0 schim la fata 2Doamne, în ce har ne-nvălui
viaţa, uneori,
când în inimile noastre
Tu întreg cobori,
când Cântarea şi Cuvântul
dulce se-mpletesc,
atunci faţa, ochii, gândul
– totul ni-e ceresc.

Ţine-ne mereu,
Sfinte Dumnezeu,
stările de har
unde nu-i hotar,
să avem mereu,
Sfinte Dumnezeu,
roadele cereşti
ce Tu le doreşti!

Doamne, cum e rugăciunea
din al Tainei loc
când în suflete-i cutremur
şi-n cuvinte-i foc,
şi când sfânta adunare
toată-i pe Tabor,
când Hristos străluce Soare
dulce tuturor.

Doamne, fă-ne-n stări de astea
ne-ncetat să fim,
în cântare şi-n iubire
toţi să ne-mpletim,
dintr-o astfel de-adunare
să pornim în Sus
la a Nunţii Sărbătoare,
Tu şi noi, Iisus!…

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

Lasă un răspuns


*