Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)
Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloiei că între voi sunt certuri. (I Cor. 1, 11)
Nimic pe lumea asta nu poate rămâne ascuns: nici dragostea, nici ura; nici binele, nici răul; nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată şi altcineva să-l vadă şi să-l spună.
De fiecare dată, când un suflet este ispitit să cadă în vreun păcat, cel care vede căderea aceasta, sau numai i se pare că este o cădere, va fi şi el ispitit să vorbească despre ea.
Cel care cade în prima ispită nu trebuie să se supere pe cel care, din vina sa, cade şi el într-a doua ispită.
Dar acela care vede pe fratele său căzând nu trebuie nici să râdă, nici să se bucure, cum de fapt se întâmplă de cele mai multe ori când cade cineva… Ci să alerge să-l ajute, ca să se scoale şi să se spele de noroi sau de sânge…
Mântuitorul spune aşa: Dacă fratele tău păcătuieşte, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.
Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău… Dar dacă nu te ascultă mai ia cu tine unul sau doi inşi…
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii.
Şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş (Matei 18, 15-17).
„Ai Cloiei“, din Corint, aşa trebuie să fi făcut. Au văzut că starea de acolo a ajuns foarte rea. Poate că vor fi mustrat păcatul pe care îl vedeau, dar fără nici un folos. În loc ca acei care-l făceau să se îndrepte, vor fi sărit la ei cu învinuiri şi cu mustrări: că n-au dragoste să acopere… că n-au drept să judece… Şi altele de felul acesta, cum se întâmplă şi acum atât de des…
Dar ei au ascultat de Cuvântul Domnului şi n-au acoperit păcatul, până când n-ar mai fi putut fi nici o salvare. Ci s-au dus îndată să spună, nu la lume, pentru a se vorbi de rău lucrarea Domnului, ci la Apostolul lui Dumnezeu, care trebuia să ştie aceste lucruri, pentru a face totul ca ele să fie îndreptate.
Ce bine este când, într-o biserică, într-o adunare, într-o familie, mai sunt şi suflete care nu se lasă ispitite. Care nu se lasă târâte în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaştina comună. Care, când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc şi luptă cu toate puterile lor contra răului…
Ce bine pentru o casă când veghează cineva în ea! Acela care nu doarme vede hoţul când vine, strigă şi nu lasă să spargă, să fure şi să prăpădească…
Fraţi iubiţi, care sunteţi ochiul trupului lui Hristos, vegheaţi asupra celor peste care v-a pus Duhul Sfânt veghetori!
Pe voi înşivă păziţi-vă curaţi de orice întinăciune a cărnii sau a duhului; vegheaţi şi asupra altora să nu se întineze. Iar dacă aţi văzut undeva o primejdie de păcat, nu tăceţi, nu acoperiţi, ci vorbiţi. Vorbiţi mai întâi Domnului, cu rugăciune fierbinte şi îndurerată, despre sufletul primejduit…
Apoi, vorbiţi cu el, pentru a-l trezi.
Iar, după aceea, vorbiţi cu cei care pot ajuta mai mult ca voi la salvarea sufletului şi a situaţiei din primejdie.
Nu vorbiţi lumii despre fraţi.
Nu vorbiţi cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiţi bârfind, judecând, clevetind, până când nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuire şi nu spre pierzare!
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.
Când, după toate încercările nereuşite, sufletul căzut nu vrea şi nu vrea deloc să asculte, atunci el se dovedeşte un fiu al pierzării. Şi, atunci, rupe-o hotărât cu el, cum spune Scriptura. Ca să nu te faci şi tu vinovat de păcatul neascultării lui.