Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 34-a după Rusalii)
Mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu le va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru desfrânare, el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup. (I Cor. 6, 13)
Apostolul acesta de azi este anume ales pentru a se citi şi pentru a se medita asupra adevărurilor cuprinse în el, împreună cu evanghelia din această duminică, a fiului risipitor, despre care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit, cu adânc înţeles şi cu mântuitoare pilduire, în Evanghelia de la Luca, cap. 15, versetele 11-32.
În acest capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, Domnul nostru Iisus Hristos mai vorbeşte de încă alte două exemple de valori pierdute. Întâi despre oaia pierdută, apoi despre leul pierdut, şi, în urmă, despre fiul pierdut. În toate aceste cazuri este vorba despre sufletele pierdute. Oaia era încurcată în spini; leul, îngropat în gunoaie; fiul, scufundat în desfrânări. Şi spinii, care închipuie îngrijorările trupeşti ori rătăcirile sufleteşti, sunt tot aşa de mare primejdie şi moarte pentru suflet ca şi gunoaiele care înseamnă lăcomia, nepăsarea, lenea şi robia firii şi a lumii păcatului… Desigur că oricare dintre aceste stări, care pot ispiti şi robi sufletul, ducându-l în pierzare, sunt la fel de rele şi de omorâtoare pentru oricine ajunge în ele. Dar scufundarea în desfrânare, prăbuşirea în robia celui mai murdar şi mai ruşinos dintre toate păcatele, care este păcatul desfrânării, este cea mai rea.
Despre fiul cel pierdut se spunea peste tot, cum spunea chiar fratele său către tatăl lor… „acest fiu al tău care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate“…
Da, aşa era. Îngrozitor adevăr era acesta, şi grea era starea în care îl prăbuşise pe acest suflet nefericit păcatul desfrânării. Mai citiţi încă o dată cu această groază în suflet cele scrise în evanghelia fiului pierdut, şi veţi înţelege de ce scrie cu atâta putere şi ne înştiinţează cu atâta stăruinţă Sfântul Apostol Pavel, în acest loc, împotriva acestui îngrozitor păcat.
Trupul nu este pentru desfrânare, trupul este pentru Domnul, ca şi sufletul. De aceea ne porunceşte el: preamăriţi, dar, pe Dumnezeu prin trupul şi duhul vostru, care sunt ale Domnului.
Ce am putea noi să spunem mai convingător împotriva acestui mare păcat, decât să deschidem ochii tuturor celor care încă nu sunt îngroziţi de urmările lui, spunându-le: Duceţi-vă în spitale şi vedeţi cum ajung cei căzuţi în acest păcat! Duce- ţi-vă în casele de nebuni, în familiile celor desfrânaţi, vedeţi copiii lor, vedeţi prăbuşirea lor trupească şi sufletească! Cercetaţi câţi se sinucid ca urmare a acestui păcat, şi veţi vedea, şi veţi înţelege cu groază ce cumplit se răzbună el asupra celor care nu ascultă înştiinţarea poruncii dumnezeieşti: «Să nu fii desfrânat!» (Exod 20, 14).
Trupul este pentru Dumnezeu, tot ca şi sufletul. Ce minunat este un trup curat, înfrânat, serios, cuviincios, decent, neprihănit, cu o purtare evlavioasă, cu o înfăţişare plină de nevinovăţie, cu ochi curaţi, cu vorbă sfioasă, cu gesturi pline de bun simţ! În faţa unui astfel de frate, în faţa unei astfel de surori te simţi ca în faţa unui înger din cer, ca în faţa unui adevărat copil al lui Dumnezeu. Ce minunat se vede şi peste trupul şi peste sufletul unei astfel de fiinţe omeneşti chipul fiinţelor cereşti! Aşa a înţeles Sfântul Pavel şi aşa înţelege Sfântul Cuvânt că trebuie să fie trupul unui suflet credincios.
Pentru ca să fim aşa însă se cere luptă şi lacrimi. Luptă cu orice ispită, cât de ascunsă şi cât de mică ar fi ea, pentru a o birui şi nimici chiar din prima clipă. Şi se cer lacrimi în rugăciune, lacrimi în meditaţie, lacrimi în mulţumirea către Domnul pentru orice ajutor pe care ni-L dă, pentru orice biruinţă de care avem nevoie.
Fiul meu, luptă şi roagă-te, ca să-ţi poţi da şi păstra în întregime şi trupul tău lui Hristos şi să-L poţi iubi şi sluji pe El în curăţie. Aceasta îţi va face şi îţi va păstra nu numai sufletul tău, ci şi trupul tău în starea cea mai frumoasă şi mai plăcută, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci şi înaintea oamenilor.