– după Filipeni 3, 18 –
De ce-aţi uitat porunca ce-aveaţi de la-nceput,
să mergeţi pân’ la Ţintă pe drumul cunoscut,
să vă-nfruntaţi vrăjmaşii sub orice nume-ascunşi,
de sfânta datorie care-o aveţi pătrunşi?
De ce-aţi stat cu vrăjmaşul de vorbă s-ascultaţi
viclenele-i cuvinte prin care-aţi fost legaţi?
– Priviţi, voi n-aveţi astăzi nici sabie, nici scut,
iar moştenirea voastră la dânşii v-a căzut.
Priviţi măcar în urmă la roade… la ruini,
la dezbinări, la certuri, la fraţii-ajunşi străini
şi veţi vedea ce duhuri sunt cele ce-au venit
la voi cu chip de „înger“ şi glas „neprihănit“.
– Nu numai desfrânarea şi necredinţa sînt
vrăjmaşii noştri-n lupta cea sfântă pe pământ;
credinţele păgâne cu chip viclean-smerit
la fel ni-s de vrăjmaşe, la fel ne-au nimicit.
Să ne trezim, să rupem ucigătorul laţ
prin care-am fost deşarte minţiţi şi dezbinaţi,
viteji să punem mâna pe sabia de foc,
păcatul cel potrivnic să nu-l cruţăm deloc.
Păcatului să-ntoarcem măsura înapoi:
nu ne-a cruţat el fraţii, să nu-l cruţăm nici noi,
s-avem măcar atâta curaj să-l înfruntăm
cât are el, vrăjmaşul, să fure ce-apărăm.
Traian DORZ, din vol CÂNTĂRI LUPTĂTOARE pg. 98