CATEGORIILE DE OAMENI DIN OGORUL LUI DUMNEZEU

Fragment dintr-o vorbire a fr. Traian Dorz – 19 octombrie 1986

Nu numai fiecare verset – fiecare cuvânt e plin de conţinut aici. Sunt, iată, patru categorii de oameni în ogorul lui Dumnezeu.
Cei cărora le place să stea mereu pe drumuri, pe lângă drumuri: viaţa uşuratică, discuţiile uşuratice, vorbele murdare, literatura de aventuri, comportările acestea uşuratice şi neserioase. Cuvântul lui Dumnezeu, în astfel de oameni, n ajunge niciodată la rod.
Cei care sunt ca un pământ uscat, ca o piatră fără umezeală: fără răbdare, fără blândeţe, fără bunătate, fără îngăduinţă, fără iubire, oamenii aceştia, oricât de mult cuvânt aud, n-aduc niciodată rod, pentru că viaţa lor este o viaţă împietrită. Sunt nişte oameni uscaţi sufleteşte.
Cei închipuiţi în pământul cu spini sunt cei care permanent sunt agitaţi, ocupaţi cu treburi, cu câştiguri, cu afaceri, cu negustorie, cu… tot felul de lucruri, cu bişniţărie şi cu toate aceste lucruri. Toţi aceştia n-aduc niciodată rod în Lucrarea lui Dumnezeu, pentru că preocupările acestea, plăcerile, trebuinţele, lăcomia, dorinţa după avere le înăbuşă în inimă orice cuvânt şi orice rod bun.
Şi a patra parte… Doamne, ce bine era dacă trei părţi ar fi fost bune şi numai o singură parte mai slabă! Dar trei părţi erau, uite! Din adunarea lui Dumnezeu, din Lucrarea lui Dumnezeu, din Biserica lui Dumnezeu. Cam asta-i proporţia. O parte cărora le place uşurătatea, viaţa de neseriozitate şi de distracţie lumească. Mulţi sunt şi din aceştia. Altă parte, cu o viaţă uscată, împietrită, cu o inimă nerăbdătoare, neascultătoare, nespusă, îndărătnică. Şi alţii, preocupaţi de grijile şi de lăcomia, şi de alergările după viaţa aceasta. Şi abia a patra parte sunt din cei blânzi, buni, care primesc Cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă bună şi curată.
E foarte important acest lucru: inima bună şi curată! Acesta este terenul cel bun, acesta este ogorul cel bun în care Cuvântul lui Dumnezeu aduce roadă: inima bună şi curată. E foarte important lucrul acesta. Să cerem lui Dumnezeu o inimă bună şi curată şi să ne dăm silinţele să ne pregătim terenul acesta al inimii bune şi curate pentru primirea şi pentru păstrarea Cuvântului bun. „Ei aduc roade în răbdare”, spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă n-avem bunătate, dacă n-avem curăţie şi răbdare, niciodată nu vom putea aduce nici un rod bun. Poate să se tot semene în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu, putem să venim ani de zile şi zeci de ani la adunarea Domnului sau la biserica Domnului şi să auzim semănându-se cel mai minunat Cuvânt în inima noastră. Dacă ea nu e bună, plină de bunătate, dacă nu-i curată, nu trăieşte în curăţie, nu se străduieşte să aibă curăţia nu numai duhovnicească: curăţia trupească, curăţia sufletească – această curăţie care este locul potrivit şi felul potrivit în care rodeşte Cuvântul lui Dumnezeu – şi dacă n-avem răbdare, să ducem această rodire până la capăt, noi suntem nişte oameni condamnaţi.
Dragii noştri fraţi! Din Evanghelia de astăzi, noi trebuie să stabilim nişte adevăruri. Care este poziţia noastră şi care este starea noastră, în ogorul lui Dumnezeu, faţă de Cuvântul lui Dumnezeu? Suntem noi nişte oameni uşuratici? Iubim noi distracţiile lumii? Iubim felul ei de a petrece? Iubim literatura aceasta de aventuri? Căutăm noi oare satisfacţiile acestea pe care lumea le caută şi care ne fac să fim uşuratici, neserioşi, alergând mereu după ceva nou, după distracţiile lumii şi după distracţiile păcatului? [Atunci] putem să tot auzim Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l semene în noi Mâna lui Hristos, el nu va aduce rod niciodată. Pentru că în viaţa de huzur, în viaţa de uşurătate – dacă ne plac plimbările acestea şi petrecerile cu oamenii lumeşti, glumele proaste, bancurile, revistele umoristice, tot ceea ce este uşuratic şi face parte din viaţa închipuită în „drum”, adică acolo unde nu rodeşte nici o sămânţă, unde e permanent circulaţie, unde toţi merg şi toţi vin, unde fiecare caută o noutate, fiecare caută o distracţie –, acolo ceea ce-i sănătos şi bun [nu prinde rădăcină]. (…)
