Comori Nemuritoare

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – sâmbătă, 29 iunie 1974

„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (I Cor 2, 1-5).

Fraţilor şi surorilor, astăzi ne găsim într-o sfântă sărbătoare, în care sărbătorim moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Îngăduiţi-mi câteva cuvinte să amintesc din viaţa acestor doi luceferi care pe cerul lui Dumnezeu au strălucit cu atâta putere, pentru că Duhul lui Dumnezeu i-a alimentat pe ei în tot ceea ce au vorbit şi în tot ceea ce au făcut. Am citit textul acesta din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, pentru ca să ne dăm seama de la început, de la capătul locului, de felul cum s-a prezentat Sfântul Apostol Pavel, mare cărturar şi cu multă înţelepciune, un om care avea, în ce priveşte Legea Vechiului Testament, o cunoştinţă bogată. Şi aminteşte el în cuvântul său: „Eram plin de râvnă pentru datinile strămoşeşti, mai înaintat decât mulţi de-o vârstă cu mine din neamul meu. Dar Dumnezeu, Care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele…”.
Dumnezeu a găsit de cuviinţă să schimbe felul de vieţuire al Sfântul Pavel de pe drumul deşert şi să întoarcă inima lui spre Mântuitorul nostru, Care I S-a arătat pe drumul Damascului mustrându-l: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.
Amintiţi-vă, fraţilor, cum şi-a amintit Sfântul Pavel în atâtea rânduri: „Eu nu sunt vrednic să port numele de apostol, căci am prigonit prea mult Biserica lui Dumnezeu”. Iar când Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre pentru cauza lui Dumnezeu, Saul era şi el printre aceia care s-au învoit la moartea lui Ştefan şi a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în alesul lui Dumnezeu, Ştefan.
O, Pavel… de câte ori trecea pe lângă mormântul de pietre unde era zidit trupul întâiului martir al Domnului Hristos, nu-şi putea stăpâni lacrimile pen¬tru întunericul în care a trăit el, că s-a asociat cu aceia care au ucis pe oamenii lui Dumnezeu. Şi când îşi aducea aminte cum mergeau la Ierusalim şi în alte cetăţi şi căutau prin catacombe, şi căutau prin nopţi întunecate pe credincioşii care se adunau în numele Domnului Iisus, pe care îi legau, îi băteau prin pieţe şi îi duceau înaintea judecătorilor, de înfundau cu ei temniţele… câtă durere n-a avut Sfântul Pavel pentru această noapte întunecoasă în care a trăit el până ce Domnul Iisus l-a chemat la Evanghelia lui Dumnezeu!
Fraţii mei, cu aceeaşi râvnă, Sfântul Apostol Pavel a pus mâna şi pe Cuvântul lui Dumnezeu, căci Duhul lui Dumnezeu l-a pus deoparte, din pântecele mamei lui, ca să ducă Cuvântul lui Dumnezeu împăraţilor, dregătorilor şi celor ce erau înălţaţi în slujbe deosebite.
Înfocatul luptător, Sfântul Pavel, nu s-a dat înapoi niciodată. Citim cu luare aminte cât a suferit omul acesta pentru cauza lui Dumnezeu. Pentru el n-a fost nici moartea care să-l despartă de Hristos, nici lanţurile, nici închisoarea, nici bătăile, nici foamea, nici setea, nici golătatea. Cu o haină simplă, învechită şi purtată, mergea mereu, zi şi noapte, să vestească Evanghelia lui Dumnezeu – de cele mai multe ori flămând şi gol, bătut şi alungat din¬tr un loc într-altul. Dar n-a căzut de oboseală şi a dus Cuvântul lui Dumnezeu până când, în Roma, a trebuit să plătească preţul jertfei supreme, tă¬indu-i-se capul pentru cauza lui Dumnezeu. Dar n-a trădat cauza lui Dumnezeu şi, ceea ce Duhul Sfânt i-a mărturisit şi descoperit, el, Pavel, a mărturisit mulţimilor. A mărturisit, cum singur spune: „Evanghelia cea mărturisită de mine nu-i de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o şi n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.”
