Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Irod-uciderea-pruncilor-14000
Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat.
O, fraţii mei sinceri, cutremuraţi-vă aici, căci diavolul ştie să se folosească şi de sinceritatea noastră ca să biruie în planurile lui. Voi nu ştiţi ce-i viclenia lui. Nu spuneţi taina Lui vrăjmaşilor Lui. O, fraţii mei dragi, care citiţi Scripturile, să ne cutremurăm la gândul că Irod s-a folosit de ei cu Scripturile. Ei nu aveau şi Duhul Care era autorul Scripturilor; căci dacă aveau Duhul, i-ar fi spus: „Iroade, fii liniştit! Acest Împărat nu vine să-ţi ia împărăţia ta. Împărăţia Lui nu i din lumea asta. El vine cu pace, pentru pace, să aducă Anul de îndurare şi vremuri de înviorare. El are de luptat cu bătrânul şarpe din Eden, care i-a nefericit pe cei dintâi oameni, biruiţi de el prin minciuna de care s-a folosit, căutând să ucidă şi să nefericească întreaga lume, toată omenirea. Hristos vine să readucă iarăşi fericirea pierdută atunci. Fii pe pace, şi aşa eşti bătrân. Câtă vreme vrei să trăieşti? Până ce va creşte acest Copil – chiar dacă ţi-L închipui – El e Copil şi până peste treizeci de ani nu poate să-ţi ia împărăţia. Unde vei fi tu atunci? Aşadar, fii liniştit!”
Dar ei nu cunoşteau acest lucru, ca bătrânul Simeon, care avea Duhul Sfânt şi trăia în post şi rugăciune, în frica lui Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel. Să ne cutremurăm atunci că şi cei cu Scripturile se pierd pe veci, dacă nu sunt oameni duhovniceşti şi nu umblă în ascultare şi sfinţenie. Cu toate metodele lui, Irod şi şarpele au fost biruiţi. Iisus avea numai nevinovăţie şi două suflete care-L creşteau. Hristos a biruit! Cerul se bucură. Iadul se cutremură.