Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

„şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii”. (Efeseni 4, 3)

Unirea Duhului se păstrează numai prin legătura Păcii, după cum unitatea dragostei depinde de păstrarea aceloraşi încredinţări cu privire la învăţătura şi credinţa frăţească.
Între credinţa din inimă şi încredinţările din minte trebuie să existe o deplină unitate şi armonie, aşa cum există între suflet şi corp, fiindcă dacă această armonie nu ar exista, viaţa nu ar fi cu putinţă.

De aceea este atât de însemnat lucru ca amândouă aceste puteri să lucreze împreună, fiindcă numai atunci viaţa este rodnică şi izbânda este asigurată.
Unirea Duhului întăreşte legătura păcii, iar legătura păcii păstrează şi ajută unirea Duhului; aceasta în tot ce este bine, după cum dezbinarea Duhului vine din tulburarea păcii…
Când sunt bune amândouă, Dumnezeu le binecuvântează; când sunt rele, El le osândeşte.

Odată, un stăpân avea doi slujitori; unul era orb, iar celălalt şchiop.
De la un timp, ei au devenit hoţi şi se ajutau unul pe celălalt să fure poamele cele mai bune din grădina stăpânului lor. Şi iată cum făceau ei:
Orbul se pleca jos, iar şchiopul se urca pe spinarea lui, şi astfel ajungea să culeagă poamele, păgubind pe stăpânul lor.
Stăpânul a aflat despre isprava lor şi i-a chemat să-şi recunoască păcatul lor.
– Dar am eu oare picioare ca să merg, să ajung la crengi, ca să fur mere? a zis şchiopul.
– Dar am eu oare ochi ca să pot vedea să fur pere? a zis orbul.
Atunci stăpânul l-a pus pe şchiop să se urce în spatele orbului şi aşa i-a pedepsit pe amândoi…

Oare cel ce a făcut ochiul s-ar putea să nu vadă? Şi Cel ce a făcut mintea s-ar putea să nu ştie?
Sunt păcate care se ajută unul pe altul spre a face răul, după cum sunt virtuţi care se ajută una pe alta spre a face binele.
Sunt oameni răi care se ajută unul pe altul în a face dezbinarea unei lucrări sfinte pe care au făcut-o cu multe jertfe şi osteneli alţi oameni buni, care s-au ajutat unul pe altul cu tot ce au putut.

Toată pericopa acestui apostol are în vedere unitatea frăţească din biserica efesenilor, care se vede că începuse să fie bântuită de vânturi potrivnice, stârnite de lucrători vicleni, care, sub felurite învăţături foarte şiret ticluite, umblau să dezbine şi să rătăcească sufletele fraţilor ce fuseseră atât de ascultători şi credincioşi înainte.
Fiecare din versetele acestea este, şi direct şi indirect, un puternic îndemn spre statornicia şi spre unitatea frăţească în învăţătura şi în credinţa de la început.
Această statornicie este singura condiţie care îi poate păstra pe fraţi tari şi biruitori în lupta mântuirii, pe care, dacă nu este dusă până la sfârşit, în zadar au început-o…

Nu toate minţile pot cuprinde adevărul, dar toate inimile pot cuprinde dragostea. Şi dacă drumurile spre adevăr uneori sunt atât de încâlcite încât foarte puţini ajung până la el, drumurile spre dragoste sunt atât de limpezi încât oricine poate ajunge la ea.
Dar mulţi dintre cei care tot umblă după adevăr nu ajung niciodată la dragoste, pe când toţi cei care umblă după dragoste ajung totdeauna la adevăr.
Căci Dumnezeu a întocmit toate lucrurile în aşa fel încât cei smeriţi să ajungă la dragoste şi cei sinceri să ajungă la adevăr.
Deci cele două condiţii neapărat necesare unirii Duhului şi legăturii păcii sunt smerenia şi sinceritatea.