Aceasta este Evanghelia curată, fraţii mei, care n-o primim de la oameni, ci de la Duhul lui Dumnezeu. Nu de la oameni, ci prim oamenii lui Dumnezeu, prin uneltele Sale…
Marele nostru Dumnezeu, de două mii de ani, prin înţelepciunea cea nemărginită a Lui, o descoperă mereu popoarelor şi neamurilor întregi… De două mii de ani, prin vasele alese de El, cheamă sufletele la mântuire din orice neam şi din toate naţiunile pământului. Toţi au dreptul la mântuire. Hristos Domnul nostru n-a murit numai pentru o naţiune de oameni, ci a murit pentru toţi păcătoşii de pe pământ şi toţi beneficiază de acest mare dar care s-a lucrat pe Golgota pentru mântuirea noastră.
Şi Marele Apostol Pavel a fost trimis ca şi Petru – pe care-i sărbătorim astăzi – au fost trimişi să treacă peste linia îngustă a poporului evreu şi să meargă, să ducă Cuvântul lui Dumnezeu la toate naţiunile. Ca de exemplu Sfântul Petru, care şi el a fost chemat în Cezareea, la Corneliu, sutaşul îndemnat de Dumnezeu să-l cheme pe Petru să-i spună ceea ce trebuia să cunoască şi el. Apostolul Petru a spus cu toată tăria: „Văd că Dumnezeu nu este un părtinitor. Din orice neam, cine se teme de El este primit de El.”
Deci toate naţiunile pământului pot beneficia de Jertfa pe care a depus-o Domnul Iisus pe Crucea Golgotei. Toţi păcătoşii de pe pământ pot să primească iertare de păcate, prin credinţă, în Sângele Crucii Domnului Hristos. Iar Duhul lui Dumnezeu luminează cu aceeaşi putere ca şi soarele care luminează cerul şi pământul nostru. Toate naţiunile pământului, toţi oamenii beneficiază de căldura şi lumina soarelui. Aşa este – şi cu atât mai mult – Soarele-Hristos. El nu luminează numai o latură. El nu este ca o lună, care este luminată numai pe o parte, iar pe cealaltă parte este o veşnică noapte. Hristos luminează pretutindeni şi toţi oamenii şi toţi păcătoşii pot să vină la Domnul Iisus, la Mântuitorul nostru iubit.
Însă, fraţilor dragi, amintesc lucrul aceasta că şi pe noi ne-a trezit Dumnezeu în această Lucrare… Pe noi, Dumnezeu ne-a chemat în această Lucrare binecuvântată şi am făcut un legământ cu Dumnezeu că dorim să rămânem până la moarte în această Lucrare. E o familie pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu şi dorim ca familia aceasta să trăiască în cinste şi în curăţie. Dorim ca familia aceasta să fie hrănită mereu cu Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Nu vrem să avem duşmănie cu nimeni, dar nu provocăm pe nimeni la discuţii şi nu desconsiderăm pe nimeni. Trăim în relaţii bune cu toate credinţele, dar aceasta este familia în care ne-a trezit pe noi Dumnezeu.
Niciodată noi n-am scos sabia împotriva nimănui…
Niciodată n-am provocat pe nimeni la dispute…
Niciodată n-am chemat pe nimeni să vină la noi…
Am chemat oamenii – şi-i vom chema până la moarte – să vină la Hristos, pentru că numai Mântuitorul a spus următoarele cuvinte: „Veniţi la Mine voi, cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.”
Ne doare atât de mult când vedem cum unii oameni cheamă în taberele lor, „că numai la ei se află adevărul…”
Ne doare nespus de mult când unii, bieţii, cad victime acestor oameni care luptă nu pentru un Nume, ci pentru o partidă, pentru un cult, pentru o formă de credinţă…
Noi n-am învăţat aşa, iubiţilor! Noi am învăţat să chemăm sufletele la Hristos, la Acela care de două mii de ani stă cu braţele deschise; îi aşteaptă, pe fiecare, să le dea odihnă şi mântuire pentru sufletele lor. Aşa am primit şi aşa vom duce Cuvântul lui Dumnezeu până vom cădea şi vom trece de pe pământul aceasta. Lăsăm şi noi ca înaintaşii noştri cuvintele testamentare: „Aşa am primit Cuvântul lui Dumnezeu, aşa l-am păstrat şi aşa îl lăsăm, ca pe o moştenire scumpă urmaşilor noştri”.
