Traian DORZ, Cântările Căinţei
O, nu-i uşor, Iisuse, să sufăr şi să tac,
când mi-aş striga durerea ca tunetul de tare,
dar din mormântul vinei în care plâng şi zac,
n-aş vrea să-Ţi cer, Iisuse, nimic, decât iertare.
Iertare pentru gândul temut şi îndoit,
cel încolţit din duhul ne-ncrederii în Tine
când, în adânc, cu-ndemnul viclean m-am învoit
şi mi-am robit fiinţa nădejdilor străine.
M-am îndoit, Iisuse, de drumul Tău curat
şi de puterea-Ţi care n-ar şti cum să-mi ajute,
şi-atunci înşelătorul lumina mi-a furat,
târându-mă în bezna acestei temniţi mute.
O, Tu, Liberatorul puternic şi milos
al tuturor acelor ce zac în vreo-nchisoare,
ai milă şi de mine, căzut atât de jos,
desferecă-mi iubirea şi lasă-mi-o să zboare!
Şi lasă-mi-o să zboare din nou la Ţărmul Sfânt
la care fericirea mi-o-mbrăţişa curată
când lacrimile tainei sfinţeau un legământ
cu mii de juruinţe să nu-l calc niciodată…