Vlad Gheorghiu

invierea tanarului din-nainDe ce să te tulburi prăpădul că vine
când Domnul iubirii pe palme te ţine?
Căci nu e furtună să nu-I ştie glasul
şi nu sunt abisuri să nu-I ţină pasul.
Atunci când vârtejul loveşte să rupă
slăbita nădejde, întinde-te după
seninul ce-ntins e de-asupra furtunii
şi calcă pe nori către zarea minunii.

De ce să te sperii când moartea te cheamă,
că-n spate-i lumină şi pace, nu teamă,
iar îngerii slavei cu slavă te-mbracă,
pe porţile slavei uşor să te treacă.
Şi-atunci, ca să nu simţi a morţii aripă,
să laşi pentru iad strălucirea de-o clipă,
cu mâinile-ntinse spre veşnica zare
să calci pe deasupra a ceea ce moare.

De ce ţi-e tot teamă că vine sfârşitul?
şi lumea, ca ziua, îşi are-asfinţitul,
odihna urmându-i şi dulcea nuntire,
şi Domnul, ce-aşteaptă cu-atâta iubire.
Şi ca să nu suferi în ceasul sfârşirii,
te-ntreabă de astăzi ce laşi ispăşirii
şi caută suişuri de lume desprinse,
că-n capăt, Stăpânu-i cu mâinile-ntinse.