Vorbirea fratelui Opriş la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume” (I In 2, 15).
Cum, tocmai mie îmi spune asta? Tocmai mie îmi pretinde să nu iubesc? Fraţilor dragi şi surori iubite! El ştie de ce-ţi spune să nu iubeşti lumea, căci pentru tine, lumea este o viperă. Pentru tine, lumea, şi pentru mine, este o scorpie. De aceea a spus: „Să nu iubeşti lumea”.

Şi n-a spus numai atât, ci a mai spus: „…nici lucrurile din lume”. Că, poate vei zice tu în tine însuţi: „Eu am venit să mă dezlipesc de lume, m-am desprins de lume, eu n-o mai iubesc”. Dar ce faci cu cealaltă parte a versetului?
Fratele meu scump şi soră iubită! Cu ce umpli golul acesta? Orele noastre libere cu ce le umplem?

Vorbeam într-o zi cu o doamnă:
– Doamnă, ai spus că copilul dumitale e profesor. Mi-ai spus cu gura matale cum că e foarte credincios.
Ca, după doi ani de zile s-o întâlnesc iar pe doamnă şi să-i spun:
– Doamnă, nu te supăra, aş vrea să-l întâlnesc pe fiul dumitale, pe domnul profesor.
– Nu-l poţi găsi, zice doamna, că a plecat cu copiii în tabără.

– Mi-ai spus că copilul dumitale e foarte credincios şi aş vrea să stau puţin de vorbă cu dânsul, să vedem în ce constă credinţa aceasta, căci e foarte uşor să ne punem această emblemă, această etichetă, şi să le spunem tuturor: „Eu sunt creştin!…” Foarte bine. Admit că e credincios cutare, dar hai să verificăm puţin câtă credinţă se găseşte în inima lui. Căci credinţa înseamnă a împlini şi a înfăptui Cuvântul lui Dumnezeu, nu să-l vorbim numai din gură.
„Copilul meu e foarte credincios…”
Şi m-a împăcat cu aceasta, spunându-mi ce cărţi a luat cu el în tabără. Şi m‑am bucurat foarte mult că luase cu el şi Biblia.
Aşa şi noi, în orele libere, ce facem noi atunci?

Domnul zice: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume…” Deocamdată, m‑am referit numai la vorbe. Ce vorbim noi în orele libere? Atunci când avem posibilitatea să schimbăm câteva vorbe cu un vecin sau cu o vecină sau din dreapta, sau din stânga, fie chiar şi la locul de muncă, acolo în uzină. Ce vorbim noi atunci?

Sfântului Apostol Petru i s-a adus învinuire, în curtea lui Caiafa, că face şi el parte dintre ucenicii Aceluia care era mai încolo cu câţiva paşi şi era judecat. Şi el, Petru, le-a pus: „Nu ştiu… Nu sunt… Nu cunosc”.

„Nu se poate, i s-a răspuns, şi tu eşti dintre ucenicii Lui, căci şi vorba te dă de gol”…
Iubitul meu şi iubita mea, tu, care faci parte dintre ucenicii Lui, ai auzit? Vorba lui îl dădea de gol!…

Iubitul meu, iubita mea, dacă vorba ta nu te dă de gol, tu nu faci parte dintre ucenicii Lui. Vorba ta trebuie să te dea totdeauna de gol. Tu trebuie să vorbeşti limba „Canaanului”, cum zicea Părintele Iosif, limba cea nouă, limba cea dulce a celui născut din nou. Sau cum scria în «Universul» odată: „Limba noastră – limba Bibliei”. Aşa era un articol în acest ziar. Deci noi ar trebui să vorbim limba Bibliei. Trebuie să vorbim din Biblie, din Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu.

Şi, dacă noi nu vorbim aşa, limba noastră şi vorba noastră ne dau de gol că n-am umblat cu Iisus, că nu facem parte din ceata Lui, că nu-L cunoaştem… „Cine zice că Îl cunoaşte trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus.”

