Traian Dorz
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii
(a Vameşului şi a Fariseului) – II Timotei 3, 10-15 –
Pe calea Domnului Iisus, nici un ucenic şi urmaş al Său n-a putut merge fără cruce, n-a putut birui fără suferinţe şi n-a putut umbla fără prigoniri. Ori Îl urmezi pe Iisus cu adevărat, şi înseamnă că le ai din plin pe acestea, ori dacă nu le ai pe acestea înseamnă că nu-L urmezi pe Iisus cu adevărat.
De ce trebuie neapărat, urmându-L pe Iisus, să ai şi prigoniri, nu ştiu. Aşa trebuie! Aşa este scris că trebuie să fie: toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus trebuie să fie prigoniţi (II Tim 3, 12). În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri (Fapte 14, 22). Nimeni dintre voi să nu se clatine în necazuri, căci ştiţi singuri că la aceasta sunteţi rânduiţi (I Tes 3, 3). Fiindcă şi Hristos a suferit… şi v-a lăsat o pildă ca să călcaţi pe urmele Lui (I Pt 2, 21).
Faptul că orice trimis al Domnului Iisus trebuie să sufere prigoniri din partea lumii, aţâţată de diavolul împotriva sa, este deci un lucru ştiut. Dar adevăraţii trimişi ai lui Hristos, ştiind mai dinainte acest adevăr, strigă fericiţi spre toate aceste suferinţe încă înainte de a ajunge în ele: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau golătatea, sau primejdia, sau sabia?… Nu! Nimic, nimic, nimic nu va fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Iisus… Pentru că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare ce are să fie descoperită faţă de noi (Rom 8, 18; 35; 38).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte deschis despre aceste suferinţe şi prigoniri nu pentru a se lăuda pe sine că le-a răbdat şi că a trecut biruitor prin ele, ci pentru a arăta în primul rând că oricât de multe şi oricât de grele ar fi aceste prigoniri şi necazuri, prezenţa divină şi puternică a Domnului Iisus va fi totdeauna în ajutorul ucenicului Său şi îl va izbăvi, până la urmă, cu bine, din toate. Iar în al doilea rând, pentru a-l pregăti pe tânărul ucenic şi viitorul urmaş că şi el nu trebuie să se aştepte la altceva pe urmele lui Iisus, decât tot la acestea. Ştiind mai dinainte acest adevăr, ucenicul se va înarma şi el cu acelaşi fel de gândire şi se va pregăti pentru acelaşi fel de viitor. Astfel, el nu va fi surprins şi nu se va mira când vor da peste el aceste prigoniri, ci, fiind mai dinainte pregătit pentru ele, el le va întâmpina cu linişte, le va suporta cu smerenie şi le va birui cu răbdare, având necurmat înaintea sa nu numai pilda Înaintaşului său şi a înaintaşilor săi, ci şi strălucita făgăduinţă a veşnicei răsplătiri pentru scurta suferinţă de o clipă îndurată cu Hristos şi pentru El. Dacă răbdăm împreună cu Iisus, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi (II Tim 2, 12).
Fiul meu preaiubit şi urmaşul meu în Domnul, adeseori ţi-am spus şi eu despre prigonirile pe care înaintaşii mei şi înaintaşul tău le-au avut de îndurat, fiecare în vremea sa şi la rândul său, pentru Numele Domnului Iisus. Şi pentru această minunată Lucrare care poartă Numele Său minunat şi care este familia ta cea sfântă. În care te-ai născut şi tu din părintele tău trupesc şi din părintele tău duhovnicesc. Fii cu lua- re-aminte asupra acestora, pentru ca să te pătrunzi şi tu pe deplin nu numai că şi peste tine trebuie să vină odată aceste prigoniri şi suferinţe spre a te dovedi dacă eşti cu adevărat un ucenic al lui Iisus, vrednic de El sau nu. Ci ele vor veni şi pentru că numai prin şcoala aceasta tu vei învăţa cu adevărat marile taine ale Harului şi divinele descoperiri ale Adevărului Veşnic… Nu există pe lumea aceasta o şcoală mai înaltă şi desăvârşită decât suferinţa şi prigoana pentru Hristos şi cu El. Nu există un alt mijloc prin care să fii curăţit, sfinţit şi binecuvântat într-un grad mai înalt şi mai strălucit pentru Hristos decât cuptorul şi altarul suferinţei… Deci pregăteşte-te şi tu cu bucurie pentru el, ca, atunci când va veni, să-I poţi aduce în ele Dumnezeului tău jertfa şi dovada cea mai înaltă şi mai plăcută Lui, după pilda Mântuitorului tău.