Când Tu îmi dai sărutul iertării, parcă-aş vrea
să-mi crezi, Iisuse, plânsul din pocăinţa mea,
să vezi ce rău îmi pare de tot ce Ţi-am greşit
când n-am iubit puternic pe cel ce m-a lovit.
Când n-am întors cu milă spre cel nenorocit,
când n-am plâns lângă-acela cu sufletul rănit,
când n-am răspuns iubirii cu care mă-nconjori
cu râvnă şi-ascultare decât arareori.
Eu ştiu că nu sunt vrednic, Iisuse, până-n veci,
din slava slavei Tale spre mine să Te-apleci,
dar crede-mi, Doamne, plânsul din rugăciunea mea,
nu-ntoarce de la mine, în lacrimi Faţa Ta.
Iisuse, doar la Cruce, iertare, vin să-mi dai
şi stărui lângă Jertfa-Ţi cu plânsul fără grai
şi-aş vrea să-mi crezi suspinul, că-i sincer tot ce-Ţi spun,
sărutul împăcării să-mi dai, Iisuse bun.
Lidia Hamza