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume…”

Cum stăm noi cu lucrurile din lume? Ne ducem în faţa unei vitrine, mai ales într-un oraş mare… Ne ducem în faţa unei vitrine şi, atunci când mâna ne dă şi când avem şi posibilitatea, ne tremură ochii în dreapta şi-n stânga după cele mai frumoase şi după cele mai pompoase haine şi lucruri, să le avem şi noi, să avem şi noi ca lumea…

O, şi când vom vedea odată că ni se va zice: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care e pregătit diavolilor şi îngerilor lui, pentru că aţi iubit lumea şi lucrurile ei. Eu v-am spus şi v-am avertizat mereu şi v-am spus să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume, că lumea este pofta ochilor, pofta gurii şi lăudăroşenia vieţii…”

Pofta ochilor sunt hainele, scumpeturile, aurăriile, bogăţiile şi altele, şi altele, desfrâurile… Să nu mai zic de ceasuri, că, dacă s-ar strânge câte sunt aici, n-ar încăpea într-o roabă… Nu, nu sunt împotriva ceasurilor. Dar când ceasul devine pentru tine un idol, sunt împotrivă. În lumea despre care v-am spus să n‑o iubiţi sunt scumpeturile, pofta ochilor…

Pofta gurii este hrana. Din ce mâncăm bine, am dori să mâncăm şi mai bine. Din ce mâncăm lucruri scumpe, am dori să mâncăm şi mai scumpe. Mulţi dintre noi ar vrea să mănânce ca miniştri, să trăiască ca miniştri, măcar că punga nu ne ajută şi nici nu-i duhovniceşte.

În cartea Proverbelor lui Solomon se spune aşa: „Laptele caprelor ajungă ţie pentru întreţinerea ta şi a slugilor tale”.

Unde suntem noi faţă de cuvintele acestea? Cât ne-am distanţat noi de adevărata viaţă simplă! Şi despre cine vorbea proorocul acolo? Nu despre o familie, nu despre o casă oarecare. Ci vorbea despre o familie mare, care avea servitori şi servitoare. „Laptele caprelor ajungă-ţi…”

Fraţilor dragi şi surorilor scumpe! Gura Domnului ne grăieşte prin gura proorocului Solomon la 8, 17: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi pe cei ce Mă caută cu tot dinadinsul. Mă las să fiu găsit de ei”.

Pe cine iubeşte Domnul Iisus? Pe cei ce-L iubesc pe El şi Se lasă găsit de cei ce-L caută cu tot dinadinsul.

În Matei 11, 28 zice: „Veniţi la Mine voi, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu, că este bun, şi sarcina Mea, că este uşoară. Şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Şi veţi avea odihnă pentru sufletele voastre”.

E un cuvânt din două sau trei versete, care se aude foarte mult prin adunările noastre. Dar aceste versete trebuie bine ascultate, bine judecate, bine pătrunse, bine pronunţate, bine rumegate… Ele trebuie neapărat înţelese. După ce-l cheamă pe fiecare la Sine, după aceea le spune imediat tuturor: „Luaţi jugul Meu, că este bun, şi sarcina Mea, că este uşoară!…”

Şi tu, frate şi soră care eşti bolnavă sau care ai un bolnav în casă, mereu te plângi, mereu te tânguieşti şi spui aşa: „Crucea mea e grea, crucea mea e foarte grea, crucea mea e mai grea decât toate crucile…” Totuşi Domnul Iisus nu aşa a spus, ci a spus: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.

Deci dacă sarcina ta o duci alături de Domnul Iisus, ea este bună şi uşoară de dus, şi binecuvântată. Dar pentru că tu-ţi duci crucea ta singur, de aceea gemi şi te văicăreşti. Cum făceam azi undeva o asemănare: „Ia uitaţi-vă frăţiile voastre: eu sunt o jumătate de om, eu sunt o cioată, nu sunt om, n-am, nici 50 de kilograme. Deci eu nu sunt un om, ci o jumătate de om. Aşa că vă rog să mă ascultaţi bine. Presupunem că merg pe un drum cu un om care are vreo 80, 90 sau chiar 100 de kilograme. Mult mai tânăr ca mine, că eu sunt bătrân. El merge liber, iar eu mă duc cu o pereche de desagi pe umăr… Şi merg tot târâind şi mârâind, şi oftând, şi cârtind împotriva greutăţii pe care o duc. Şi el îmi spune:

– Pune aici, pe umărul meu, că e puternic şi tânăr. Pune desaga pe umărul meu.

– Lasă, că o duc eu…

Dar mă duc mai departe tot târâind şi oftând, şi cârtind că e greu, că e foarte greu, că e drumul rău… El îmi spune iarăşi:

– Pune, omule, povara pe umărul meu, că e tare destul şi poate să o ducă… Dar eu tot nu vreau…

Atunci cine-i de vină, dacă eu cad sub povară? Căci Domnul Iisus a spus prin gura lui Petru: „Aruncaţi asupra Lui poverile şi greutăţile voastre şi El Însuşi îngrijeşte de voi”. Fraţilor, să-I aruncăm necazurile şi grijile noastre, şi suferinţele noastre, şi crucea noastră, căci El vrea să ni le ducă.