[Dintre aceştia sunt unii care] au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, tinerii noştri! Şi aceasta este o problemă. [Tineri] cărora, de obicei, le plac foarte mult astfel de metode, astfel de distracţii, astfel de hrană, astfel de drumuri. Le plac plimbările, le place starea cu oamenii, cu lumea, cu mişcarea aceasta de du-te şi vino, care este neseriozitate şi nestatornicie. Toate aceste obiceiuri şi aceste plăceri ne duc în situaţia că în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu nu mai are nici o rădăcină şi nu mai aduce nici un rod.
Dacă ieşim de la adunare şi ne oprim pe drum cu unii şi cu alţii… cum s-a întâmplat nu de mult. O să mai auziţi, în întâmplările noastre triste… unii dintre tinerii noştri, născuţi din familii de fraţi, dar deveniţi oameni fireşti, creează probleme în adunarea lui Dumnezeu. Unul dintre aceştia s-a ocupat cu furatul papucilor miresei, ai surorilor noastre mirese. La nunţile astea sfinte, lor le vin în inimă ispitele diavolului, să fure papucii miresei, după obiceiul huliganic şi lumesc. Alţii au fost auziţi zicând: „Acum, după o nuntă, după o adunare frăţească, hai puţin pe la restaurant!”. Alţii s-au oprit cu prietenii lor lumeşti şi râd, şi ascultă ultimele bancuri, şi spun nişte hazuri şi snoave, ca să poată râde. Ei, în oameni de-aceştia cărora le place anturajul acesta şi metodele, şi petrecerile acestea, ce mai rămâne din Cuvântul lui Dumnezeu – cât de minunat este şi cât de minunat ar fi –, pe care l-au ascultat la biserică sau la adunare? Dacă lor le place să stea pe lângă drumuri, acolo unde răpitoarele astea fură sămânţa bună, ca păsările negre care abia aşteaptă, pe lângă drum, să cadă un grăunte, să vină şi să-l înghită. Aşa aşteaptă duhurile rele, pe toate părţile acestea uşuratice, să smulgă sămânţa cea bună din inima noastră. Şi atunci ce mai creşte în inima din care a fost smulsă sămânţa cea bună? Numai obiceiuri rele, porniri huliganice, lucruri urâte care apoi, puse într-un mediu din acesta, ajung să aducă nişte roade de care te-ngrozeşti.
Copiii noştri ajung mulţi în starea aceasta. Noi ne dăm silinţa să-i ajutăm să crească în aşa fel, încât să nu le placă drumurile, anturajul uşuratic, literatura aventuroasă şi murdară; ci să iubească lucrurile serioase, lucrurile lui Dumnezeu, îndrumarea cea sănătoasă şi bună, literatura cea bună şi sfântă, care creează şi le zideşte în inimă nişte lucruri noi, înalte, sfinte, curate, frumoase şi îi fac să fie oameni desăvârşiţi, surori desăvârşite, fraţi desăvârşiţi, lucrători desăvârşiţi şi binecuvântaţi. Dar, din toate acestea, dacă lor le plac drumurile, răpitoarele fură sămânţa cea bună.
Nu mai zic apoi de condiţiile grele în care foarte mulţi trăiesc fie în familie, fie că şi le creează singuri şi ajung să treacă prin locuri şi prin [stări] grele, uscate şi care le nimicesc orice rădăcină bună, de tineri.
Să medităm bine la înţelesul Evangheliei de astăzi şi să ne dăm toate silinţele să ne însuşim astfel Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, având o inimă bună şi curată, să aducem roade în răbdare pentru Dumnezeu. De ce? Vine ziua când Stăpânul trece pe lângă măslinul vieţii noastre, pe lângă via noastră, pe lângă casa noastră şi caută să vadă ce roade avem. Vine cineva în fiecare zi şi întreabă Biblia noastră: „A citit în tine cel ce te are?”. Întreabă rugăciunea noastră, odăiţa noastră unde trebuia să stăm în rugăciune: „S-a rugat cineva aici astăzi?”. Întreabă pe cei din jurul nostru la care trebuia să le spunem sau să le facem un bine: „Am trecut noi pe la ei?”. În fiecare zi trece cineva pe lângă smochinul, pe lângă măslinul, pe lângă via vieţii noastre, să caute un rod. Şi lângă rădăcina pomului nostru, de la început, stă înfiptă securea, cum spune: „Iată, Eu cercetez inima şi viaţa fiecăruia”.
Vine ziua când fiecare dintre noi va trebui să ne înfăţişăm real, personal, individual, cu adevărat în faţa Marelui nostru Judecător şi Dumnezeu Iisus Hristos. Scrie aşa acolo, la II Corinteni capitolul 5, versetul 10: „Căci toţi avem să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare dintre noi să ne primim răsplata pentru binele sau răul pe care-l vom fi făcut când eram în trup”. Acesta este un adevăr – şi nu numai aici! Dar scrie în atâtea locuri despre aceste lucruri. Gândiţi-vă bine! Dumnezeu de aceea ne aduce aici în adunarea Lui, unde ne trimite Cuvântul Lui, copiii Lui, fraţii noştri, ca să ne înştiinţeze şi să ne deschidă, şi să ne arate: „Băgaţi de seamă! Vine ziua! Fiţi atenţi în fiecare zi! Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi vedeţi în ce stare sunteţi!”.

Lasă un răspuns