Şi Domnul să-i ajute aşa pe tinerii noştri, care sunt în număr aşa de mare. Tinerilor dragi, să băgaţi bine de seamă la felul în care v-a chemat Dumnezeu pe voi, v-a trezit pe voi, la Lucrarea în care v-a trezit Dumnezeu… Băgaţi bine de seamă că este alimentată de Duhul lui Dumnezeu. Pentru fiecare zi din viaţa noastră, Duhul lui Dumnezeu are program deosebit pentru fiecare dintre noi. Pentru fiecare dintre zilele noastre, Duhul lui Dumnezeu are bogăţie de cunoştinţă. Lucrarea aceasta… au trecut peste 50 de ani de când a fost trezită şi pornită pe drumurile ţării, să-L vestească pe Iisus cel Răstignit. Şi binecuvântat să fie Dumnezeu că această propovăduire a ajuns în cele mai îndepărtate cătune ale ţării noastre cu această Evanghelie curată, cu această Evanghelie prin care s-a vestit Numele Domnului Hristos. Vom învăţa de la sfinţii lui Dumnezeu şi de la înaintaşii noştri: noi nu ridicăm alt nume pe pământul acesta decât Numele Domnului Iisus. Mai presus de orice Nume, ca în Numele Lui să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de sub pământ. Şi toată limba să dea slavă lui Dumnezeu. Aşa am primit din partea Cuvântului lui Dumnezeu şi aşa căutăm să dăm mai departe şi altora Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.
Deci, fraţilor iubiţi care aţi venit aici, la această nuntă, unde ne-am văzut feţele unora cu care nu ne-am mai văzut niciodată: nu interesează atât vederea feţelor noastre, dar avem un prilej minunat acum, al căsătoriei a doi copii ai noştri din această Lucrare. Vrem să ne aducem aminte… după cum ei se unesc unul cu altul prin Taina Cununiei şi nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup de aci înainte… aşa este şi Lucrarea lui Dumnezeu. Aşa a fost propovăduirea Evangheliei, să facă unul din noi toţi. Suntem sute de oameni aici şi totuşi o inimă bate în noi. Suntem multe sute de oameni, din toate colţurile ţării – şi totuşi acelaşi este crezul nostru: că Iisus Hristos a murit pe Crucea Golgotei pentru mântuirea noastră. Şi ne bucurăm din toată inima şi vrem să facem şi noi ca Filip: să mergem şi să spunem şi altora că L-am găsit pe Acela care ridică păcatele lumii. Noi L-am găsit pe Mesia, despre Care scrie Moise şi proorocii.
Să ni-l amintim pe Sfântul Petru, care aminteşte în epistola sa: „Vreau ca şi după moartea mea să vă aduceţi aminte de aceste lucruri.”
Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, căci numele lui Petru străluceşte ca rob şi apostol al Mântuitorului iubit. În fiecare adunare din toate colţurile pământului se aminteşte numele lui Petru şi al lui Pavel, care, ca nişte luceferi, au căutat să lumineze lumea cu lumina cunoştinţei lui Dumnezeu. Dar vă fac atenţi asupra unui lucru pe care Apostolul Pavel îl spune: „Prin mărturisirea adevărului m-am făcut vrednic să fiu primit înaintea oricărui cuget omenesc înaintea lui Hristos”. Toţi cei ce mărturisesc adevărul sunt primiţi de orice cuget omenesc. Toţi care au rămas la această mărturisire curată au dat roade binecuvântate şi slăvite. De ce oare astăzi oamenii şi propovăduitorii Evangheliei nu se mai potrivesc în propovăduirile lor? De ce se nasc dezbinările? De ce se nasc certurile de partide? Căci toate acestea nu sunt iubite de Dumnezeu. Nu v-aţi gândit niciodată de unde pornesc toate aceste lucruri? Nu v-aţi gândit niciodată cât a luptat Sfântul Apostol Pavel când corintenii au pornit în aceste direcţii? El şi-a rupt hainele şi a strigat: „Fraţilor, ce faceţi voi?”. Deci Pavel n-a îngăduit partidele acestea în Biserica lui Dumnezeu. Căci Mântuitorul nostru ne-a lăsat cuvinte de aur în Evanghelia după Ioan, capitolul 17, unde în cinci rânduri spune: „Tată, vreau ca toţi să fie una, după cum şi Noi suntem una.” N-a vrut Dumnezeu dezbinările din Biserica noastră. Atunci de unde este lucrarea aceasta? Atunci cine este semănătorul acestor dezbinări care a căutat să dezbine Biserica Domnului, să o slăbească?
