Traian Dorz, Lumina iubitului fiu

1. Credinţa care nu te face să porneşti nu-i credinţă.
Dacă tu cu adevărat crezi în Hristos şi în Cuvântul Său, dacă crezi în Evanghelia şi în Dumnezeirea Sa, dacă crezi în judecata şi în răsplata Lui, atunci neapărat trebuie să porneşti.
Să porneşti pe calea întoarcerii din păcate la Dumnezeu,
să porneşti pe calea căinţei, a înfrânării şi a mântuirii,
să porneşti prin rugăciune, prin lacrimi, prin ascultare, prin binefaceri, prin iubire.
Să porneşti acum, să porneşti convins, să porneşti voios.
Să porneşti pentru tine, pentru ai tăi şi pentru alţii.

2. Părinte credincios, oare fiul tău este sănătos sufleteşte?
Oare fiul tău crede în Domnul şi face el parte cu ascultare dintre fiii Domnului, sau nu?
Dacă nu, ce faci tu, mamă, ce faci tu, tatăl lui, ce faceţi voi pentru el? Alergaţi voi oare la Domnul, stăruind în rugăciune şi aşteptând cu răbdare izbăvirea Lui, – sau nici nu vă pasă de pierzarea fiului vostru?

3. Cum puteţi voi, părinţilor, să mergeţi liniştiţi pe căile Domnului când fiul sau fiica voastră merg pe căile lui satana?
Sau nu cumva chiar voi îi gătiţi şi îi trimiteţi la acelaşi potop de desfrâu la care aleargă lumea păcătoşită, ca să fie şi ei „ca lumea“?
Nu vi-e groază că moartea la care îi trimiteţi pe ei vă va înghiţi şi pe voi?

4. Nu există boală mai grea ca păcatul
şi nu există sănătate mai fericită decât credinţa în Hristos!
Ferice de oricine scapă de boala păcatului şi se întăreşte în credinţă spre Dumnezeu.
Vai de cei care spun răului bine şi desfrânării bucurie. Vai celor care, în loc să se ferească de focul păcatului, se joacă cu el.
Aceştia, mergând la moarte, îi mai împing sau îi mai duc şi îi mai trag în pierzare şi pe alţii… unii chiar pe cei iubiţi ai lor. Pe fiii şi fiicele lor.

5. Nenumărate sunt minunile rugăciunii.
Fiecare suflet care crede şi se încrede în Domnul, dacă a trăit o viaţă de ascultare de Dumnezeu şi o viaţă de rugăciune, are atât de multe minuni văzute în urma rugăciunii fierbinţi înălţate spre Dumnezeu de către el şi de către alţii, cu credinţă, pentru el.
Tu oare le-ai văzut pe acestea?
6. Nenumărate sunt în viaţa noastră primejdiile pe care le vedem şi din care, rugându-ne, suntem ajutaţi şi izbăviţi.
Dar mult mai multe sunt ocaziile când suntem în cea mai mare primejdie şi noi nici nu băgăm de seamă, nici nu vedem primejdia decât mult mai târziu sau poate niciodată chiar.
Căci Dumnezeu, chiar fără să-I fi cerut ajutorul Său, ne-a izbăvit.
O, cât de nemărginit de bun şi de puternic este El!

7. Vai, noi, cei mai mulţi, uităm aşa de repede minunea pe care Domnul a făcut-o cu noi sau cu ai noştri.
Şi nu ne mai întoarcem să-I mulţumim lui Dumnezeu după ce ne-am vindecat noi sau ai noştri.
Câţi facem oare ca al zecelea lepros? Şi ce mulţi suntem nerecunoscători ca cei nouă care au uitat să se întoarcă să-I mulţumească Domnului Iisus, după ce au fost vindecaţi!
Să nu mai fie tot aşa!

8. Lumea este un uriaş spital cu bolnavi care aşteaptă.
Cei ce aşteaptă în paturi aşteaptă uşurarea vindecării sau a morţii.
Cei ce zac în închisori aşteaptă seara sau dimineaţa,
o mâncare sau o minune,
o scăpare pe pământ sau sub el.
Cei ce zac în rătăcire aşteaptă să scape de ea.
Cei dispreţuiţi, să se ridice,
cei vinovaţi, osânda.
Iar cei ce se chinuiesc a se păstra curaţi Îl aşteaptă pe Hristos.

9. Dumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră, după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Lc 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El cu toată graba şi plinătatea.

10. N-a fost nimeni care – venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate
şi cerându-I cu credinţă ajutorul – totuşi vreodată să fi fost scos afară cu mâinile goale. Şi să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (In 6, 37).

