Traian Dorz, din Hristos – Mântuitorul nostru
„Ceilalţi ucenici i-au zis deci: «Am văzut pe Domnul». Dar el le-a răspuns: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede».” (Ioan 20, 5)
Ce uşor îţi este totul câtă vreme rămâi credincios între fraţi – şi ce greu îţi devine totul când nu mai eşti cu ei!
Ce uşor îi fusese lui Toma să creadă şi ce fericit spusese şi el împreună cu ceilalţi, doar de câteva zile: Acum cunoaştem, acum credem! (Ioan 16, 30).
Şi ce greu, şi ce cu neputinţă îi este acum să mai creadă ca fraţii lui!
Până fusese statornic cu fraţii,
până nu părăsise adunarea sa,
până nu mersese la alţii,
până nu ascultase şi nu primise părerile străine,
ce unitate de gânduri şi de simţiri era între Toma şi ceilalţi fraţi ai lui, ucenicii Domnului!
Dar iată că îndată ce numai o dată s-a dus în altă parte, el nu se mai poate înţelege cu ei, ci vine la ei cu o credinţă străină, cu o părere dezbinătoare.
Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare, că a merge doar o dată la alţii, că a primi doar una din părerile altora nu este păcat şi nu este rău.
Căci iată unde pot duce astfel de căi ispititoare, iată unde l-au dus pe Toma!
Şi nu te bizui apoi pe minuni, că tu nu eşti Toma. Vezi apoi cum Toma îi dispreţuieşte pe toţi fraţii lui şi se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său? Dacă nu voi vedea eu… degetul meu… mâna mea… Parcă-i auzi pe unii care spun: Eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni… eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia… Şi această ascultare este, de fapt, nu de Domnul, nici de Evanghelie, ci de eul lui, de interpretarea pe care o dă acest eu totdeauna; eul orb, nenorocit, sărac şi gol.
Frate care eşti în starea aceasta, s-ar putea ca Domnul să nu mai facă o minune specială pentru tine ca să te încredinţeze că eşti greşit. Căci tu ai astăzi mai multe exemple de cât erau atunci. Şi vei pieri în pierzarea ta cum au pierit şi pier atât de mulţi.
Ci mai bine teme-te şi vino, apoi rămâi statornic şi smerit până la venirea Domnului între acei între care te-a numărat de la început Hristos.
Adevăratul Trup al lui Hristos are totdeauna semnul cuielor.
Adevărata Biserică a lui Hristos va avea totdeauna semnul jertfei, al pătimirii, al suferinţelor pentru El.
Ca un crin în mijlocul spinilor este Preaiubita Mea între fecioare, spune Hristos în Cântarea Cântărilor, capitolul 2, versetul 2 (vezi şi I Pt. 4, 13).
Voi aţi primit harul nu numai să credeţi, ci să şi pătimiţi (Filip. 1, 29).
Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu,
veţi fi târâţi înaintea judecătorilor,
veţi fi bătuţi în sinagogi,
veţi fi închişi şi omorâţi… (Mt. 24, 9-13).
Dar nimeni dintre voi să nu-şi piardă sufletul în aceste necazuri, căci ştiţi că la acestea am fost rânduiţi (I Tes. 3, 3).
Dacă suferim împreună cu Iisus, vom şi împărăţi împreună cu El (II Tim. 2, 12).
Cei care vin din necazul cel mare vor avea cea mai fericită primire în ceruri tocmai pentru că poartă şi ei semnul cuielor în acelaşi fel în care îl purtase Iisus (F. Ap. 14, 22; Apoc. 7, 14).
Semnul cuielor este cea mai puternică dovadă că un mădular face parte din Trupul lui Hristos.
Mâinile şi picioarele Domnului, adică acei care lucrează şi umblă adevărat în Biserica Sa, au neapărat parte de încercări şi pătimiri pentru Numele Lui (Lc. 6, 22).
Acei lucrători şi ostenitori care sunt cu adevărat ai lui Hristos trebuie neapărat să aibă în vreun fel semnul cuielor (II Tim. 3, 12). Nu totdeauna toţi cei care sufăr sunt ai lui Hristos, dar totdeauna cei care sunt ai lui Hristos sufăr.
Se spune că undeva era demult un pusnic credincios care se ostenea mult pentru Domnul în rugăciune, în smerenie, în posturi şi în binefaceri.
Odată satana, voind să-l facă să cadă în mândrie din pricina evlaviei lui, a venit la el sub înfăţişarea unui chip sfânt şi i-a zis:
– Fiule, eu sunt Domnul tău, Iisus Hristos. Am venit să te laud pentru credinţa şi pentru faptele tale bune şi să-ţi spun că acum ajunge cât ai pătimit. Tu ţi-ai şi câştigat o cunună nemuritoare în ceruri. Nu te mai osteni mai departe!
– Nu te cred, a răspuns sufletul smerit. Domnul meu a suferit până la moarte şi S-a nevoit până la sfârşit. Şi El ne-a spus să facem şi noi asemenea.
Dar dacă spui că eşti El, arată-mi semnul cuielor!
La aceasta, diavolul a pierit.
Semnul cuielor era singurul semn pe care diavolul nu l putea arăta.
Noi Îl recunoaştem pe Hristos după semnul cuielor Sale.
Cunoaştem dragostea Lui după patimile şi îndelungă răbdarea Sa pentru mântuirea sufletelor noastre.
Tot după acest semn îi cunoaştem şi pe ucenicii Săi, pe aceia pe care El i-a trimis să ne propovăduiască din partea Sa Vestea cea Bună a Păcii, Evanghelia mântuirii noastre.
Toate semnele unui apostol le-aţi avut în mine, le spune Sfântul Pavel corintenilor (II Cor. 12, 12).
De acum nimeni să nu mă mai necăjească, le spune el galatenilor, pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu (Gal. 6, 17).
Toate aceste semne de pe trupul său nu erau numai urmele rănilor îndurate în prigonirile pentru Numele lui Iisus. Dar erau, desigur, şi aceste urme.
Frate, oare tu poţi fi recunoscut şi poţi dovedi apos¬tolia ta cu ceva din aceste semne?
Oare, când şi tu vei merge în faţa Domnului tău, te va putea recunoaşte El după semnul cuielor răbdate pentru El şi pentru Evanghelia Lui?
Oare primeşti tu, cu răbdare şi cu hotărâre, gândul suferinţei pentru Hristos?
Sau fugi cu frică şi te ascunzi cu ruşine, ca nu cumva să suferi ceva pentru El?
Mărire Învierii Tale, Doamne Iisuse, mărire Ţie!
Te rugăm, ai milă de slăbiciunile noastre şi încredinţează-ne totdeauna că numai dacă suntem în stare să şi suferim ceva pentru Numele Tău suntem cu adevărat ucenicii Tăi.
Dăruieşte-le, Doamne Iisuse, tuturor celor care au parte în vreun fel de suferinţele Tale, bucuria acestor suferinţe (F. Ap. 5, 41).
Şi răsplata lor cea veşnică (Rom. 6, 5).
Amin.