Dar dacă noi nu vrem să I le dăm? Dacă e cineva care îi fericeşte pe Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru că sunt în ceruri – ca şi ceilalţi apostoli şi ucenici ai Domnului – apoi să ştim noi că ei nu sunt în cer pentru că au fost apostoli, nu pentru că au suferit amândoi moarte de martir (că abia sunt câteva zile de când am sărbătorit ziua morţii lor, când Petru a fost răstignit cu capul în jos la Roma, iar lui Pavel i s-a tăiat capul la curtea împărătească şi aşa au murit amândoi cu moarte de martir…), nu pentru aceasta, pentru că au suferit atât de mult, la urma urmei şi moartea de martir, nu pentru acestea sunt ei în cer, ci pentru că un Altul a murit în locul lor, scăldat în sânge, pe Golgota!

Pentru aceea sunt ei în cer, pentru aceea şi ei, şi ceilalţi apostoli, şi ceilalţi prooroci, şi toţi mucenicii, şi toţi drepţii, şi toţi câţi sunt în cer sunt pentru că un Altul a murit în locul lor, pe Crucea de pe Golgota.

Sau poate că va zice cineva: Dar, dacă ei au ajuns în cer prin Jertfa Mântuitorului de pe Crucea de pe Golgota, ei n-au nici un merit? Meritul lor unde-i, că au suferit bătăi, chinuri, batjocuri etc., cum descrie apostolul din ziua de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din II Corinteni, capitolul 12: „De cinci ori am luat de la iudei câte treizeci şi nouă de bâte (patruzeci fără una), s-a sfărâmat de mai multe ori corabia cu mine în mare, am fost în primejdii de moarte din pricina fraţilor, din pricina fiarelor, m-am luptat cu fiarele în Efes – şi îşi descrie apostolul acolo toate suferinţele lui. Şi, ca o încununare, la urmă spune: Pe deasupra tuturora, apasă în fiecare zi grija Bisericilor asupra mea, căci care dintre voi arde şi eu să nu sufăr? Care din voi păcătuieşte şi eu să nu mă aprind?”

Fraţii mei! Aceşti apostoli sunt azi în cer. Şi nu iau decât câteva exemple, pentru că pe ei ieri i-am sărbătorit; noi i-am luat doar ca două exemple, că doar toţi apostolii au suferit… Cum e Toma, bunăoară. În India a suferit moarte de martir. Cinci suliţe s-au băgat deodată în el şi aşa şi-a sfârşit viaţa…

Iuda, în Arabia şi Mesopotamia, a îndurat cele mai grele chinuri şi acolo a murit…

Andrei a murit pe cruce şi el.

Afară de Sfântul Ioan Evanghelistul – numai el singur n-a murit de moarte de martir. El a trăit până la 105 ani şi a murit de moarte bună, dar a suferit chinuri în viaţă şi persecuţii şi exilarea de către împăratul păgân, departe, pe Insula Patmos, în Marea Egee. Acolo l-au părăsit pe Sfântul Ioan, acolo l-au izolat, pentru ca să moară mâncat de fiarele sălbatice de acolo…

Dar Dumnezeu S-a îndurat şi a avut un plan mare cu el; de aceea l-a trimis pe Insula Patmos. Căci acolo Dumnezeu i-a arătat Apocalipsa sau Judecata cea din Urmă şi tot ce are să se petreacă pe pământ în zilele din urmă.

Fraţilor dragi, mai am două cuvinte şi apoi las locul celorlalţi – că, slavă Domnului! – sunt destui care să vorbească şi cine să asculte! O cântare de-a noastră de la morţi spune aşa: „Toţi care în viaţă crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă, luaţi darurile şi cununile cereşti ce am pregătit vouă.”

Va zice cineva: „Dar ei, Petru şi Pavel, şi Bartolomeu, şi Toma, şi Andrei, şi Iuda, şi ceilalţi, care-i meritul lor că au suferit atât de mult pentru Hristos?”

Auziţi ce ne răspunde cântarea? „Toţi cei care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă…” Către aceştia va zice El, numai către aceştia va zice: „Veniţi de luaţi bunurile şi cununile cereşti care au fost pregătite vouă! Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Lasă un răspuns


*