11. Vai de omul care are o singură grijă, a spus cineva. Şi cât de adevărat este lucrul acesta!
Cei bolnavi au numai o singură grijă: să se vindece.
Cel închis are numai o singură grijă: să ajungă liber.
Cel ajuns în primejdie, o singură grijă: să scape.
Părinţii cu copii nenorociţi, o singură grijă: să li se vindece.
O singură grijă, dar ce grea este aceasta una! Toate celelalte la un loc, oricâte ar fi, nu sunt atât de grele ca aceasta una singură.
Ferice de cel ce are grija lui Hristos.
12. Există în suferinţă şi o pedeapsă, ca şi o ispăşire (Isaia 40, 1-2).
Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, spune Cuvântul lui Dumnezeu (I Tim 5, 24). Acestea se ispăşesc aici pe pământ.
Ale altora merg în urmă. Acestea se vor ispăşi acolo sub pământ.
Unii sunt pedepsiţi acum, ca să nu fie osândiţi şi ei o dată cu lumea (I Cor 11, 32).
Unii ispăşesc păcatele altora (II Cor 1, 5-6; Col 1, 24).
Unii îşi ispăşesc păcatele şi aici, şi acolo.
E mult mai bine să ne ferim de păcat.

13. Mai degrabă cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi!
Căci nu există nimic care să nu trebuiască să fie ispăşit,
ori aici, ori dincolo,
ori şi aici, şi acolo,
ori de voi, ori de alţii,
ori şi de voi, şi de alţii pentru voi.

14. Păcatele dinainte de credinţă ţi le-a iertat Tatăl, căci le-a ispăşit Hristos în locul tău.
Cele de după credinţă ţi le iartă Hristos, dar trebuie să le ispăşeşti tu.

15. Căci nu este nici un singur păcat care să nu trebuiască să fie ispăşit într-un fel. Şi într-o zi.
Dacă păcatul e uşor, atunci şi ispăşirea va fi uşoară.
Dar dacă păcatul e greu, şi ispăşirea lui va fi grea.
16. Tuturor celor care aveţi o mare dorinţă, Iisus vă zice: Vreţi?
Vrei tu într-adevăr?
Vrei cu tot dinadinsul?
Vrei neapărat?
Pentru că de voinţa ta atârnă primirea lucrului dorit!

17. Vrei să te faci bolnav? Vei ajunge să fii!
Vrei să te faci sănătos? Dacă vrei puternic şi cu credinţă, şi aceasta este cu putinţă! Cunoşti şi tu atâtea cazuri!
Vrei să faci răul? Poţi să-l faci şi pe acesta. Până într-un loc şi până într-o zi, desigur!
Vrei să faci binele? Dacă ai cuget curat şi voinţă puternică, totdeauna vei reuşi.

18. Totul depinde de voinţa ta.
De aceea eşti răspunzător numai tu de tot ce se întâmplă şi de toate urmările faptelor tale. Atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.
Hristos este lângă tine şi duios îţi îmbie binele: via¬ţa, mântuirea, slava şi cununa, întrebându-te: Vrei?
Diavolul la fel este lângă tine, îmbiindu-ţi răul: moartea, pierzarea, ruşinea şi dispreţul veşnic, ascunse sub un văl de înşelătoare dulceaţă. Şi obraznic te îmbie: Vrei?
Iar tu alegi.
Alegi liber,
alegi zilnic,
alegi conştient,
alegi nesilit,
alegi pe totdeauna.
Şi în veac vei rămâne cu ceea ce singur ţi-ai ales acum.

19. Ai o mamă sau un tată,
ai un soţ sau o soţie,
ai vreun copil iubit sau vreun prieten adevărat?
Până unde merge sufletul iubit cu tine şi cât cunoaşte el din tainele tale cele mai grele şi mai adânci?
Câte lucruri încă nu ţi le-ai spus fiinţei iubite şi nici nu le vei putea spune niciodată! Nici ei, nici nimănui pe pământ.
Fiindcă simţi că nu te-ar putea înţelege. Ori nu te-ar putea ierta. Ori nu ţi-ar mai da nici o cinste. Ori nu te-ar mai putea iubi.

20. Tainele sunt totdeauna ori ele prea grele, ori oamenii sunt prea slabi! Nu le pot purta.
Vezi cu durere cât de aproape este hotarul până la care te pot însoţi chiar şi cei mai iubiţi ai tăi, în tainele sufletului tău.
O, Doamne Iisuse, însoţeşte-ne Tu!
Amin.