora.
Amin.
Traian Dorz, HRISTOS — DUMNEZEUL NOSTRU