[ Despre Biblie ]
Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru – meditație la verserul 48
„Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte Cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.“
De nimic nu m-am temut niciodată atât de mult ca de Judecata lui Dumnezeu.
Încă de pe când eram copil, sub zece ani, Cineva şi Ceva Tainic mi-a inspirat teama Judecăţii din Urmă – şi teama aceasta mă frământă mereu…
Gândul ei m-a urmărit apoi ca o chemare în toată copilăria mea, şi mai departe…
Nu pentru păcatele pe care le-aş fi făcut – căci nu mi dădeam seama pe atunci că există păcate –
ci pentru că nu-L cunoşteam pe Dumnezeu mă temeam.
Bănuiam că trebuie să existe o scăpare şi eu n-o cunoşteam.
Eram încredinţat că vine o Judecată şi eu nu ştiam cum să scap de ea… Până şi noaptea o visam mereu…
Ori de câte ori vedeam venind o furtună cu nori groşi, cu fulgere şi tunete, teama Judecăţii din Urmă îmi umplea de spaimă inima.
Eu nu spuneam nimănui, dar şi după ce mă vedeam scăpat, rugăciunile tot nu-mi puteau linişti deplin sufletul meu.
Spaima aceasta m-a urmărit până la cei cincisprezece ani pe care îi împlinisem când L-am aflat pe Domnul Iisus. Şi când m-am prăbuşit cu şiroaie de lacrimi în braţele Lui.
Din ziua aceea, spaima copilăriei mele s-a spulberat: teama de Judecata Veşnică s-a dus…
De atunci, în locul acestei temeri nedesluşite, a apărut lângă mine o carte desluşită: Biblia.
De cum am cuprins-o lângă inima mea cu lacrimi de bucurie, am simţit-o arzându-mă ca o înştiinţare.
Prietenia ei nu-mi era familiaritate şi obişnuinţă.
Dragostea ei nu-mi era alintare şi îngăduinţă.
Făgăduinţele ei nu-mi erau cadouri şi îmbuibare.
Drumurile ei nu-mi erau distracţii şi uşurătate.
Luptele ei nu-mi erau istorioare şi serbări.
Încercările ei nu-mi erau închipuiri şi poveşti.
Cerinţele ei nu-mi erau tocmeli şi târguială.
De atunci, Biblia mea nu s-a mai despărţit de mine.
Au fost uneori în viaţa mea căi pe care am mers dorind să nu mă însoţească Cuvântul şi îngerii Domnului, dar n-am putut scăpa de el şi de ei.
Cuvântul m-a însoţit mustrându-mă pas cu pas atunci, iar îngerii Domnului m-au păzit de faptele a¬coperite.
Aş fi dorit să pot astupa glasul Domnului, dar nu l am putut, până l-am ascultat.
Au fost locuri în care aş fi dorit să-mi vorbească Domnul altfel de cum îmi vorbea.
Dar oricât am căutat să-Şi schimbe glasul faţă de mine, nu Şi l-a schimbat. Şi, o, ce bine a făcut Domnul atunci că nu mi-a făcut voia mea!
Au fost vremuri când l-am auzit mai încet şi mai îndepărtat,
dar oricât de încet mi-a vorbit, tot am înţeles ce-mi cerea.
Dar slăvit să fie Domnul că toate aceste drumuri, şi locuri, şi vremuri au fost puţine.
Şi slăvit să fie Domnul că pe cele mai multe din drumurile mele pe care le-am mers şi în cele mai multe locuri din câte am străbătut,
şi în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul Sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului, nişte paznici bucuroşi.
Cuvântul Domnului, cu dragoste l-am întrebat, l am ascultat şi l-am urmat oriunde m-a chemat. Sau m-a trimis.
Când m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu i-am pus pe gură palmă vinovată.
Când m-a lovit peste păcat, nu m-am ridicat împotriva lui.
Şi când mi-a străpuns adânc inima pentru a îndepărta din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei, nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-l ascult.
De aceea şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări, a fost cu mine şi m-a scos din ele, având ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam înainte;
din valuri, m-a scos cu o înţelegere mai limpede şi mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc să mă sui mereu eu spre el.
Şi nu mă mai interesează nimic din tot ce-mi spune lumea,
dar preţuiesc din tot sufletul meu tot ce-mi grăieşte Cuvântul Cel Sfânt.
Nici nu mă tem pe nici un drum pe care mă cheamă El, fiindcă ştiu ce puternici sunt îngerii cărora Împăratul meu le-a poruncit să mă păzească.
O, preadulce Cuvânt al lui Dumnezeu, Iisuse Iubit, fii binecuvântat până în vecii vecilor.
Din tot sufletul meu Îţi mulţumesc pentru dragostea cu care m-ai căutat
şi pentru pacea şi mântuirea pe care mi-ai adus-o
din prima clipă când Te-am primit în inima mea.
Îţi mulţumesc că m-ai însoţit Tu Însuţi, nu numai îngerii Tăi, pretutindeni pe unde m-ai dus din pricina mărturiei Tale sau m-ai chemat spre fericirea mea. Îţi mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, ca mărturia pe care o arătam să fie vrednică de Tine – şi fericirea pe care mi-o dădeai, vrednică de iubirea Ta.
Ştiu, Sfânt Cuvânt al Domnului meu, că mâine, când voi ajunge în Faţa Luminii şi Răscumpărării, Tu vei fi acolo, să mărturiseşti adevărul despre mine.
O, tu, Biblia mea scumpă, scăldată de mii de ori în lacrimile mele,
înălţată de mii de ori în faţa lumii de mâinile mele,
purtată pe toate căile mele, în mintea mea, în hainele mele, în inima mea, – Biblia mea dragă, ce mult te am iubit şi ce mult m-am temut eu de tine!
Sfântă însoţitoare nedespărţită a vieţii mele, cu câtă mângâiere mă gândesc că mâine te voi revedea chiar pe tine în Mâinile Domnului meu
şi tu vei mărturisi cum te-am purtat,
cum te-am ascultat,
cum te-am trăit.
Doamne Iisuse, ascultă atunci ce-Ţi vor spune stropii mei de lacrimi şi stropii mei de sânge cu care Îţi trimit împodobită, Biblia mea, ca apărător şi martor al meu pentru Judecata Ta.
Amin.