„După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat şi a uns ochii orbului cu tina aceasta.“ (Ioan 9, 6)

Din aceeaşi tină fuseseră făcuţi ochii aceştia care erau unşi acum. Şi de către Aceeaşi Mână Care Se atingea de ei. Făcătorul lor, ştiind ce avea să se întâmple, când i-a făcut prima dată, a lăsat peste aceşti ochi umbra. Tocmai în vede-rea celor ce aveau să se împlinească acum, spre a se arăta astfel lucrările lui Dumnezeu. Acum Domnul împlinea numai ceea ce anume nu făcuse atunci… Ceea ce anume lăsase El nefăcut, la naşterea omului acestuia, pentru ca să facă acum, în chipul acesta atât de minunat.
Domnul Iisus ştie ce ne lipseşte fiecăruia dintre noi.

Ştie şi ce nu ne-a dat El de la început (Luca 8, 10; Marcu 4, 11) şi ştie şi ce am pierdut noi, pe calea vieţii, din vina noastră, prin neascultare şi păcat, din ceea ce ne-a dat. Ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu, putem primi, prin stă-ruinţa unei credinţe răbdătoare, de la bunătatea iubirii lui (Ioan 15, 7). Iar ceea ce am pierdut, noi putem dobândi prin pocăinţa unei credinţe înlăcrimate, de la iubirea Lui răscumpărătoare (Mat. 7, 11). Căci lui Dumnezeu şi credinţei vii le este cu putinţă totul!

Când în lucrarea mântuirii tale tu nu poţi face nimic, Domnul Iisus nu-ţi cere să faci nimic; face El totul! Când însă poţi face ceva şi tu, atâta cât poţi face, Dumnezeu îţi porunceşte să faci, aşteaptă să faci şi atâta trebuie să faci! Astfel, în tot ce avem de făcut pe calea mântuirii şi în toate problemele vieţii noastre, lucrarea Domnului este bine deosebită de lucrarea pe care se cere să o facem noi.
Dar după cum noi nu putem face lucrarea Lui, tot aşa şi Domnul nu vrea să facă partea noastră! El este gata totdeauna să ajute pe cei neputincioşi sau pe cei care se străduiesc din greu să lupte…, dar niciodată nu vrea să încurajeze pe cei leneşi sau îndă-rătnici, adică pe aceia care nu vor să facă nici ceea ce pot face.

Doamne Dumnezeule, Vindecătorul nostru Sfânt, Tu, Care ne-ai făcut ca să slujim de laudă slavei Tale, fii binecuvântat pentru tot ce faci Tu în viaţa noastră!
Iar dacă prin încercările pe care ni le trimiţi sau prin suferinţele în care îngădui să ajungem, noi putem aduce slavă Numelui Tău Celui Sfânt sau putem ajuta la cunoaşterea puterii lucrărilor Tale, Te binecuvântăm pentru aceasta şi vrem să Te ascultăm!
Te rugăm, să-Ţi faci arătate puterea, slava şi bunătatea Ta deplin şi frumos prin noi, spre mântuirea noastră şi a tuturor celor care vor crede în Tine!
Amin.

Traian DORZ