Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. XVI
Pentru că unii ne hulesc că ne închinăm şi cinstim icoana Mântuitorului şi a Stăpânei noastre şi încă şi a celorlalţi sfinţi şi slujitori ai lui Hristos, să audă că, dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. Pentru care motiv, oare, ne închinăm unii altora, dacă nu pentru motivul că suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu? După cum spune grăitorul de Dumnezeu Vasile cel prea renumit în cele dumnezeieşti, „cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei”. Dar originalul ei este cel înfăţişat în icoană, cel după care se face icoana. Pentru care pricină poporul mozaic se închina de jur împrejurul cortului, care purta în el icoana şi tipul celor cereşti, dar mai degrabă al întregii creaţii? Dumnezeu spune lui Moise: „Vezi vei face pe toate după chipul care ţi-a fost arătat în munte” (Ieşirea XXV, 40). Heruvimii, apoi, care umbreau ilastiriul (chivotul Ieşirea XXV, 20; XXXVI, 9, nu erau lucrurile mâinilor omeneşti? Ce era templul prea renumit din Ierusalim? Nu făcut de mâini şi construit prin meşteşugul oamenilor? (III Regi VI, 1-37; II Paralipomena III, 1-16. 154).
Dumnezeiasca Scriptură, însă, acuză pe cei care se închină celor cioplite, dar şi pe cei care jertfesc demonilor. Jertfeau păgânii, dar jertfeau şi iudeii. Pagânii jertfeau demonilor, iar iudeii lui Dumnezeu. Jertfa pagânilor era de dispreţuit şi de condamnat; jertfa drepţilor, însă, bine primită de Dumnezeu. Noe a jertfit şi „Dumnezeu a mirosit mireasma cea cu bun miros” (Facerea VIII, 21. Facerea XVIII, 1; XIX, 27) a bunei lui voinţe primind mireasma cea bine plăcută a bunei voinţei sale către El.
Astfel idolii pagânilor sunt de dispreţuit şi opriţi, căci erau închipuirile demonilor. Pe lângă acestea cine poate să facă chipul Dumnezeului nevăzut, necorporal, necircumscris şi fără de formă? Este culmea nebuniei şi a lipsei de credinţă să înfăţişezi Dumnezeirea. Pentru acest motiv în Testamentul Vechi nu era obişnuită întrebuinţarea icoanelor. Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii milii Lui, s-a făcut om cu adevărat pentru mântuirea noastră şi s-a făcut om, nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om şi nici cum s-a arătat profeţilor, ci s-a făcut om în chip substanţial şi real – a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii (Baruh III, 38), a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, s-a înălţat şi toate acestea sau întâmplat în chip real şi a fost văzut de oameni; deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre a ne aduce aminte de El şi spre a căpăta învăţătură noi, care n-am fost de faţă atunci, pentru ca, fără să fi văzut, dar auzind şi crezând, să avem parte de fericirea Domnului. Dar pentru că nu toţi ştiu carte şi nici nu se ocupă toţi cu cititul, părinţii au socotit ca să fie pictate acestea în icoane ca nişte fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. În adevăr, de multe ori neavând în minte patima Domnului, dar văzând icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mântuitoare, şi căzând în genunchi ne închinăm. Nu ne închinăm materiei, ci celui ce este înfăţişat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici materiei crucii, ci chipului crucii. Deci prin ce se deosebeşte crucea care are chipul Domnului de una care nu-l are? Tot astfel şi cu privire la Maica Domnului. Cinstea dată ei se urcă spre cel întrupat din ea. Tot astfel şi cu isprăvile sfinţilor bărbaţi, isprăvi care ne îndeamnă spre bărbăţie, spre râvnă, spre imitarea virtuţii lor şi spre slava lui Dumnezeu. Căci după cum am spus, cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei faţă de stăpânul obştesc, şi cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană. Tradiţia închinării la icoane este nescrisă, după cum nescrisă este şi închinarea spre răsărit, închinarea la cruce, şi altele foarte multe asemenea acestora. Se povesteşte şi o istorie: Pe când Avgar era împărat în oraşul edesenilor, a trimis pe un pictor să picteze chipul Domnului, dar din pricină că pictorul n-a putut să-l picteze din cauza luminii strălucitoare a feţii, Domnul, punând haina pe obrazul Lui dumnezeiesc şi de viaţă făcător, s-a imprimat pe haină chipul Lui şi astfel a trimis-o lui Avgar, care o dorea (Acest fapt mai este menţionat de Sf. Ioan Damaschin în: Primul tratat apologetic contra celor care atacă Sfintele icoane, sub această formă: „A venit la noi cuvânt din bătrâni, că Avgar, regele Edesei, auzind de Domnul, s-a aprins de dragoste dumnezeiască şi a trimis soli, cerându-i să-l viziteze; iar dacă ar refuza să facă aceasta, a poruncit unui pictor să-i facă chipul Lui. Lucrul acesta ştiindu-l cel care cunoaşte toate şi poate toate, a luat o bucată de pânză şi lipind-o de faţa sa a imprimat acel chip, care se păstrează până azi”. (Sf. Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor icoane, traducere din greceşte cu un studiu introductiv de D. Fecioru, Bucureşti, 1937, p. 37).
Dar că şi apostolii au predat foarte multe în chip nescris o scrie Pavel, apostolul neamurilor: „Deci dar, fraţilor, staţi bine şi ţineţi predaniile noastre pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni II, 15). Iar către Corinteni spune: „Vă laud, fraţilor, că vă aduceţi aminte de toate ale mele şi ţineţi predaniile aşa cum vi le-am dat” (I Corinteni XI, 2).