„Plecăciune ţie – îi spune îngerul dumnezeiesc Maicii Domnului –, ţie, căreia ţi s a făcut mare har. Domnul este cu tine!
Binecuvântată eşti tu între femei…“
Iată cum vorbeşte o gură sfântă unui vas sfânt, ales de Dumnezeul Sfinţeniei
pentru cea mai dumnezeiască dintre toate lucră¬rile făcute printr o fiinţă omenească direct de Dumnezeu.

Acest înger puternic, care vorbeşte în Numele Puterii Dumnezeieşti şi care în toate celelalte misiuni ale sale a vorbit oamenilor poruncitor şi aspru, chiar şi Sfântului Apostol Petru (Fapte 12, 7 8),
Fecioarei Preasfinte îi spune: „Plecăciune ţie… Tu ai un mare har“.
Nimeni dintre oameni nu i a mai vorbit ei vreodată astfel.
O, cât de rău ştim vedea noi – şi cât de puţin ştim vorbi frumos!

Priviţi în lumina cuvintelor îngereşti; iată ce sfântă, ce înaltă, ce curată şi ce vrednică de respect ne apare Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru!
O, dacă ar cugeta măcar puţin la cuvintele îngerului sfânt acei oameni care se cred evlavioşi, dar vorbesc atât de necuviincios despre Mama lui Iisus, Dumnezeul nostru şi al lor.

Dintre toate sufletele drept-mărturisitoare de Dumnezeu, nici unul nu I a adus Lui şi Numelui Său Sfânt o mărire atât de sfântă şi o jertfă atât de curată şi vrednică precum Sfânta Fecioară Maria.
Fără Lucrarea adusă de ea lui Dumnezeu,
fără slujba făcută de ea lui Hristos,
fără ascultarea dată de ea Duhului Sfânt,
– nici una din toate celelalte jertfe omeneşti n ar mai fi putut avea loc.

Desigur, înţelepciunea, puterea şi iubirea lui Dumnezeu ar mai fi putut găsi pentru venirea Fiului Său Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, la noi şi alte mijloace
şi ar mai fi putut afla şi alte căi…
Dar nici o altă cale n ar mai fi fost atât de omenească şi totuşi atât de dumnezeiască cum a fost aceea a venirii din Fecioara.
Căci nici un alt mijloc n ar mai fi fost atât de minunat.

Tot ce a avut cerul mai sfânt
cu tot ce a avut pământul mai curat
s a unit atunci pentru întruparea Acelei Minuni în faţa Căreia şi cerul, şi pământul vor sta până în vecii vecilor într o nemărginită uimire şi adoraţie: Naşterea lui Dumnezeu ca om, pentru omenire, printr o fiinţă omenească.

Nici o cântare de laudă pentru Dumnezeu nu s a putut înălţa mai minunată spre ceruri ca aceea izvorâtă de pe buzele Preasfintei Fecioare şi Mame.
Şi nici o laudă n a preamărit pe Dumnezeu, nici nu L va mai putea preamări vreodată ca aceea adusă de sufletul şi trupul Preasfintei Maria.
De aceea datori suntem şi noi să o fericim (Lc 1, 48 49).

În afară de Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul adevărat din Dumnezeul adevărat, Care S a smerit pe Sine Însuşi atât de mult, până într atâta că nouă oamenilor ne este cu neputinţă să putem pricepe,
nimeni altcineva nu s a mai putut smeri mai mult ca Sfânta Fecioară, Maica Sa.
Ce frumos spune Cuvântul lui Dumnezeu acest adevăr (Lc 1, 48 52)!

De aceea Hristos, Dumnezeul Om, pentru că S a smerit negrăit mai mult decât putem noi pricepe, a fost şi înălţat de Tatăl tot aşa de necuprins de mult,
aşa încât Numele Lui e mai presus de orice nume din ceruri…
Fiindcă nimeni de Acolo nu s a mai putut smeri şi coborî atât de jos ca El.

Tot aşa, Sfânta Fecioară, Fericita Lui Maică, fiindcă s a smerit şi ea mai adevărat şi mai adânc decât oricare altă fiinţă pământească, a şi fost înălţată nespus de mult.
Şi a primit şi ea un nume, mai presus decât oricare alt nume de pe pământ, numele de Maică a Domnului şi Mântuitorului lumii.
Despre nici o altă fiinţă din lume nu se mai poate spune asta.

După creşterea pe care o are un fiu poţi vedea mai ales pe mama lui. Căci până la vârsta priceperii, de la care începe meritul personal al fiului,
buna creştere primită de un fiu este aproape în întregime numai meritul mamei care l a crescut.

La 12 ani, în Templu, Copilul Iisus, iată ce creştere dovedeşte că a primit de la Maica Sa!
El le spune: „Oare nu ştiaţi că Eu trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?“ (Lc 2, 49).
Cine Îi spusese lui Iisus aceste taine?
Cine Îl făcuse să Se pătrundă de ele încă de pe când era departe de vârsta lor?
Binecuvântată să fie mama care îşi învaţă copilul să L cunoască şi să L slăvească pe Tatăl Ceresc!
Amin.

Traian Dorz, Păşunile Dulci