Fraţilor dragi, Îi mulţumim lui Dumnezeu că şi noi am primit Cuvântul lui Dumnezeu – şi azi ne sunt aşa de frumoase roadele! Sute de mii de oameni au venit la mărturisirea Evangheliei curate. Sute de mii de oameni s-au întors în bisericile noastre, deşi suntem mereu acuzaţi – cum îmi zicea cineva zilele trecute:
– Voi n-aţi ieşit nici acum din „Babilon”. Şi l-am întrebat:
– Dar ce înţelegi tu prin „Babilon”? Biserica?
Noi înţelegem prin „Babilon” altceva… Noi înţelegem lumea. Şi fraţii au fugit din lume şi vor fugi până la capăt. Şi am primit îndemnurile acestea sfinte să fugim din lume şi să ne adăpostim la umbra Crucii Domnului Iisus Hristos.
Ne doare, fraţilor, că sunt atâţia propovăduitori ai Evangheliei care au vederi atât de înguste, încât ei văd Biserica templu de idoli… Şi atunci ne întrebăm un lucru: când adunările lor au fost împodobite cu cântările acestei Lucrări… cum? Cu cântările celor care nu au ieşit încă din „Babilon”, cu cântările celor care nu au ieşit încă din lume?… Se poate asta oare? Oare Duhul lui Dumnezeu ar fi revărsat atâta har peste aceste cântări minunate care se cântă pentru slava lui Dumnezeu? Oare Duhul lui Dumnezeu s-ar fi putut revărsa peste această Lucrare dacă ea nu ar fi fost o lucrare curată, aşa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu?
Noi vă îndemnăm, fraţilor, rămâneţi tari şi credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu. Ţineţi minte una dintre învăţăturile Sfântului Apostol Pavel: „Cu iudeii m-am făcut iudeu, cu grecii m-am făcut grec, să-i pot câştiga pe toţi pentru Dumnezeu”.
Noi am rămas în această Biserică şi vom rămâne până la capăt. Ne doare că de multe ori nu suntem înţeleşi de cei care trebuia să ne înţeleagă… Însă, fraţilor dragi, pe care dintre oamenii lui Dumnezeu i-a înţeles lumea? Dar ei nu s-au clintit de pe Stânca-Hristos. Ei au rămas în Hristos, murind alături de El şi suferind alături de El. Aceasta e soarta Lucrării lui Dumnezeu. Am plătit preţ mare şi vom mai plăti; dar lăudat să fie Dumnezeu că am primit Împărăţia lui Dumnezeu în inimile noastre şi aceasta este o arvună în inimile noastre şi ne bucurăm nespus de mult. Şi, după cuvântul Sfântului Pavel: „Facă Dumnezeu ca nimic să nu fie care să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu: nici moartea, nici viaţa, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ci să rămânem întemeiaţi în Hristos.”
Să avem vederi mai largi, fraţilor, ca să ne asemănăm cu Mântuitorul nostru. Să nu vedem numai înaintea ochilor noştri, căci Sfântul Apostol Pavel se ruga lui Dumnezeu ca să le deschidă ochii credincioşilor, să cunoască lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea tainelor lui Dumnezeu. Noi aşa am înţeles Cuvântul lui Dumnezeu, căci Domnul Iisus a coborât şi în „Babilon” pentru ei. Ce era pământul acesta pe care S-a coborât Hristos? S-a coborât acolo în adânc, unde erau duhurile celor care erau morţi; S-a coborât în mijlocul celor păcătoşi, ca să-i scoată şi să-i ridice pe toţi după voia lui Dumnezeu.
