Traian DORZ, Istoria unei jertfe – vol. 4

SCRIIND şi SPUNÂND, am putut să fac o sută de greşeli mici, faţă de o sută de oameni mici şi greşitori ca şi mine. Şi aş fi putut avea şi eu iertarea lor cum au avut-o şi ei pe a mea, fiindcă toţi eram la fel.
Dar NESCRIIND şi NESPUNÂND, aş fi făcut doar un singur păcat, dar păcatul cel nespus de mare faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu, Care, neavând El Însuşi nici un păcat, nu mi-ar fi avut poate nici mie nici o iertare.

Şi acum, când zilele mele s-au dus şi vorbele mele s-au dus, şi scrierile mele se duc, iată că sunt gata să mă duc şi eu pe urma lor la Judecata cea Mare şi Adevărată a Istoriei şi a lui Dumnezeu.
Cu datoria mea faţă de fraţi şi de Frăţietate, mă duc împăcat, căci, pe cât mi-a ajutat harul lui Dumnezeu şi puterile mele, am căutat să alerg zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, bolnav ori sănătos, ca să-i pot ajuta pe toţi să ajungă la pace, la unitate, la colaborare şi la orientarea cea sănătoasă şi bună în dreapta învăţătură. Cine a vrut să asculte s-a fericit. Cine n-a vrut se va osândi singur. În privinţa asta simt că nu mai am nici o datorie faţă de nimeni.

Cu datoria faţă de ceilalţi, de la cei mai mari şi până la cei mai străini şi vrăjmaşi, la fel, mă duc împăcat. Am făcut tot ce eram dator şi faţă de ei. Nu mai datorez faţă de nimeni nimic. Pot privi şi acum, şi în faţa Judecăţii curat în ochii oricăruia cu care m-am întâlnit ori de care m-am despărţit…

Şi acum vreau să mă întorc pe totdeauna şi cu toată faţa fiinţei mele în întregime numai spre Tine, Dulcele, Dragul şi Scumpul meu Mântuitor Iisus Hristos, cu Care am pornit pe acest drum de la primul meu pas şi cu Care rămân singur acum la pasul acesta, cel din urmă. Nici Ţie nu trebuie să-Ţi mai spun acum nimic, pentru că Ţi-am spus totul, totul, totul, clipă de clipă, loc de loc şi stare de stare până aici.

Şi acum iată, Doamne Iisuse, când pun ultimul punct la cartea aceasta şi o închid, îngenunchind pentru totdeauna înaintea Ta cu toată recunoştinţa dragostei mele, o depun la picioarele Tale, rugându-Te să binecuvântezi cu bucurie tot ce este în cuprinsul ei potrivit voii Tale… şi să acoperi cu milă înţelegătoare tot ce găseşti mai mult ori mai puţin.
Iar pe mine, Te rog, iartă-mă dacă n-am putut face mai bine şi mai frumos ceea ce ai vrut Tu, căci n-am fost nici eu decât un rob nevrednic care m-am apucat de acest lucru al Tău atât de mare cu aceste unelte ale mele atât de mici.

Dăruieşte-mi, Te rog, pentru toate sărutul milei, al iertării şi al înţelegerii Tale iubitoare şi duioase.
Iar celui care va prelua din mâna mea acest condei, această solie şi acest Steag, Te rog, dăruieşte-i şi mai mult sprijinul şi harul Tău, ca să le poată înălţa mai inspirat, mai frumos şi mai strălucit decât mine. Şi aşa să-l primeşti pe el, intrând biruitor în fruntea nenumăratei Tale Oştiri Biruitoare pe Porţile Triumfului Veşnic în Ierusalimul Tău şi al nostru.

Slavă Veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, I I S U S  H R I S T O S !

Lasă un răspuns


*