Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii)
El este Chipul Dumnezeului Celui Nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea. (Coloseni 1, 15)
Domnul Dumnezeul nostru este Nemărginit şi Nepătruns în toate dimensiunile Sale, dar mai ales în patru din acestea, şi anume: în Înţelepciunea Sa, în Frumuseţea Sa, în Iubirea Sa şi în Puterea Sa.
Înţelepciunea Sa se arată în toată felurimea formelor, a culorilor şi a mărimii fiinţelor şi lucrurilor create de El. În structura lor lăuntrică şi în chipul lor dinafară. În mulţimea nenumărată a legilor statornicite de El fiecărei creaturi şi a hotarelor puse de El fiecărei vieţi, fiecărei căi, fiecărei vremi.
Frumuseţea Sa se arată în toată forma creaturilor Sale, începând de la cea mai mică, până la cea mai necuprinsă. De la cele mai de jos, până la cele din nemărginitele înălţimi şi depărtări. De la cea mai trecătoare, până la cele veşnice.
Iubirea Sa se arată în toată bunătatea şi mila Sa faţă de fiecare fiinţă creată de El. În grija Sa faţă de toate trebuinţele noastre, de la cea mai neînsemnată şi până la cea unică şi veşnică. Şi în răbdarea Sa nebănuită şi neînţeleasă faţă de orice potrivnic şi nelegiuit, de la păcatul cel mai murdar şi până la crima cea mai înspăimântătoare.
Iar Puterea Sa se arată în tot ce ţine El pe nimic, începând cu acest Pământ care atârnă în gol, cu toate vieţile mici şi mari de pe el. Şi apoi cu toate celelalte planete şi ceruri nemărginite în număr şi în întindere, cu tot ce cuprind ele. Toate le ţine puterea Lui, toate le poartă puterea Lui, toate le înalţă şi le prăbuşeşte puterea Lui.
Dacă ne-am putea închipui cumva, sub o oarecare formă cel puţin, aceste patru trăsături în toată mărimea lor, spre cele patru întinderi, spre cele patru timpuri şi spre cele patru stări, atunci poate ne-am putea reprezenta sub forma aceasta Chipul Dumnezeului Nevăzut.
Dar cum noi suntem atât de mărginiţi şi neputincioşi în toate aceste privinţe, gândul nostru oboseşte de îndată, mai înainte chiar de a fi pornit.
Şi pentru că nu ne putem reprezenta nimic nevăzut de asemenea proporţii, căutăm altceva mai aproape de puterea noastră de cuprindere.
Şi n-avem nimic pe lumea asta care să ne poată reda în chip văzut aceste nevăzute însuşiri dumnezeieşti decât pe Iisus Hristos, Fiul Său Unic, Cel Singurul Care ni le-a arătat pe toate acestea atât de strălucit, atât de înţelept, atât de frumos, atât de iubitor şi atât de puternic, pe cât a dorit sufletul nostru. Ba încă şi nespus mai mult decât atât.
În seara Cinei de Taină, când Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor Săi în chipul cel mai limpede şi mai apropiat despre identitatea Lui cu Tatăl şi Dumnezeul cel Ceresc, unul din ucenicii Săi, anume Filip, L-a întrebat la un moment dat pe Iisus, zicând: Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns!
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-aţi cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl“? (In 14, 8-9).
Sărmanul ucenic nu ştia, cum nu ştim nici noi, că singurul chip sub care Fiul ni-L putea nouă arăta pe Tatăl era Chipul Său Însuşi. Fiindcă… Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Singurul care are Nemurirea locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii şi nici un om nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea… (I Tim 6, 15-16).
El a zis lui Moise în vechime: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, fiindcă nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască (Exod 33, 20).
Singurul Chip sub care Tatăl ni Se putea arăta nouă a fost Chipul dulce, Chipul luminat, Chipul frumos, Chipul iubitor şi măreţ al lui Iisus Hristos, Preaiubitul Lui şi Preaiubitul nostru.
Şi, o, ce desăvârşit şi ce deplin L-am văzut noi pe Tatăl în chipul Preaiubitului Său Fiu!
De aceea este scris: Tatăl… ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus Moştenitorul tuturor lucrurilor Sale. Prin El a făcut şi Timpul (veacurile). El este oglindirea Slavei Tatălui, întipărirea Fiinţei Lui. El ţine toate lucrurile prin Cuvântul Puterii Lui.
El a făcut curăţirea păcatelor noastre şi şade acum la Dreapta Măririi în Locurile Preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor (Evr 1, 2-4).
Pentru aceste slăvite motive, noi, cei care purtăm Numele Lui Slăvit asupra Oastei noastre, trebuie să fim nu numai plini de o nemărginită încredere în biruinţa finală a Lui şi a Oastei Sale, dar şi plini de o cutremurătoare evlavie şi teamă în ascultarea noastră de toate cuvintele Lui. Fiindcă Cel cu care avem a face este Dumnezeul cel Binecuvântat în veci.
Şi pentru aceste slăvite motive, cântările noastre sunt cele mai minunate; descoperirile noastre sunt cele mai înalte; învăţătura noastră, cea mai adevărată; credinţa noastră, cea mai dreaptă; lacrimile noastre, cele mai dulci; rugăciunile noastre, cele mai fierbinţi; sărbătorile noastre, cele mai frumoase; adunările noastre, cele mai plăcute; îmbrăţişările noastre, cele mai duioase şi dragostea noastră, cea mai curată… Fiindcă toate acestea izvorăsc din El, din Preaiubitul nostru Mântuitor şi Dumnezeu în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumne-zeirii (Col 2, 9).
Slavă veşnică Numelui Său Sfânt şi Minunat!