S-a dus Domnul Iisus cu ucenicii Săi în casa lui Simon leprosul. Nu S-a bucurat Domnul de mâncările alese, de casa frumoasă, de primirea ce I S-a făcut. Nu S-a bucurat Domnul în casa acestui fariseu de masa ce I S-a pregătit alături, de alţi farisei. Merge şi Domnul, dar nu pentru ei. Ci merge pentru că El ştia (şi aici e o învăţătură pentru noi, pentru toţi) că acolo vine o femeie păcătoasă din popor, care va cădea la picioarele Lui, spălându-le cu lacrimile ei şi ştergându-le cu părul capului ei, şi ungându-le cu mir.
Fraţilor dragi, iată de ce S-a dus Mântuitorul în casa lui Simon leprosul. În casa aceasta a făcut această minune, iertând păcatele femeii. Prin aceasta, arăta Hristos că-i iartă păcatele şi celui mai mare păcătos care se apleacă la picioarele Lui recunoscându-şi păcatele şi plângând pentru ele.
Dacă în casa lui Simon leprosul – unde nu era un templu, unde nu era o sinagogă de rugăciune – în mijlocul împotrivirilor, în mijlocul celor ce cârteau pe faţă şi în ascuns… în mijlocul duşmanilor Săi, Domnul Iisus a ridicat un steag al biruinţelor Sale, vindecând femeia de boala grozavă în care trăia… atunci, fraţilor dragi, cum ar putea să fie Biserica un „Babilon”? Vedem că Hristos a făcut şi face minuni mari prin această Lucrare din această Biserică; şi oricum ar numi-o cineva, Biserica aceasta este locul în care noi ne am născut. Şi aici vom rămâne.
Să căutăm, fraţilor dragi, să rămânem statornici. Nu forma de credinţă ne va mântui pe noi, ci felul de credinţă în Acela care a murit pentru păcatele noastre. Să nu credeţi că e un loc mai sfânt pe pământul acesta, pentru că nu locul sfinţeşte pe om, ci omul sfinţeşte locul. Noi nu putem sfinţi Biserica noastră pe care ne-o socotesc ei templu de idoli? Putem să o sfinţim, pentru că ne-o sfinţeşte prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Căci avem dovada vie şi plină de putere a sfinţirii atâtor suflete moarte în păcate, dar înviate la o viaţă nouă prin această Lucrare, în această Biserică. Au fost chemate şi puse deoparte multe suflete pentru Hristos şi pentru Lucrarea Lui.
Dumnezeu să binecuvânteze strângerea noastră din seara aceasta şi de mâine. Dumnezeu să binecuvânteze unirea acestor doi tineri dragi şi Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, tinerilor dragi, căci ca mâine am vrea să venim şi la nunţile voastre, dacă le veţi face în Hristos.
Vă îmbrăţişăm cu dragoste pe fiecare, fraţilor tineri care doriţi să vă căsătoriţi. Luaţi-vă neveste, şi voi, surorilor, luaţi-vă bărbaţi din Casa Tatălui vostru. Nu vă înşelaţi cum s-au înşelat atâţia tineri care s-au crezut prea viteji şi s-au căsătorit cu oameni din lume, trecând peste Cuvântul Domnului care spune: „Să nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi”.
De aceea vă îndemnăm, tinerilor: păziţi-vă de cursele vrăjmaşului care vi se pun în cale. Casa Tatălui nostru din ceruri este o Casă bogată. Uitaţi-vă câţi tineri împodobesc adunările noastre ca nişte flori frumoase de primăvară. Puteţi să vă alegeţi fiecare. Însă vă îndemnăm din capul locului: nu alergaţi după frumuseţe, nu alegeţi bogăţii, nu alegeţi calităţi pământeşti. Căci un proverb bine spune: „Frumuseţea ţine numai trei zile”.
Voi căutaţi caractere potrivite, suflete şi inimi care să se potrivească cu voi, oameni născuţi din nou, din Jertfa Crucii Domnului Hristos. Voi, toţi care alergaţi după frumuseţe, ca mâine o să vă pară rău. Căutaţi bogăţii sau situaţii? Ca mâine o să vă pară rău şi o să plângeţi cu lacrimi amare.
Sunt atâtea mărturii din anii tinereţii noastre despre atâţia tineri care au greşit încheind legământul de căsătorie cu fete necredincioase şi astăzi plâng cu lacrimi amare greşeala pe care au făcut-o. Noi vă prevenim şi pe frăţiile voastre, dragilor tineri, să rămâneţi credincioşi în această Lucrare, să rămâneţi credincioşi la picioarele Domnului Hristos. Căutaţi-vă tovarăş de viaţă în această Lucrare, căci Dumnezeul nostru e plin de dragoste şi plin de bunătate pentru voi.
Când va veni timpul căsătoriei voastre, puneţi în faţa lui Dumnezeu, ca să vă scoată tovarăş de viaţă cum le-a scos odinioară tuturor credincioşilor care s-au încrezut în El. Aruncaţi-vă soarta în Mâna Domnului şi El va purta grijă de voi. Ne-ar părea rău, dragilor tineri, ca, după ani de zile de alergare, după ani de zile de auzire a Cuvântului lui Dumnezeu, să faceţi pasul acesta greşit, pe care apoi să-l plângeţi toată viaţa. Vă puteţi pierde veşnicia făcând pasul acesta necugetat.
Vedem atâţia fraţi plecând de la adunare cu lacrimile în ochi pentru că soţiile lor nici o cămaşă curată n-au vrut să le dea când era vorba de adunare. Vedem atâtea surori care plâng cu lacrimi amare în adunare când văd câte un bărbat că se întoarce la Dumnezeu – şi ele spun în inima lor: „Doamne, unde e bărbatul meu?”. Bărbatul tău, soţia ta necredincioasă sunt în lume. Pentru că atunci când ai fost tânăr sau tânără, tu nu ai ales o pereche potrivită, nu ai cerut de la Domnul, nu L-ai întrebat pe Domnul de pasul pe care l-ai făcut.
Mulţi cad într-o greşeală şi spun aşa, dacă îşi leagă inima de o fiinţă – chiar necredincioasă să fie – ei spun în faţa Domnului: „Apoi să întreb pe Domnul dacă e voia Lui sau nu, în privinţa căsătoriei mele.” Şi, fără să înţeleagă răspunsul Domnului, spun cu tărie şi altora: „Eu L-am întrebat pe Domnul şi Domnul mi-a spus că e bine aşa”. Iar după ani şi ani de trăire, oamenii aceştia îşi dau seama că L-au minţit şi pe Domnul, şi i-au minţit şi pe fraţi. Dar e prea târziu când o văd, căci nu mai pot îndrepta nimic.
Fraţilor dragi, „o dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit eu”, ne spune psalmistul. Iar Cuvântul strigă: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi”. De câte ori dorim să ne spună nouă Dumnezeu? De câte ori trebuie să ne spună, ca să auzim o dată?
„O dată a vorbit Domnul şi de două ori am auzit”…
Dacă aşa a poruncit Dumnezeu, noi aşa vom face!…
Dumnezeu să-i binecuvânteze pe tinerii noştri, să facă ei, la rândul lor, nunţi ca acestea. Dumnezeu să binecuvânteze planurile lor de căsătorie, căci fetele noastre vor fi mamele de mâine care vor creşte sfinţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Tinerii noştri vor fi lucrătorii de mâine, care va trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu; şi să nu plece la adunare plângând că au lăsat acasă o soţie necredincioasă. Ci să meargă sprijiniţi de rugăciunile soţiilor şi ale copiilor, ca să poată duce slujba aceasta după voia lui Dumnezeu.
Mulţumim Domnului pentru prilejul acesta minunat şi să ne ajute Domnul ca, întorcându-ne de la nunta aceasta, fiecare dintre noi să le ducem fraţilor noştri care ne aşteaptă acasă o veste bună despre ceea ce am văzut aici în acest loc, să putem merge încărcaţi de bucurie sufletească.
Facă Domnul ca şi la nunţile voastre să fie aşa!
Slăvim pe Dumnezeu din toată inima pentru bucurii. Amin.
Slăvit să fie Domnul!